09.03.2007
Dimineţile nu au uşi, nu au
ferestre, nu au nimic, mi-ar trebui
totuşi ceva, să găsesc în cutia de scrisori
un bilet despre mine, sau un abonament de metrou
ca să ies de aici, sau carnetul meu de cecuri
în alb, sau măcar o daltă subţire
ca un desfăcător argintat de conserve
cu care să deschid o scoică
fără să mă rănesc

abia acum am sentimentul
că merit să urc pe muchia plină de nisip a craniului meu
ca pe o scară de lemn putrezit
sidefată de mare.

1 comentariu

  • Continua!
    Irina Stefanescu [membru], 10.03.2007, 23:20

    Poezia ta imi aduce aminte de liceu si de momentele in care incepeam sa ma percep clar si dur ca un cristal. Continua!

Publicitate

Sus