Anca Floroiu: Care consideri că este cea mai riscantă decizie în cariera unui interpret de muzică clasică? Sau cea mai mare gafă, pe care oricine ar trebuit să o evite cu orice preț?
Maria Sławek: Din fericire, cariera de interpret de muzică clasică nu presupune aceleași riscuri ca acelea pe care un doctor, de pildă, trebuie să le înfrunte zi de zi. Asta îți permite să privești toate lucrurile cu ceva mai multă detașare. Poate cea mai riscantă decizie ar fi să renunți la muzică și să începi o carieră într-o cu totul altă profesie!
Mie mi se pare o mișcare riscantă să "curezi" muzica pop, trecând de partea interpretării de cover-uri, să filmezi videoclipuri și să te concentrezi pe creșterea audienței pe Instagram sau pe TikTok.
Și cea mai mare gafă? Pentru mine, probabil că e vorba de o situație în care mi-aș petrece prea mult timp făcând auto-promovare, scriind pentru social media sau străduindu-mă să obțin un concert, al cărui deznodământ să fie un dezastru complet pe scenă. Cealaltă gafă ar fi să mă concentrez prea mult pe cariera mea, astfel încât să nu mai găsesc timp pentru familie și pentru prieteni, pentru plimbări lente, pentru lectură și prepararea mâncării și savurarea câte unui pahar de vin cu iubitul meu.
A.F.: Care este filosofia ta legată de muzică și cum se împletește cu pasiunea de a cânta?
M.S.: Pentru mine, muzica ar trebui să aducă o experiență, emoții, uneori chiar și dificile și neplăcute. Sunt fascinată de muzică, dar și de istoria secolului 20. Cel mai adesea interpretez lucrări scrise în acea perioadă, în special cele create în spațiul numit în general Europa Centrală și de Est. În cercetarea mea, mă concentrez asupra istoriei relațiilor dintre polonezi și evrei, cât și asupra istoriei muzicii evreiești și asupra istoriei Holocaustului.
Într-o manieră firească, de obicei aleg acele piese care au o anumită greutate, evocă o anumită străduință, sunt o reflexie a realității în care a lucrat compozitorul. Trebuie să mărturisesc că nu mă simt confortabilă cu un repertoriu care este centrat în jurul virtuozității pure, ușor, calculat în așa fel încât să stârnească admirație.
A.F.: Care a fost cel mai mare punct de cotitură din cariera ta? Cum ți-a modelat viitorul, până acum?
M.S.: Sper să mai urmeze câteva astfel de puncte de cotitură! Realitatea mea ca artist se schimbă mereu și lucrurile despre care credeam că sunt extrem de importante, privind înapoi nu mai sunt așa. În mod sucit, aș spune că atunci când am ieșit din Competiția Wieniawski în 2011, ceea ce la momentul respectiv mi s-a părut un eșec copleșitor, s-a dovedit a fi punctul din care m-am recuperat, am înțeles mai clar cine doresc să fiu și ce doresc să fac.
A.F.: Încotro simți, gândești sau prevezi că se îndreaptă viitorul muzicii clasice?
M.S.: Eu am o natură pesimistă, așa încât acest viitor nu arată prea roz din punctul meu de vedere. Pe de o parte, avem o cutie ermetică în care stăm și în care nu dorim să lăsăm pe oricine să intre. Pe de altă parte, avem teoriile conform cărora, pentru a atrage ascultători, individul trebuie să se concentreze foarte mult pe crearea unei imagini, construirea unor relații asemănătoare celor de afaceri, promovarea și selecționarea unui repertoriu atrăgător. Iar pe de o altă parte, arta ca atare pare a fi mult mai puțin importantă în lumea de azi, în raport cu distracția.
Cred că ar trebui să ieșim din această capcană a elitismului, a inaccesibilității, a ermetismului, a sentimentului de superioritate - care ne permite cel mult să descurajăm ascultătorul potențial. Ar fi bine să învățăm cum să vorbim despre muzică, cum să ne împărtășim pasiunea, nu să ne separăm de oamenii care șovăie să meargă la un concert clasic. Cred că nu trebuie să renunți la un repertoriu ambițios - am oarecare experiență în organizarea unor concerte în spații urbane neobișnuite și văd că sunt mai multe moduri de a determina oamenii să vină și să asculte muzica. Nu toată lumea trebuie să asculte muzică în sala de concerte a filarmonicii.
A.F.: Care crezi că este cea mai mare amenințare la adresa muzicii clasice în ziua de azi?
M.S.: Aceea că nimeni nu mai avea nevoie de ea.
A.F.: Cum ai defini relația pe care o ai cu instrumentul tău?
M.S.: Cânt la vioară de când aveam 4 ani, așa că ea e parte din mine la fel ca un braț sau un picior. Este o relație foarte fizică, apropiată, uneori iritantă, dar până la urmă extrem de fericită. Vioara ca obiect, ca element al culturii, poartă foarte mult conținut și multe înțelesuri. Pentru mine, este foarte emoționant faptul că ea îmi poate însoți fiecare călătorie, fiecare evadare, fiecare mutare - îmi este greu să mă despart de ea.
A.F.: Care piesă de muzică clasică reprezintă cea mai mare inspirație pentru tine și de ce?
M.S.: Nu pot răspunde la această întrebare, la fel ca în cazul întrebării despre compozitorul meu preferat. Inspirația și fascinația se schimbă. Punctele fixe din viața mea sunt Schubert, Weinberg, Bach, Șostakovici, Mahler. Dar în realitate, multe lucruri depind de moment - dacă sunt în căutare de adăpost și confort, de emoții chinuitoare sau de pace, de sentimentul unei libertăți neîngrădite, sau de înfruntarea cu absența ei completă.
A.F.: Crezi că instrumentul la care cântă un artist îi modelează personalitatea în vreun fel?
M.S.: Probabil că da, dar ca de obicei, nu sunt reguli. Violoniștii sunt de obicei ceva mai agresivi, poate că ține de notele înalte și de tensiunea înaltă care ne acompaniază. Nu am întâlnit niciodată, de exemplu, un violoncelist sau un contrabasist cu personalitate similară. Desigur că glumesc într-o anumită măsură, fiindcă nu cunosc nici un fel de cercetare pe această temă, dar cred că s-ar putea să fie un grăunte de adevăr aici.
În schimb, modul în care interpretăm este legat de câte un instrument anume - anul trecut am avut experiența despărțirii de o vioară la care cântam de opt ani, căutarea unei noi viori, cântând la unele împrumutate pentru un timp și până la urmă, euforia găsirii noului meu instrument.
A.F.: Spune-ne mai multe despre Mystic Tales, concertul în care te vom vedea la Festivalul Classix.
M.S.: Sunt fericită că pot interpreta Sonata nr. 4 a lui M. Weinberg, una din primele lucrări ale compozitorului pe care le-am interpretat la festival. Este o lucrare destul de misterioasă, în care găsim pasaje solistice extinse (și chiar și o cadență!), referințe armonice la Messiaen, cu siguranță melodii care nu "prind" atât de repede ca în alte lucrări ale sale.
Congratulatory Rondo de A. Schnittke este o piesă scrisă pentru aniversarea de 50 de ani a lui Rostislav Dubinski, primul violonist al celebrului Borodin Quartet (cvartetul de coarde care obișnuia să prezinte în premieră aproape fiecare lucrare pentru cvartet scrisă de Weinberg!). Este o pastișă interesantă - rondoul care sună tradițional, imitând bucăți din clasicele Vieneze, care se întoarce pe dos, se sparge, se sucește din când în când.
Partita lui Lutosławski este o lucrare care consistă din trei mișcări principale și trei interludii, care sunt interpretate ad libitum - aici avem un exemplu de compoziție aleatorie folosită de compozitor. În pofida descrierii exacte a duratei fragmentelor individuale, ele nu sună niciodată la fel, fiecare interpretare are un element de surpriză, timpul curge altfel de fiecare dată.
Cea de-a patra ediție a Classix Festival va avea loc în perioada 26 februarie - 4 martie 2023, reunind peste 90 de personalități internaționale ale muzicii clasice din 18 țări la Iași în cadrul a 8 concerte, 68 de masterclass-uri, paneluri și dezbateri, proiecții de film, vernisaje și multe alte activități conexe. Concertele vor fi difuzate live pe pagina de Facebook a Classix Festival și a partenerilor (inclusiv a Liternet), iar biletele și abonamentele la festival pot fi achiziționate online.