Duminică dimineaţa

Toată lumea ştie că am visat-o
iar acum merg la ea.
O să-mi arate locuinţa,
cu bunăvoinţă: camerăbucătărie, bine proptită,
pe grinzi ilustrate, prosop
sau oglindă. Mă îmbie,
îşi schimbă rochia în spatele meu
şi aşteaptă, poate mă întorc.
E slabă, trudită, inodoră.

În gang nu e nimeni, vecinul n-a venit
să ceară împrumut ceva pentru supă, deşi
i-ar plăcea. Încă nici nu m-am dezbrăcat
de palton,
cafeaua e gata. Dacă doresc
coniac, dar pot să cer şi altceva,
şi mâna îi rămâne întinsă pentru un minut
pe masa acoperită cu muşama.
Gangul de vizavi e inundat de soare,
lumina reflectată îmi demască
gândurile, visul, al cărui detaliu
mă atrage să-l discut cu ea.
Iată şi zahărul cubic, linguriţele din aluminiu,
două pahare cu marginile aurite
- le şterge încă o dată -
împinge mai încolo aparatul de radio.
S-ar putea întâmpla să aranjeze inclusiv faţa de masă,
covorul, să tragă
perdelele, apoi nu mai e nimic de făcut.

Cu teamă: orice se poate întâmpla,
încă nici nu m-am dezbrăcat de palton,
vin, mi se spune: fericire,
deşi - toată lumea ştie -
e doar duminică dimineaţa.

Traducere din limba maghiară: Anamaria Pop