02.03.2007
Tu-mi ziceai odată cum că pîn' la moarte
Dragostea tap toată mie-mi vei păstra;
M-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate,
Astfel merge lumea, nu e vina ta.

Tu-mi ziceai odată, ah! al meu iubite,
Partea mea din ceruri ţie ţi-o voi da;
Toate sînt uitate, toate sînt perdute,
Astfel este veacul, nu e vina ta.

Cînd vărsai, ştii, lacrămi, şi-n genunchi la mine
Îmi ziceai: o dragă, nu te voi uita!
Mă uitaşi îndată, mort fui pentru tine;
Vremea şterge toate, nu e vina ta.

Cînd te-aveam în braţe, buza ta cea dulce
Roua fericirii pe a mea lăsa;
Dar acum otravă şi venin mi-aduce,
Astfel ţi-este sexul, nu e vina ta.

Aurul şi Slava îţi goni amorul
Şi-ţi văzui credinţa că în vînt zbura,
Ţi-ai închis şi rana, îţi pieri şi dorul,
Astfel ţi-este sexul, nu e vina ta.

Cinste şi iubire, dragoste, credinţă
Ieri jurai tu mie, azi cui s-o-ntîmpla;
Nu cunoşti iubire, nu simţi pocăinţă,
Astfel ţi-este sexul, nu e vina ta.

Dar cu toată, însă, multa-ţi necredinţă,
Inima-mi tot bate oricînd te-oi vedea;
Înger eşti în ochii-mi, sfîntă mult fiinţă,
Astfel e amorul, nu e vina mea!

(poezie preluată din volumul Compania amorului în cele mai frumoase 100 de poeme româneşti, o antologie întocmită de Petru Romoşan, Editura Compania, 2007)



Prefaţa prezentei ediţii - Înapoi la clasici!
Nu e o întîmplare cvasidispariţia poeziei de dragoste în ultimii treizeci de ani. Aceşti ani convulsivi pentru istoria României i-au îndepărtat pe poeţi de o sursă eternă de inspiraţie - apropiindu-i adesea artificial de dezbaterile cetăţii sau, dimpotrivă, fixîndu-le maladiv privirea asupra imaginii lor din oglindă. E de aşteptat însă ca, odată cu reaşezarea societăţii româneşti pe un făgaş mai calm, tema amorului să triumfe din nou. Nici o revoluţie consumată sau anunţată nu va reuşi să facă inutilă exprimarea frumoasă dintre două fiinţe care se iubesc.

Antologia de faţă preia o bună parte din sumarul volumului 100 din cele mai frumoase poeme de dragoste ale românilor, editat în 2003 şi epuizat foarte repede. I s-au adăugat cîteva capodopere ignorate la momentul alcătuirii acelui volum, precum şi cele mai importante poeme de dragoste din prima antologie a seriei, Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române, apărută în 2001.

Asistăm cu toţii, de aproape o jumătate de secol, la punerea în scenă a unor "genii" de circumstanţă - pe cît de spectaculoase, pe atît de false. Cu oroarea de vid în suflet, mulţi au acceptat "piesa" şi s-au şi prefăcut a o lua în serios. Alţii au contribuit, închizînd ochii, la pacea socială a mediului literar. S-au atins şi culmi de grotesc: cîte un poet mediocru, proaspăt frezat şi pomădat, călduros susţinut de vreun critic "important" al zilei - în fapt, un politruc deghizat -, ne era prezentat drept singura lectură de care aveam neapărată nevoie. Pînă să te dumireşti, întreg fluviul liric al românilor, cu sutele lui de poeţi inspiraţi, cu criticii şi istoricii lui, devenea un depozit plicticos - îl mai găseau util doar cîţiva profesori încăpăţînaţi din provincie şi elevii lor "înapoiaţi" pentru că nu aveau acces la ultima modă obligatorie de pe Dîmboviţa. Biblioteca noastră de poezie de la 1780 la 2007 reprezintă, de fapt, un tezaur fabulos de simţire şi forme artistice. "Teoriile" şi "creaţiile" aberante care au proliferat sub regimul comunist au reuşit în bună măsură să-l ascundă. Astăzi nu trebuie decît să-l scoatem de sub "molozul" monstruoaselor construcţii. Curăţat de praf, restaurat cu grijă, el va putea fi redat generaţiilor viitoare. Refuzul de a cuprinde în prezenta antologie toate abuzurile, de la cele comice pînă la cele violente şi, evident, interesate, este un răspuns polemic.

Construind cartea cu gîndul la un public pe cît de larg, pe atît de exigent, alegînd piesele inconturnabile ale genului, ne-am străduit să obţinem o reprezentare echitabilă a tuturor provinciilor, un echilibru al temelor şi soluţiilor artistice care să servească un tot armonios. Fără îndoială, nici un poet - oricît de "mare", de talentat - nu poate concura o antologie bine întocmită. Aceasta se întoarce însă în beneficiul fiecărui poet în parte - un efect pe care l-am dorit. Aşa cum am dorit să le propunem cititorilor "clasici" de poezie un ansamblu exemplar de poeme de amor.

(Petru Romoşan
Bucureşti, ianuarie 2007
)

0 comentarii

Publicitate

Sus