Optsprezece - O lume minunată
Asta-i bună! De-acum am impresia că mă cunoaşte întreaga Franţă. N-ar fi exclus ca mâine dimineaţă, la ieşirea din hotel, să mă salute până şi babele care-şi plimbă căţeii minusculi şi pufoşi datorită cărora Parisul a fost cândva declarat cel mai "răhăţos" oraş din lume. În curând poate chiar aş putea candida la o funcţie importantă, par a fi un personaj popular: când îmi rosteşte numele, lumea o face cu simpatie. Sau cel puţin aşa îmi vine mie să cred.De această dată sunt hotărât să mă ţin scai de ea până-mi spune de unde mă ştie! Nu de alta, dar n-am avut niciodată o prietenă de culoare. Nici măcar în cele mai... negre fantezii. Însă animalul cu ochi de clorofilă mi-o ia înainte.
- Nu te teme, memoria nu-ţi joacă feste. Nu ne-am mai întâlnit niciodată. Dar Svetlana mi-a spus despre tine.
Desigur, toate trebuie să aibă o legătură cu Svetlana.
- Suntem prietene. Am fost acum un an în ţara ta pentru a lua parte la un curs de teatru. Aşa am cunoscut-o şi de atunci am ţinut legătura. Aş zice chiar că am devenit intime, din moment ce mi-a spus în urmă cu câteva săptămâni că s-a îndrăgostit nebuneşte de tine.
"Nebuneşte" e un cuvânt cam... nebun, să recunoaştem. Dar inima mi-e deja pe undeva pe Coasta de Azur, savurând un cocktail tip "sex on the beach" cu gândul să se arunce în valuri. N-am cum s-o aduc înapoi, cel puţin deocamdată, aşa că mă concentrez pe ceea ce mi-a rămas: creierul. Dacă tot ne "cunoaştem", îmi permit să fiu mai familiar.
- Că ţi-a vorbit despre mine e una. Însă mă întreb de unde ştii că eu sunt "acela" şi, mai ales, cum se face că ne-am întâlnit într-un oraş de 12 milioane de locuitori... Oricât de mult aş crede în expresia cu lumea care e mică, de data asta nu sunt convins că e adevărată.
- Nu sunt întâmplător aici. Te aştept de ceva vreme, aproape că m-a ameţit şampania asta. Însă trebuie să-i mulţumesc lui François şi să admit: e de calitate. Am vorbit cu Svetlana, care mă roagă să-ţi transmit un mesaj. S-ar putea să nu înţelegi nimic din el - eu una n-am priceput mare lucru dar, recunosc, nici nu mi-am bătut capul prea tare. Mesajul ei este următorul: "Te aştept într-o lume minunată!". De aici înainte ar trebui să te descurci, eu mi-am încheiat misiunea. Îţi mai spun un secret: în mod normal ea ar fi trebuit să te aştepte la această masă dar lucruri şi întâmplări care s-au dovedit a fi mai presus decât dorinţele ei, au făcut ca tu să te întâlneşti cu mine. Doar cu mine. Ei bine, Alex, acum o să te rog să mă scuzi. Am avut o zi la fel de obositoare ca a ta, crede-mă! Mă duc să mă culc, nu înainte de a-ţi spune că Svetlana e o femeie minunată. Într-un fel, ne asemănăm. Apropo, mă numesc Eshe. Somn uşor, dragul meu!
Se ridică şi simt cum răspândeşte un val proaspăt de căldură. E o femeie pe care orice bărbat şi-ar dori-o.
- Eshe, numai puţin, am o mică întrebare...
Se opreşte, oarecum surprinsă, şi se întoarce către mine.
- Te rog!
- Mi-ai spus că tu şi Svetlana vă asemănaţi. Spune-mi£... în ce fel vă deosebiţi?
Un zâmbet trist îi zdruncină chipul frumos, dar îşi revine rapid.
- Eu m-am născut la Bangui.
***
Femeia de vizavi s-a culcat de mult iar eu nici măcar n-am apucat să văd ce are sub turban. Stau în pat cu lumina stinsă, uşor răvăşit de aroma ciocolatei cu capuccino. Cu câteva minute în urmă am accesat internetul de la computerul din lobby-ul hotelului, mânat de strania curiozitate de a afla ce înseamnă Eshe, în dialectele africane. Am găsit rapid şi m-am liniştit, fiindcă răspunsul a venit ca o confirmare: Eshe egal viaţă.
Ce ar trebui să înţeleg din mesajul transmis de Svetlana? Te aştept într-o lume minunată! M-a mai aşteptat ea şi în faţa unui tablou, în Luvru şi... am luat-o de unde nu era. Ca să nu mai vorbesc de Les Jardins... Mă simt de parcă ar trebui să rezolv un puzzle şi dacă până acum a fost cât de cât simplu, iată că am ajuns la partea aceea cu cerul, în care potriveşti piesele aproape la întâmplare, fiindcă toate sunt la fel dar când ai crezut mai abitir că ţi-a ieşit, ceva nu se leagă şi trebuie să o iei de la capăt, să găseşti o cât de mică frântură de nor, o aripă de pasăre, fumul de la un avion cu reacţie, ceva.
O lume minunată poate fi oriunde. Parisul e un conglomerat de lumi minunate, fiecare cu farmecul ei. Până şi o banală staţie de metrou poate fi o lume minunată în Paris. Mă uit la Rudolf, uşor disperat. Poate-mi oferă el o soluţie, doar ştie să facă atât de multe lucruri, la urma-urmei e un campion! Numai că Rudolf pare să doarmă nepăsător în cutia lui de sticlă, iar cochilia îi străluceşte, fosforescentă şi incitantă. O lume minunată ar putea fi un univers minunat în care eu şi Svetlana să trăim până la adânci... noooo, o iau razna, devin patetic. Înainte de a urca în cameră am schimbat câteva cuvinte cu François, recepţionerul, care părea la fel de proaspăt şi binevoitor. L-am întrebat, mai mult ca să fac un pic de conversaţie, dacă e un sezon bun pentru turism. Nu mi-a venit în minte un subiect mai puţin banal. Mi-a spus, cu zâmbetul pe buze, că nu-l interesează şi am rămas un pic blocat. "Deşi nu par, eu sunt proprietarul acestui hotel", mi-a mărturisit. "Am decis însă că tu eşti ultimul meu client. De mâine, de fapt de azi dimineaţă, voi închide hotelul şi-l voi scoate la vânzare. Sper să obţin un preţ frumuşel iar din banii obţinuţi voi pleca în Australia. Mi-am dorit toată viaţa să ajung acolo şi să am o fermă, să cresc canguri şi koala în spatele casei şi să îmbătrânesc studiind sutele de specii de păianjeni din Australia. Fiecare om are un vis iar eu sunt decis să-mi urmez visul. Aşa că, onoarea e de partea mea: eşti ultimul meu client şi noaptea petrecută în hotelul meu nu te va costa nimic".
Urmează-ţi visul!... Urmează-ţi visul!... Ochii mi se închid, încet, în minte îmi răsună, din ce în ce mai aproape, mesajul Svetlanei. O lume minunată. Era cândva o melodie... O lume minunată, în care vei găsi / Numai copii... Numai copii.
Staţi un pic: o lume minunată în care vei găsi numai copii în Paris? Adică... Disneyland?