Absolvent al Facultății de Teatru și Film din Cluj, a studiat Filmologia, fiind specializat pe scenaristică și critică de film. Este scriitor de ficțiune pentru tineri, având în portofoliu romanul de debut Chemarea lui Void: N&V, publicat în 2021 de editura Casa Cărții de Știință și regizor al scurtmetrajului de debut Înainte de fix. Scurtmetrajul îi are ca producători pe cei de la Asociația Lumea ca Lumea, coproducători: Daisler Asociatia și sponsori: Luna Cleaning.
Sinopsisul filmului: Când bărbatul infidel vine acasă, ce-l întâmpină nu este îmbrățișarea călduroasă a soției, ci tăcerea ei distantă, scârțâitul tăios al podelelor și o moarte rapidă. Soțul intră din nou pe ușă, lăsând imaginația consoartei sale să rescrie confruntarea iar și iar, în diferite versiuni cu același deznodământ. Granițele realității cu fictivul se subțiază constant, consumând mintea unei femei pentru care nu mai există o concluzie satisfăcătoare.
Cosmina Andreea: Paul, la bază ești scriitor și om pasionat de cinematografie. După foarte multe filme văzute te-ai gândit că ar fi momentul ca publicul să vadă ceva din interiorul tău și să faci schimb de roluri cu cei care deja au arătat lumii produsele imaginației lor. Ai reușit să fii scenaristul, regizorul și editorul scurtmetrajul Înainte de fix. De ce ai vrut ca acest film să fie produs?
Paul Andrei Dragoș: Am vrut ca filmul ăsta să existe pentru că totul trebuie să înceapă de undeva. Am vrut să scriu o poveste și să fac un film despre ceva de care-mi păsa și, să sperăm, publicul care va vedea filmul va înțelege care sunt pasiunile mele. Dar, mai presus de toate, eram pornit să fac asta ca să știu că este în puterile mele să smulg din mintea mea o poveste ce mă obsedează și s-o pun pe ecran, s-o pot împărtăși celorlalți. Bineînțeles, aspectele practice ale procesului au fost cele care au dat bătăi enorme de cap. Dacă filmele s-ar putea face doar scriind un text și mergând o zi la filmare, aș face câte unul săptămânal.
C.A.: O parte dintre membrii echipei sunt studenți ai facultății de film din Cluj-Napoca, iar ceilalți cochetează cu lumea artistică. Cum a fost experiența de a lucra într-o echipă care se află la început de drum?
P.A.D.: Să lucrăm într-o echipă mică, de 8 persoane și alți 2-3 voluntari, a însemnat pentru fiecare dintre noi o mulțime de sarcini diverse, unele fără legătură cu posturile inițial asumate, care au fost preluate de oameni care nu se așteptaseră la ele. Spre exemplu, scenarista noastră a umblat după recuzită, garderobă și a căutat locuri de filmare - ca majoritatea dintre noi, de altfel -, apoi a dublat și ca actriță pe ultima sută de metri. Firește, presiunea pusă pe fiecare membru a fost cu atât mai mare, dar am avut în acest fel posibilitatea să ne cunoaștem mai bine. Nu te aștepți din partea unei echipe de zeci sau sute de oameni să se adune la cărți sau la un joc cu mingea în parc, dar de la o mână de oameni, poate că da. Și ai și ocazia să relaționezi cu fiecare în parte.
C.A.: A fost procesul de pre-producție unul dificil, având în vedere faptul că ați căutat în tot județul Cluj o sală de teatru liberă și mulți dintre proprietari nu au răspuns sau aveau sălile ocupate, ați găsit recuzita de la mai multe cunoștințe și ați filmat cu echipamentul pe care îl aveați la îndemână?
P.A.D.: Am avut așteptări vagi - facultatea de film nu te învață cu adevărat cum să faci un film -, deci m-am simțit ca un novice. Și recunosc că a fost exasperant să dăm din zid în zid, atât din punct de vedere creativ, cât și logistic, cât și financiar, cât și organizațional. Cel mai greu a fost să găsim spațiul pentru filmare și recuzita. Fizic vorbind. Dar poate cel mai greu a fost să ținem piept presiunii psihice că lucrurile nu se aranjau așa cum anticipaserăm. Și era un motiv adevărat de sărbătoare de fiecare dată când aveam ocazia să zicem că ,,pe asta am rezolvat-o". Spațiu, recuzită, echipament, contracte, sponsorizare, tot. Despre asta au fost acele câteva luni. Scrierea scenariului și filmarea... câteva zile.
C.A.: Cum a fost la filmări? A fost obositor să realizați producția propriu-zisă doar în câteva ore, având în vedere că o parte din cei din echipă aveau un program foarte încărcat și au avut la dispoziție un timp limitat pentru a filma acest scurtmetraj?
P.A.D.: Filmarea a durat vreo două ore. Construirea scenei a durat câteva zile. Găsirea locației și a recuzitei săptămâni bune. Nu sunt sigur însă dacă a fost amuzant sau neplăcut să ne confruntăm constant cu probleme gen cât de bine se vede dulapul, cade ușa dacă o deschidem, cum tragem sunetul din spatele canapelei, ce facem dacă trec mașini pe stradă și cum scoatem canapeaua și rama asta de ușă de la subsol ca să vedem dacă putem să le folosim.
Gândește-te cum e să tragi o dublă perfectă numai ca să afli apoi că actrița și-a lăsat sticla de bere pe noptieră? "Umm... rezolvăm la montaj."
Sunetistul trebuia să plece, D.O.P.-ul trebuia să plece, actrița "murea" pe scenă pentru că nu mâncase toată ziua... Se putea și mai rău.
C.A.: Ați petrecut câteva zile la Turda, când la cabana care vă găzduia, când la fabrică, în timpul filmărilor. Care au fost momentele care v-au rămas puternic imprimate în minte în acele zile, fie ele plăcute sau nu?
P.A.D.: Cel mai bun moment, pentru mine, e acela când am văzut scena gata construită, când știam că ziua următoare putem înregistra. Nu știu dacă se pune, dar seara dinainte de filmări, când ne-am strâns să jucăm cărți, ăla a fost cel mai plăcut moment. Cel mai greu trebuie să fi fost când am crezut că nu mai apucăm să filmăm fiindcă trebuia să plece echipa tehnică și actrița nu se simțea bine, iar eu tocmai mă certasem cu cineva. Dacă nu filmam atunci, n-o mai făceam. Trebuia să eliberăm spațiul în ziua următoare.
C.A.: Având în vedere că unora dintre colegii tăi li s-a sugerat de către profesorii de film să meargă la București dacă vor să producă filme, pentru că la Cluj există foarte puține șanse, de ce ai ales să lucrezi în Cluj și nu într-un oraș cu potențial cinematografic mai ridicat, cum ar fi București?
P.A.D.: Bucureștiul e mai departe de casă. Și nu am cunoștințe acolo. Și cred că e mai "streamlined" acolo. Aici nu sunt la fel de multe oportunități, dar nici la fel de multe limite. Dar motivul pentru care l-am făcut aici a fost fiindcă aici am venit la facultate și aici am cunoscut restul membrilor echipei. Dacă nu sunt suficiente oportunități la Cluj, le vom face noi.
C.A.: Scurtmetrajul este o dramă psihologică, un film abstract care ne face să ne punem o sumedenie de întrebări, iar acest mod de prezentare a unei povești este mai puțin întâlnit în cultura cinematografică din România. La ce reacție te aștepți din partea publicului? E totuși un film pentru publicul larg?
P.A.D.: Este un film mai degrabă pentru oamenii ce nu văd mersul la cinema exclusiv ca pe o distracție. Comercial clar nu e, ceea ce înseamnă că unii s-ar putea să aibă prejudecata că nu-l vor găsi interesant sau nu-l vor înțelege. Nu cred că așa stau lucrurile. Cei pe care îi interesează subiectul buclelor temporale, cărora le place filmul în sine sau care vor să vadă ceva mai nonconformist, vor veni la proiecție, la început de martie în Cluj-Napoca. Chiar sunt curios ce va crede lumea. E și un experiment ca să-mi dau seama cum reacționează oamenii la ceea ce fac eu în materie de film și scris.
C.A.: Ai trecut și încă treci prin multe experiențe legate de acest film, fie bune sau rele și ai reușit totuși să rămâi pe același fir și să continui să crezi în visul tău. Spune-mi, te rog, care este frica ta legată de producția unui film?
P.A.D.: Mi-e frică de cât amar de lucru este de făcut în jurul filmului / scenariului în sine, inclusiv partea de marketing de după. Poți scrie cele mai bune povești și să n-ai habar cum să le împărtășești lumii. Și cu toate că ai control deplin atunci când scrii, restul e un haos pe care trebuie să-l accepți ca atunci când faci surf și-ți asumi că valurile vin și tu trebuie să reacționezi imediat ca să te poți bucura de experiență. Altfel cazi de pe placă și te ia curentul.
C.A.: Ești absolventul secției de "Filmologie" a Facultății de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, specialist în scenaristică și critică de film, scriitorul cărții Chemarea lui Void: N&V și autorul scurtmetrajului Înainte de fix. Scenariul pentru filmul anterior menționat îți aparține, iar întrebarea mea este: de ce în dreptul titlului de regizor este trecut tot "Paul Andrei Dragoș"?
P.A.D.: Pentru că nu mi-a fost niciodată de ajuns să-mi scriu poveștile. Dacă le expun pe ecran, vreau să am posibilitatea și controlul de a-mi transpune ideile cât de fidel posibil. E o chestiune de egoism, oarecum. Dar îmi place și să vorbesc cu cei cu care lucrez, să le împărtășesc ideile mele, să le cer părerea și să-mi testez abilitățile de a comunica respectivele idei.
C.A.: A existat o pauză între momentul absolvirii tale și realizarea acestui scurtmetraj, însă în perioada studenției îți doreai totuși să ai un produs audiovizual pe care să îți pui amprenta. Ce te-a oprit să realizezi acest film în timpul facultății și de ce ți-ai transformat ideile scrise într-un film abia acum?
P.A.D.: Nu are legătură cu facultatea. Are legătură cu oamenii cu care lucrez. S-a întâmplat ca acum să dau de persoanele potrivite ca să fac filmul ăsta.
C.A.: Știm că ai nevoie de surse de inspirație, creativitate și dorința arzătoare de a-ți vedea visul cu ochii, mai ales atunci când vrei să realizezi un film. Din ce își cultivă Paul, ca regizor și scriitor, energia?
P.A.D.: Sunt puține lucruri care chiar mă entuziasmează. Orice ține de creativitate și de a împărtăși ceea ce fac cu alții. Asta îmi dă energie.
Pentru mai multe detalii în legătură cu scurtmetrajul Înainte de fix vă rugăm accesați link-ul de mai jos: https://linktr.ee/inaintedefix