Mama trebuie operată la picior până la urmă, se prelungește perioada ghipsului. Noroc că nu repet nimic la teatru că nu m-aș fi descurcat!...
Vine primăvara, "natura se trezește la viață", sunt obligată să văd lucrurile mai optimist! Ghipsul dispare, reluatul mersului e greu, dar e spre bine.
Încep repetițiile la un nou spectacol. Mi-era dor de teatru și de lucru. Suntem mulți în distribuție, dar atmosfera e plăcută. Mă simt utilă și, din când în când, chiar talentată. Trece premiera, începem alt spectacol, unul muzical. Cântece frumoase, vreme caldă, ieșiri la terasă.
Ziua mea - petrecere la casă la munte (dacă nu ai tu casă până la vârsta asta, bine că ai prieteni care au!). Încă o petrecere și după o repetiție, la terasă. Trăim pe picior mare...
Premieră și gol...
Mama e mai bine. Pot să plec în vacanță- 2 Mai cât încape. Prieteni vechi, oameni noi, râsete, bere și cele mai multe curcubeie văzute într-un timp scurt. Reușesc nu numai să mă țin pe picioare, ci și să vâslesc pe paddle board. Plec de aici cu lacrimă în colțul ochiului, ca de fiecare dată. Dar nu-i nimic, urmează festivalul de teatru de la noi.
Spectacole, evenimente, oameni frumoși, agitație...
Iar gol...
Premieră locală de film. Al meu! Și al meu... Cea națională fusese mai demult.
Reluăm două spectacole dragi, unul dintre ele nu s-a mai jucat de dinainte de pandemie... Deocamdată nu începem nimic nou.
Merg la o petrecere și mă îndrăgostesc.
Revelion - cu două etaje mai jos - cu prieteni dragi, artificii văzute de la balcon. Parcă nu-i rău!
