Dușul ăla rece, când nu ai apă caldă și deja ești înghețat, în care nu îți dorești sub nicio formă să intri dar până la urmă îți faci curaj, că știi cât de bine o să te simți după și nu vei mai simți frigul la fel de puternic. Te călești, cum s-ar zice :)
În acest an minunat eu am trăit frigul, angoasa dinainte să îmi expun corpul la apă cu temperatură de lac glaciar, și gura de aer pe care a luat-o pielea mea, după. Anul ăsta m-am călit, cum s-ar zice. M-am călit și m-am descoperit. Am primit viața în piept și am trăit tot, cu lăcomie. Am învățat că "viața nu e ceea ce ți se întâmplă, ci ceea ce alegi să devii". Am învățat că uneori, iubirea nu e de ajuns, dar jur că o să o fac din nou.
Am început anul descumpănită. Părea că toate ațele se rup și mă chinui să fac noduri ca să nu cad în gol. Am luptat cu monștrii ca să pot să îmi răspund la întrebarea: cine ești? Și pe tot drumul spre a-mi răspunde, am învățat să mă iubesc.
În luna ianuarie l-am cunoscut pe Marius Zinca și am început colaborarea cu Sambodhi studio, unde ghidez sesiuni de yoga, și unde am început să conștientizez că e ceva ce fac intuitiv, fără efort, și cu multă dragoste. Acolo am făcut pentru prima oară acroyoga cu Alex Drăgan și ce credeam că nu am cum, s-a transformat în pot, printr-o joacă și-un hi five.
Primăvara îmi era frică de noi începuturi dar iubeam verdele crud. Am citit Profețiile de la Celestine și am crezut și mai profund în instinct și în puterea noastră, ca oameni, ca ființe spirituale. Am reușit să mă mai ridic oleacă deasupra vieții mele, să privesc, și să observ cum totul se leagă din aproape în aproape.
În luna iunie am fost pentru prima dată facilitator într-un retreat, de fapt, am fost pentru prima dată într-un retreat. S-a numit Feeria și am ajuns acolo dintr-o întâlnire accidentală. Am trăit pentru câteva zile experiența de comunitate, de vindecare, de magie. Am ieșit seara în ploaia torențială de început de vară, desculță, am dansat, am cântat, am lăsat ploaia să mă spele. Am cunoscut-o pe Gioia și am organizat un retreat de yoga, în luna următoare, tot acolo, la Lepșa, într-o căsuță pe un deal.
La începutul lui iulie am descoperit cât de puternic e corpul meu, și cât de repede se regenerează, printr-o întâmplare întâmplătoare, din care am ieșit cu triplă fractură de mandibulă și am ținut (fără să îmi propun în prealabil) o cură de detoxifiere cu smoothie-uri și supe creme.
Tot în iulie, dar mai târziu, terminam de citit Shantaram de Gregory David Roberts în cel mai frumos camping la o întâlnire a Bulgariei cu marea neagră, care nu a mai vrut să fie neagră și sclipea a albastru-turcoaz.
Am fost la prima ediție a festivalul Șaraimanic unde mi-au luat foc picioarele de la atâta dans și am ghidat o sesiune magică de yoga în razele jucăușe ale soarelui din luminișul de la Brezoi.
În august am repetat la Work in progress cu Camelia Neagoe la Linotip și am fost în cea mai cool tabără pentru copii organizată de prietena mea Belinda Liu cu care vorbeam seara, la un pahar de vin roșu, după ce adormeau copiii, cât de mult ne-am fi dorit să fi avut și noi, în tabere, profesoare așa de mișto ca noi :)). Am ajuns acasă și am pierdut, pentru a doua oară în același an, acel ceva fără de care credeam că nu pot să respir. Acel ceva pe care îl numeam dragoste, dar care avea colți ascuțiți și mânca din noi doi. Am realizat că îmi țineam singură respirația.
În septembrie am plecat prin țară cu spectacolul și am filmat pentru un film de animație.
În octombrie a început ceea ce urma să devină cea mai bună decizie luată spontan: Academia de dans și performance la CNDB. Acolo s-au întâmplat întâlniri cu oameni lângă care mă simt acasă. Acolo am început să simt că aparțin și că evoluez. În aceeași perioadă repetam la Interior/Exterior cu Oana Răsuceanu la unteatru și începeam cursurile cu copii la Școala performativă pentru copii, tot la CNDB.
Tot în octombrie, într-o zi magică, a intrat în lumea asta omulețul pe care îl iubesc încă dinainte să se fi născut, prin cea mai veche prietenă a mea, Alexandra Chilom, cu care m-am cunoscut și crescut în vacanțele de vară, într-un orășel pe malul Dunării.
În noiembrie am dansat M de la Murphy la Timișoara, pe scena pe care am atins-o pentru prima oară în viată, timid, cu vârful degetelor de la picioare, privind enormitatea sentimentului de a face asta.
În decembrie, am petrecut Crăciunul în familie. Am mâncat cel mai bun cozonac din lume făcut de tata, am făcut karaoke și am dormit în patul în care dormeam când eram copil, și nu visam la toate fructele pe care urma să mi le dea viața, mai ales la anul ăsta plin cu roade acre, dulci, dar foarte zemoase.
În ultima seară din an scriam în jurnal despre toate astea presărate cu multă pasiune, speranțe, dezamăgiri, pierderi, renașteri, și priveam cu recunoștință anul în care am împlinit 25 și am avut părul scurt.
*