Am început anul continuând un proiect pe care l-am dus la bun sfârșit în 2021 și anume să fac în fiecare zi câte un polaroid. Câte o fotografie instant cu un moment din ziua respectivă. În 2022 m-am oprit prin februarie, din lipsă de fonduri, așa că acest eseu va fi substituentul proiectului meu. Pe ce îmi voi baza, totuși, amintirile, e culoarea părului. Anul trecut m-am vopsit pentru prima dată. Ba chiar am fost decolorată o noapte întreagă și arătam ca Justin Timberlake. Eu care mi-am jurat că nu mă fac blondă în veci, am acceptat propunerea de a-mi face o schimbare de look (portocaliu cu roz cu roșu cu doamne-ajută), cu gândul că mă vopsesc apoi la loc culoarea mea și voi putea spune doar că am trăit și asta. Am plecat la Chișinău portocalie, nu m-au recunoscut nepoții. Când am mers a doua oară, tot la început de an, eram ciocolată cu lapte, sau caramel ars. Le-a plăcut mai mult de mine nepoților așa.
La 24 februarie 2022 eu ajungeam în Chișinău pe la 5 dimineața. Fericită pentru că urma să încep o colaborare cu un brand de haine din Moldova. Urma să lucrez "acasă". Tot atunci începeau și atacurile asupra Ucrainei. Tot ce am făcut de când a început războiul a fost sub umbra asta. Dădeam noroc "pentru pace". Cum să scoatem premieră? Pentru ce? Cum să orice? Cu câteva luni înainte fusesem pentru prima dată la Kiev, aveam prieteni acolo și mi-era groază pentru ei. Când am plecat de la Chișinău a fost prima dată când am văzut autocarul plin și nu doar unul, suplimentaseră cu încă patru. Coadă de mașini la vama Leușeni de nu-i vedeai sfârșitul. Nici nu ne-am mai putut opri la Duty Free să-i iau tutun iubitului meu (tot anul nu s-a mai găsit deloc).
În același timp, mă apucasem de cursuri de rusă pentru că, deși știam limba, înțelegeam, toate cele, vorba mi-era prea înceată și gramatică nu învățasem niciodată ca la școală. Ajunsesem să nu mai spun oamenilor că merg la cursurile astea că se uitau urât la mine. Fiind născută în Republica Moldova, cu toată familia de și acolo, am avut o puternică influență rusească în viață, chiar dacă am fost crescută la București.
Războiul ăsta îmi făcea creierul să nu mai înțeleagă. Am fost blocată și plânsă multe luni de zile. Culoarea părului meu se tot ducea. Revenea la blondul decolorat. Am filmat două scurtmetraje în 4 zile. Greu, dar mă bucur că cineva a avut încredere în mine și a știut că pot să duc. Am filmat videoclip la The Motans x INNA. Îmi place mult să apar în clipuri muzicale, un soi de guilty pleasure. (Am mai filmat vreo două în restul anului.) Apoi am ajuns la Zalău, în Triunghiul Bermudelor (punctul din mijloc între Cluj, Baia Mare și Oradea), unde urma să avem premiera spectacolului meu de debut, Rafina. (Premiera adevărată a fost la Cluj, la Reactor cu un public impecabil.)
10 mai. Ne-am mutat la 170 m distanță de unde stăteam înainte. S-a terminat primul an de master în actorie de film. S-a mers la nunta vărului meu la Chișinău. Am mâncat 26 de găluși (sarmale care în Moldova se fac extrem de mici). A cântat Gheorghe Țopa, iar eu și tata și toți din Nisporeni am fost foarte fericiți. S-a plecat în Franța, în Normandia și parcă mi s-a mai liniștit sufletul acolo. Nici nu era greu, cu brânzeturi și șampanie în fiecare zi, la malul Canalului Englez. S-a ajuns la Paris, în drum spre casă, și l-am văzut altfel decât în primele două dăți. Mai frumos, mai romantic, mai blând. Bine, doar ca să mă laud, prima oară am fost pentru că urma să fiu "mireasă" (adică să merg prima pe catwalk) la un fashion show în cadrul Paris Haute Couture Fashion Week, deci eram cu emoții și atât.
Părul era deja blond pai, nu mă recunoșteam, deci aș putea spune că anul 2022 a fost trăit de altcineva, nu de mine. Festival de Teatru și Film la 2 Mai. Ideal, am prins împreună cu Andrei și câteva valuri, eu 2-3, el zeci, dar eu urma să joc, nu puteam să mă extenuez. Am ținut ateliere cu copii dintr-un sat la granița cu Ucraina, în nordul României. Alt atelier cu copii în Județul Olt. S-a întors acasă s-a mers la nunta cu numărul doi la Chișinău. S-a dansat, s-a băut șampanie și coniac. S-a întors acasă, s-a plecat și s-a mers la nunta cu numărul trei la Arad. S-a întors, s-a plecat și s-a mers la nunta cu numărul patru și cinci la Arad. Da, două într-o zi.
Am aplicat la un casting unde se cereau aptitudini muzicale rugându-mă la toți zeii să nu fie nevoie să cânt. A fost, dar am și luat acest casting.
Ce pot spune sigur în urma proiectelor din 2022 e că toate s-au lăsat cu prieteni noi după și asta mă bucură teribil.
A fost premiera spectacolului Timp & Tempo. Am avut spectacol eveniment 4 iulie 1977. Cutremurul Neștiut la teatrul meu preferat, Odeon. Am avut un shooting în care am fost mireasă. Altă bucurie pentru că îmi propusesem la început de an să fac cumva să ajung în ipostaza asta pentru că îmi plac rochiile albe. Am avut un atelier cu Adrian Sitaru în cadrul masterului. Excelent a picat. Apoi s-a plecat la Londra pentru a petrece revelionul acolo. 2023 a început minunat, am găsit 285 € pe jos și am reînceput proiectul meu cu câte un polaroid pe zi. De data asta nu mă mai las și-o duc așa tot anul. Mint. Până acum pare un an greșit. Poate reușesc să devin mai optimistă anul ăsta. Număr impar. Îmi place. Ba, promite multe anul ăsta. M-am vopsit culoarea mea, brunetă.
Un exercițiu de memorie ratat.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 5 martie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)