Introducere la Epistole. Tesaloniceni

Citiți un fragment din această carte aici.

Apostolul Pavel ne-a lăsat cel mai vechi corpus literar din Noul Testament. Dintre cele treisprezece Epistole/ Scrisori transmise sub numele său, doar șapte sunt autentice, restul aparținând unor credincioși care se revendică de la autoritatea marelui convertit pentru a impune sau corecta anumite învățături. Epistolele autentice sunt: 1Tesaloniceni, Galateni, Filipeni, Filemon, 1Corinteni, 2Corinteni, Coloseni, Galateni, Romani. Unii savanți din secolul trecut au propus termenul Epistolă pentru un text cu impact public și conținut dogmatic, iar termenul Scrisoare pentru un text mai personal. Corpusul din Noul Testament nu îngăduie o asemenea distincție maniheistă. Voi folosi deopotrivă Epistolă/ Scrisoare și, mai simplu, titlurile convenționale: 1Tesaloniceni, 1Corinteni, Romani etc.
 
Traducerea s-a realizat după ediția 28 Nestle-Aland, Novum Testamentum Graece, Stuttgart, 2012. Comentariile folosite sunt citate în Bibliografie. Mulțumesc celor care m-au sprijinit cu generozitate: Episcopul Virgil Bercea, Episcopul Claudiu-Lucian Pop, domnul Constantin Erbiceanu, părintele Angel Zareczki, Emanuel Conțac, Dumitru Piscuc și Denis Benzar. Mulțumesc Editurii Vremea, condusă de Silvia Colfescu, pentru găzduirea Seriei Noul Testament. (C.B.)


În Faptele apostolilor, Luca ne oferă prima istorie, apologetică, a creștinismului timpuriu. Petru și Pavel sunt protagoniștii, primul - simplific pentru claritate - ca misionar printre iudei (la Ierusalim, în Samaria și Antiohia), al doilea, printre păgâni (substantivul ethne, pluralul lui ethnos, echivalat în mod tradițional prin "neamuri", înseamnă "păgâni"). A doua jumătate a Faptelor e un "roman apostolic" paulin. El ne ajută să intrăm în atmosfera, de multe ori fierbinte, a primelor misiuni creștine, oferindu-ne și câteva repere geografice sau de cronologie relativă. Prima regiune evanghelizată din Europa a fost Macedonia, iar primul oraș evanghelizat, Filipi. Aici, la Filipi, cei trei "co-lucrători ai lui Dumnezeu" - Pavel, Silas/ Silvan și Timotei - au convertit un număr de persoane, în principal, "casa Lydiei" și "casa paznicului închisorii". Denunțați de stăpânii unei tinere "cu duh vrăjitoresc", pentru introducerea unor tradiții necunoscute și periculoase, misionarii creștini au fost prinși, bătuți cu vergile, apoi azvârliți în temniță. Un cutremur (echivalat cu un miracol) le-a redat libertatea. După ce au "primit scuze", în public, din partea autorităților, ei au părăsit orașul îndreptându-se către Tesalonic.

Prima evanghelizare pe teritoriul european a iscat așadar și prima persecuție. Conform relatării lucane, populația păgână a incitat autoritățile împotriva vestitorilor noii religii. Nu altfel se vor petrece lucrurile în Tesalonic, al doilea centru important din Europa care va primi cuvântul Evangheliei. Între Filipi, la est, și Tesalonic, la vest, sunt aproximativ 150 kilometri, pe care Pavel și tovarășii săi i-au parcurs, cel mai probabil, pe Via Egnatia, un drum care lega Macedonia de Italia încă din secolul al II-lea î.H. Tesalonicul fusese întemeiat, în anul 316 î.H., de generalul Cassandros, căsătorit cu Thesalonike (de aici numele), o soră vitregă a lui Alexandru cel Mare. În 168 î.H., regatul Macedoniei va fi cucerit de Roma, iar în 146 î.H. Tesalonicul va deveni capitala provinciei romane Macedonia.

În timpul misiunii lui Pavel orașul avea o populație cosmopolită, limbile predominante fiind latina (limba guvernanților) și greaca (limba administrativă). Pe lângă "europeni" locuiau și mulți "orientali", cu limbile și obiceiurile proprii. Din punctul de vedere al religiei, alături de cultul dedicat zeilor din panteonul roman și de cultul împăratului (un templu închinat lui Cezar fusese ridicat în anul 27 î.H.), erau venerate zeități orientale, precum Dionysos, Cabirii/Cabiros, Isis, Serapis, Osiris. Din conținutul 1Tesaloniceni reiese că majoritatea convertiților proveneau dintre păgâni ("cei care au renunțat la idoli"). În oraș se afla și o comunitate evreiască (în Fapte 17,1, Luca menționează "sinagoga iudeilor"). Aceasta se va opune cu violență mesajului creștin transmis de Pavel, cel puțin așa reiese din mărturia pe care Luca ne-o oferă la trei decenii după evenimente.

Din acest fragment reiese că Pavel a prezentat învățătura creștină trei sabaturi la rând în sinagoga din Tesalonic, convertind doar câțiva credincioși. După cele trei sabaturi apostolul a renunțat la proiectul convertirii iudeilor, s-a mutat în casa unui nou convertit, Iason, și s-a concentrat asupra evanghelizării păgânilor, mai ales cei cu simpatii proiudaice. Argumentele lui Pavel - Iisus este Mesia/Hristosul anunțat de profeți; El a pătimit, a murit și a înviat - au convins un număr important dintre acești "păgâni evlavioși", adică, interesați de iudaism, dar care nu făcuseră încă pasul decisiv care presupunea circumcizia și adoptarea unui regim alimentar prescris în Vechiul Testament. De asemenea, au devenit creștine femei din elita socială. Pavel va fi rămas în oraș aproximativ două luni, timp suficient pentru a înfiripa o comunitate, dar insuficient pentru o catehizare aprofundată, după cum reiese din conținutul Epistolei.

Spre deosebire de păgâni, majoritatea evreilor au reacționat violent. Din "invidie" (pentru pierderea "păgânilor evlavioși"?) ei au ațâțat "vagabonzii" Tesalonicului împotriva creștinilor, astfel că locuința lui Iason a fost luată cu asalt. Misionarii însă fugiseră, preveniți probabil la timp. Mulțimea s-a răzbunat pe Iason, care, ne sugerează Luca, a trebuit să plătească o amendă usturătoare pentru a-și redobândi libertatea. Pavel și cei doi tovarăși au fost scoși pe ascuns din cetate și s-au îndreptat spre Atena, de unde, simțindu-se probabil vinovat de stârnirea persecuției, apostolul l-a trimis pe Timotei înapoi la Tesalonic cu misiunea de a-i întări pe noii convertiți și de a le promite că el însuși îi va revizita curând. La Atena, cuvântul Evangheliei s-a lovit de batjocura "filozofilor", singurul convertit, conform tradiției, fiind Dionisie zis "Areopagitul". Îndată Pavel s-a îndreptat spre Corint.

1Tesaloniceni este cel mai vechi text din Noul Testament, redactat la Corint, între anii 49 și 51, după ce Timotei s-a întors cu vești bune de la Tesalonic: comunitatea rezistă, își apără credința, în ciuda tensiunilor și a persecuțiilor. Alături de 1Corinteni și 2Tesaloniceni (care nu-i aparține lui Pavel), 1Tesaloniceni abordează tema sfârșitului lumii din perspectiva Parusiei (a Doua Venire a lui Iisus). Epistola conține primul - scurt, dar esențial - manual de eschatologie creștină. Pentru a contrabalansa temerile și nerăbdarea credincioșilor din Tesalonic supuși prigoanei, Pavel, Silas și Timotei (declarați, împreună, autori) insistă asupra iminenței Venirii lui Iisus. Autorii sunt convinși că ei se vor afla în viață. Peste câteva decenii, 2Tesaloniceni va "corecta" eschatologia iminentă din 1Tesaloniceni propunând un scenariu etapizat al eschaton-ului: generalizarea apostaziei, prezența unui katechon, care "ține deocamdată în frâu" venirea "omului fărădelegii", id est, a Anticristului; apariția "omului fărădelegii"; domnia lui; Venirea lui Iisus. Scenariul din 2Tesaloniceni se apropie foarte mult de Apocalipsa lui Ioan.

1Tesaloniceni răspunde și la întrebarea: care va fi soarta celor morți în raport cu a Doua Venire? Fie că este vorba de morți deja botezați, de morți care și-ar fi dorit botezul, sau de martiri (creștini uciși pentru credința în Iisus), autorii Epistolei garantează învierea generală și reunirea tuturor, alături de Iisus, la a Doua Venire.

Nu în ultimul rând, 1Tesaloniceni conține cea mai veche rugăciune-binecuvântare creștină din Noul Tes-tament, menționează Treimea - Tatăl, Fiul și Sfântul Duh - în același verset și propune lista virtuților creștine fundamentale - credință, dragoste, speranță. (C.B.)

Citiți un fragment din această carte aici.