Epistole. Tesaloniceni

Citiți introducerea acestei cărți aici.

1,1 "Pavel și Silvan și Timotei". În Antichitate, scrisorile începeau cu precizarea numelor expeditorului și destinatarului. În cazul de față sunt trei expeditori (dar conținutul îi aparține cu precădere lui Pavel) și un destinatar colectiv, id est comunitatea creștină din Tesalonic, înfiripată cu puțin timp în urmă. Cei trei au părăsit pe ascuns și precipitat orașul Tesalonic, fiind acuzați, în fața "politarhilor", că îndeamnă la revoltă și subminare a Imperiului. De la Atena, Pavel l-a trimis pe Timotei la Tesalonic pentru a vedea, probabil dacă, în urma plecării lor, frageda comunitate abia înfiripată nu și-a renegat credința. Epistola e scrisă, la Corint, după întoarcerea lui Timotei cu vești îmbucurătoare (3,6), dar și cu unele întrebări sau nedumeriri care-i frământau pe credincioși. ♦ "Pavel și Silvan și Timotei": trei expeditori. În mai multe rânduri Pavel citează, la început, și numele celor din anturaj, cu toate că lui îi aparține aproape întreg conținutul epistolei. El conferă astfel mai multă greutate și legitimitate criticilor/ îndemnurilor formulate. În cazul 1Tesaloniceni, Pavel este la începutul misiunii de evanghelizator. El nu beneficiază de reputația pe care o va câștiga ulterior. Există o anumită sfială, compensată și prin invocarea altor co-misionari. Evanghelizarea nu e act privat, ci întreprindere colectivă, cu girul apostolilor din Ierusalim și cu pecetea Duhului Sfânt. ♦ "Pavel": gr. Paulos transcrie latinescul Paulus ("mic" de statură). Aici și în Scrisoarea către Filipeni, Pavel nu adaugă și titlul "apostol", așa cum va proceda în restul cazurilor. Probabil datorită relațiilor apropiate cu destinatarii, dar și faptului că se află abia la începutul misiunii și renumele său încă nu e bine stabilit. ♦ "Silvan", gr. Silouanos. Menționat în Fapte 15,22 sub forma Silas, forma grecizată a unui nume aramaic, She'îla', care, el însuși, reprezintă o variantă a numelui "Saul". Întrucât le scrie unor păgâni convertiți la creștinism, Pavel preferă cognomenul latin "Silvanus" ebraicului "Silas". Acesta făcuse parte din comunitatea de la Ierusalim și era prețuit de apostoli. Împreună cu Iuda, alt creștin de frunte, a fost trimis în Antiohia, alături de Pavel și Barnaba. Probabil Silas a rămas la Corint (unii comentatori cred că e Silvan din lPetru 5,12). Pavel îi menționează numele și în 2Corinteni 1,19. ♦ "Timotei": gr. Timotheos, nume grecesc însemnând "cel care-L cinstește pe Dumnezeu". Apare menționat în Fapte 16,1; 17,14-15; 18,5; 19,22; 20,4, precum și în alte epistole pauline: Filipeni 1,1; 2Corinteni 1,1; Filimon 1 etc. Născut în Lystra, cetate din Asia Mică, din mamă evreică și tată păgân. A fost circumcis pentru a deveni creștin. L-a însoțit pe apostol până la Roma. A păstorit comunitatea sau o comunitate creștină din Efes. În Noul Testament sunt incluse și două Scrisori către Timotei. Conform Epistolei către evrei 13,13, Timotei a petrecut un timp la închisoare, apoi a fost eliberat. ♦ "comunității": gr: ekklesiai (ἐκκλησίᾳ). Termenul se referă la adunarea bărbaților liberi dintr-o cetate cu putere decizională. Însemna și "tribunal". Aici se referă la membrii comunității creștine din Tesalonic. E preferabilă traducerea prin "comunitate", nu prin "biserică". Ekklēsia în sens creștin are ca precedent și postament teologic ebraicul qāhāl, tradus în Septuaginta și prin ekklēsia, și prin synagōgē. Qāhāl se referă la "adunarea evreilor" ca "popor al lui Dumnezeu" (mai ales în timpul exodului). Ekklēsia în sens creștin se referă la "adevăratul Israel", sau "Israel de la sfârșitul timpurilor". ♦ "Domnul": "În Septuaginta, kyrios este echivalentul grec al Tetragramei sacre. Aplicat la Iisus de către Pavel, el derivă dintr-o tradiție a cărei origine trebuie căutată în creștinismul palestinian și arameofon care-l invoca pe Iisus și proclama a Doua sa Venire zicând, în adunări: Marana tha, "Doamne, vino!" (1Corinteni 16,22; Didahia 10,6). (...) Nu negăm însă o influență păgână asupra creștinismului: termenii kyrios sau kyria erau folosiți pentru divinitățile păgâne, așa cum Pavel însuși dă mărturie (1Corinteni 8,5-6), sau împăratului venerat ca un zeu, mai ales în provinciile orientale (Fapte 25,26)" (S. Legasse, Les Epîtres de Paul aux Thessaloniciens, Paris, 1999, p. 65). ♦ "Hristos": înseamnă "uns", în greacă. Trimite la ebraicul mașiah, "mesia", unsul lui Dumnezeu, aplicat preoților (Lev. 4,5) sau regilor istorici (1Sam 12,3). Iisus este Mesia în sensul religios, nu politic al termenului. Titlul a devenit, cu timpul, nume propriu. Christos se apropie, fonetic, de adjectivul grec chrestos, "virtuos", "bun", unii exegeți presupunând că această omonimie ar fi creat numele "creștinilor" ("cei virtuoși"), atestat sub forma christianoi (Fapte 11,26 passim). Legasse atrage atenția (op. cit., p. 67) că titlul Christos e "umbrit" de titlul Kyrios ("Domn") în 1Tesaloniceni, explicând acest fapt prin insistența lui Pavel asupra celei de-a Doua Veniri, când Iisus va coborî ca un "Domn" înconjurat de slava cerului. Aici, Pavel folosește expresia "Iisus Hristos", în alte contexte, "Hristos Iisus", "Hristos" având funcție de cognomen, după regula onomasticii romane. ♦ "har vouă": salut tipic lui Pavel. În corespondența normală formula de salut este verbul chairein, în greacă, ori substantivul salus "sănătate", în latină. Pavel folosește charis, "har", care trimite la chairein și conține ideea de "bucurie", "favoare" din partea lui Dumnezeu. E o formulă de salut, dar și o binecuvântare. ♦ "pace": trimite la ebraicul șalom, bunăstare, liniște sub paza lui Dumnezeu. 1,2 "vă pomenim": gr. mneian poioumenoi (μνείαν ποιούμενοι), litt. "făcând mențiune". Cei trei misionari îi aduc zilnic mulțumire lui Dumnezeu pentru roadele evanghelizării din Tesalonic. 1,3 "lucrarea credinței și de truda iubirii (izvorâtă din iubire) și de răbdarea speranței Domnului (izvorâtă din speranță)": stilul paulinic e marcat de faptul că limba greacă nu este limba sa maternă; apoi, de graba cu care își dictează uneori scrisorile; în sfârșit, de accesele de entuziasm sau de "mânie sacră". Așa se explică numeroasele formulări care-i pun în dificultate pe traducători și exegeți. Versetul enumeră, pentru întâia dată împreună, cele trei virtuți creștine - credința, iubirea și speranța. Ele sunt identificate la membrii comunității din Tesalonic. Lucrarea (evanghelică) izvorăște din credință; truda, efortul, greutățile misiunii pot fi suportate datorită iubirii; răbdarea vine din speranță. Spre deosebire de alte pasaje, speranța ocupă aici locul al treilea, este vârful superior al triunghiului virtuților. Probabil și datorită caracterului eschatologic al Epistolei - speranța e legată de așteptarea Parusiei (a Doua Venire). Cel mai faimos pasaj paulinic unde apare "triada paulinică" este 1Corinteni 13,13, la finalul "poemului" despre dragostea-agape. S-a atras atenția că, în Scrisoarea către Marcella, filozoful Porfir (secolul III d.H., mult după apostolul Pavel) enumeră patru "elemente" care se referă la Dumnezeu: credința, speranța, dragostea (eros) și adevărul. Unii presupun că și "protognosticii" creștini (dacă vor fi existat) au promovat o asemenea listă, la care Pavel ar fi reacționat eliminând "adevărul" (aletheia). De remarcat faptul că toate cele trei virtuți creștine ale lui Pavel sunt de genul feminin: pistis ("credință), elpis ("speranță"), agape ("dragoste"). Pe lângă 1Tesaloniceni și 1Corinteni, Pavel mai citează "triada virtuților creștine" în 1Galateni 5,5; Romani 5,1-5; Coloseni 1,4-5 etc. 1,4 "ați fost aleși": litt. "știm alegerea (ekloge) voastră". E vorba de alegerea tesalonicenilor de către Dumnezeu. E vorba de o "alegere" cu totul specială, întrucât majoritatea credincioșilor din Tesalonic provin dintre păgâni, nu dintre evrei, "poporul ales" al Vechiului Testament. Urmează enumerarea motivelor: predicarea celor trei misionari a fost "cu putere" (dynamis), cu Duh Sfânt, însoțită probabil de semne ieșite din comun. De asemenea, evanghelizarea a fost "deplină", gr. en plerophoriai pollei. Cf. Coloseni 2,2; Evrei 6,11; 10,22. Greu de intuit la ce se referă Pavel. Plerophoria poate fi "deplinătatea harurilor" (probabil ritul de inițiere baptismal și invocarea Duhului). Simpla "convingere" e o traducere slabă. Prin ritul botezului membrii comunității din Tesalonic au devenit "aleși" ai lui Dumnezeu în comuniune cu Iisus Hristos. Dacă nu presupunem o aluzie la ritul botezului (primirea darurilor Duhului Sfânt, euharistia etc.) versetul rămâne opac. 1,6 "imitatori": gr. mimetai (μιμηταί). Mimesis, "imitația", are o conotație pozitivă pentru un antic. În contextul de față ea îmbracă un sens mistic: credincioșii devin una cu apostolii și cu Iisus. Tema "imitației apostolice" reapare în 1Corinteni 4,16; 11,1; Filipeni 3,17. ♦ thlipsei pollei (θλίψει πολλῇ) se referă la atmosfera de persecuție în care s-a desfășurat misiunea lui Pavel în Tesalonic, atmosferă în care continuă să trăiască Evanghelia noii convertiți. Ei repetă scenariul hristic și apostolic. Persecuția devine suportabilă datorită bucuriei, mult mai intense, provenite din lucrarea Duhului Sfânt. Cf. Faptele apostolilor 17,5-9: "Iudeii, plini de invidie, au luat câțiva oameni răi dintre vagabonzi și, făcând gloată, stârneau tulburare în oraș; ajungând la casa lui Iason, căutau să-i aducă afară, dinaintea poporului. Dar cum pe ei nu i-au găsit, i-au târât pe Iason și pe câțiva frați la căpeteniile cetății, urlând în gura mare: Cei care au întors pe dos lumea întreagă au ajuns și aici; Iason i-a primit. Toți aceștia uneltesc împotriva legilor Cezarului, spunând că altul este împărat: Iisus. Și au tulburat gloata și pe căpeteniile cetății, care auziră aceste lucruri. După ce [căpeteniile] au luat pe îndestulate de la Iason și de la restul, le-au dat drumul" (traducerea mea, C.B.). 1,7 "model": gr. typon (rvnov). Devenind "imitatori" (în sens mistic, imitatores Christi), creștinii din Tesalonic se transformă în modele vii pentru toți convertiții din ♦ Macedonia și Ahaia. Aceste două provincii, situate în nordul și sudul Greciei, numărau pe atunci puține comunități creștine: în Filipi, Berea, Atena și Corint. Entuziasmat de veștile aduse de Timotei, Pavel accentuează meritele destinatarilor: nu doar în Macedonia și Ahaia s-a răspândit vestea credinței lor, ci "în toate părțile". Tesalonic era un centru politic, administrativ major, capitala provinciei romane Macedonia. Via Egnatia lega orașul de coasta de vest, iar de acolo, prelungindu-se cu Via Appia, chiar de Roma. Veștile se puteau transmite relativ ușor. În patru, cinci săptămâni, un călător obișnuit putea ajunge de la Tesalonic la Roma (mesagerii oficiali, mult mai repede). 1,9 "în ce fel am intrat la voi": litt. "ce fel de intrare am avut la voi". În prima parte a capitolului Pavel subliniază abnegația misionarilor (el și cei doi colegi) pentru succesul convertirii. Nici convertiții nu au fost mai prejos, cum ține să remarce în rândurile de față. A existat o empatie perfectă între grupul de evanghelizatori și cei care au primit vestea bună, aceștia devenind, la rândul lor, modele pentru creștinii din alte comunități. ♦ "intrarea": gr. eisodon (εἴσοδον). Termenul are un sens aparte, cum remarcă G. Green, The Letters to the Thessalonians, Leicester, 2002, p. 107. El trimite la fastul, pompa cu care își făceau apariția, în diverse orașe, celebritățile din lumea literaturii, oratoriei și filozofiei (a se vedea Filostrat, Viețile sofiștilor și Viața lui Apollonios din Tyana). Aceștia stârneau un adevărat tumult, comparabil cu apariția vedetelor din zilele noastre. Pavel și colegii săi misionari nu au trecut neobservați în Tesalonic. Dar mai ales "ieșirea" lor din Tesalonic nu a trecut neobservată. ♦ "v-ați întors către Dumnezeu de la idoli" (ἐπεστρέψατε πρὸς τὸν θεὸν ἀπὸ τῶν εἰδώλων). Verbul epistrephein, "a se întoarce", "a-și schimba atitudinea" etc., face parte din vocabularul tehnic al convertirii, alături de metanoein, "a se converti sufletește și mintal". Primul verb reflectă dimensiunea publică a convertirii (trecerea de la păgânism la creștinism), al doilea sintetizează procesul interior, personal, intim (universul mintal și sufletesc se modifică radical prin convertire). Ambele verbe trimit și la un moment esențial din ritul baptismal când novicele "se întoarce" cu fața către adevăratul Dumnezeu lepădându-se de diavol (implicit de idoli). Epistrephein mai apare în 2Corinteni 3,16 și Galateni 4,9. Idolatria, slujirea idolilor, reprezintă păcatul major pentru credința iudaică și, implicit, creștină. Ea încalcă una dintre porunci și echivalează cu o blasfemie: idolatrul așază creatura deasupra sau la nivelul ontologic al Creatorului, subminând chiar esența monoteismului. În Tesalonic erau venerate zeități din panteonul tradițional grec (Zeus, Artemis, Afrodita, Dionysos etc.), dar și zeități asiatice (Cabirus, cu varianta dublă, tată/ fiu) și egiptene (Isis, Osiris). Pentru un iudeu monoteist, precum Pavel, politeismul înseamnă desfrânare, în sens religios, nu doar moral (trădare, înșelare a Dumnezeului unic). Păgânii convertiți din Tesalonic au renunțat așadar la eroarea politeistă "întorcându-se" cu fața la unicul Dumnezeu. Acest Dumnezeu este singurul "viu și adevărat". 1,10 "să-L așteptați pe Fiul Său din ceruri": credința în singurul Dumnezeu "viu și adevărat" constă și în așteptarea Parusiei, a celei de-a Doua Veniri a lui Iisus Hristos, "din ceruri". E cea mai veche atestare a credinței în Parusie. Credința respectivă face parte din Credo-ul creștin fundamental, împreună cu proclamarea unui "singur Dumnezeu, viu și adevărat" și a Învierii lui Iisus "din morți". Membrii comunității din Tesalonic sunt frământați de soarta postumă a unor apropiați, dar și de altă chestiuni din perspectivă eschatologică: ce se va întâmpla cu cei care vor muri înainte de Parusie; data Parusiei: semnele revenirii lui Iisus "din ceruri" etc. De remarcat și folosirea titlului "Fiul lui Dumnezeu" pentru Iisus în cel mai vechi text al creștinismului. ♦ "care ne izbăvește de mânia ce va să vină": verbul rhyomai înseamnă "a smulge, a elibera, a izbăvi". Iisus îi eliberează pe credincioși de "mânia care va veni". Orge, "mânie", se referă la Judecata finală și are sensul de "pedeapsă" în 1Tesaloniceni. Dumnezeu îi va pedepsi, cu dreapta Lui mânie, pe cei care nu s-au convertit la Evanghelie și care-i persecută pe "sfinți".

Citiți introducerea acestei cărți aici.