Merg, văd și ating cu inima. Mulțumesc pentru toate aceste daruri. Le conștientizez rar. Viața curge. Mă gândesc, în felul meu propriu, la vindecarea planetei, greu încercată de război, furtuni, incendii, inundații, secetă. Sunt atentă la emoții, cuvinte, fapte. Toate creează realitatea pe care o trăiesc.
Privesc în urmă, cu recunoștință, la anul 2022, ale cărui ecouri nu s-au stins încă. Derulez în minte câteva secvențe.
13 ianuarie, o zi oarecare. Arborii desfrunziți ai parcului nu au prea multe de oferit. Doar piersicul din preajma lacului, ca de obicei, confundă anotimpurile. Înmugurește. Mălinul aplecat de vremuri e atât de trist fără minunatul lui veșmânt de flori albe, încât îmi spun cu glas șoptit:
- Doamne, fii bun, Te rog, dă-mi răgazul de a mai trăi o primăvară și încă una, să pot admira pomii înfloriți.
Vorbesc des cu mine însămi, îmi ascult vocea interioară, un partener de nădejde. Ce m-aș fi făcut, oare, când, de atâtea ori, disperarea, îndoiala, descurajarea m-au învăluit strâns în mantia lor cenușie? Apoi, ar mai fi natura. Întotdeauna îmi vine în ajutor, vorbindu-mi, prin fiecare frunză sau floare, prin zborul păsărilor sau limpezimea apelor.
Grijuliu, ca un tată iubitor, Dumnezeu mă pregătește să pot face față încercării. Îmi trimite mesaje, semne, cărți, prieteni. Îmi înlesnește întâlniri memorabile. Credeam că sunt simple întâmplări, coincidențe. Dar ele sunt daruri pentru care, de cele mai multe ori, nu sunt pregătită. Pentru a primi un dar trebuie să fii la înălțimea vibrației acestuia, altfel îl pierzi.
Ziua de 24 ianuarie 2022 este o secvență importantă pentru memoria mea afectivă. Volumul de poezie Apa limpede a libertății, publicat la Editura Art Book, în decembrie 2021, a făcut primii pași spre inima cititorilor. Un moment emoționant, cartea fiind prezentată în Cenaclul literar "George Bacovia" al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, în prezența distinșilor scriitori: Dumitru Brăneanu, Cristina Ștefan, Theodor George Calcan, Alexandru Dumitru, Adrian Lungu și mulți alții. Au fost exprimate impresii obiective. Tuturor le mulțumesc.
A doua zi a lunii februarie 2022. Adieri de primăvară. Dacă aș fi atentă, aș putea auzi sevele. Cum fierb, pregătindu-se de urcuș. De sărbătoarea Întâmpinării Domnului, se spune că cele două anotimpuri, iarna și primăvara, negociază. Își delimitează hotarul. E limpede că iarna pierde tot mai mult teren, iar primăvara, încet, dar sigur, revine în peisaj. Primii ghiocei, înflorind, sună din clopoței, amintindu-i iernii că zilele îi sunt numărate. Urmează perioada, poate, cea mai frumoasă din an, dedicată prieteniei, iubirii, sub toate formele lor de exprimare. Iarna rezistă. Nu se lasă intimidată de inimioare, trandafiri roșii, priviri aprinse, îmbrățișări și alte semne ori simboluri. Nu se dă înfrântă. Va reveni sub diferite pretexte. Ninsorile din primele zile ale lunii martie, "babele", "zăpadă mieilor" și alte câteva motive. Cale de întoarcere nu există. Înainte să plec din grădina în care viul pulsează prin toți porii, vizitez arborii mei preferați, pinii. Le recunosc pâlcurile dese, presărate printre ceilalți copaci. Aș fi în stare să privesc la nesfârșit silueta lor zveltă, dreaptă și fragilă sau tremurul abia perceptibil al crengilor. Înserarea timpurie mă alungă spre casă. Gândurile nu se opresc. Iată, în preajma marii sărbători s-a născut o fetiță, nepoata prietenilor mei. Au devenit bunici. Bucurie mai mare pentru ei și copiii lor nu există.
În dimineața acestei zile, am trăit un moment scurt dar deosebit de intens, o întâlnire. Prietenia îți oferă mereu emoții profunde, fiind sursă de energie. Pentru acum și pentru mai târziu.
Printre atâtea secvențe frumoase, episodul lipsei de apă în oraș trece aproape neobservat, deși... Veștile continuă să vină. Un tată tânăr își părăsește familia, sperând că își va afla echilibrul, undeva, departe, cât mai departe. Copiii, în tăcere, îi duc dorul, căutând un înțeles.
În munți un tânăr sfârșește în mod tragic, doborât de o avalanșă de zăpadă.
Bucuria braț la braț cu durerea, viața însăși, își continuă calea. Ne cheamă să fim atenți, universul are un cadou pentru fiecare. O rază de soare, parfumul mult visat, o floare înmiresmată. Sau, poate, doar un zâmbet. Atât. Un zâmbet.
La final de februarie 2022, a fost declanșat un război sângeros, chiar în ziua iubirii, de Dragobete. Mă cuprinde un fel de febră, când îmi aduc aminte. Simt o strângere de inimă. Nu, nu este doar o senzație, ci chiar o durere teribilă. Nici în coșmarul meu cel mai sumbru, nu mi-aș fi imaginat cum, în plin secol XXI, porumbelul păcii ar putea fi rănit. Copiii părăsesc tihna cuibului. Mamele își închid viața într-o valiză, asumându-și crucea pribegiei. Tații rămân. Să lupte, să-și apere identitatea. Ai lumină, pâine, un acoperiș. Există precis cineva, căruia îi poți mulțumi. Căruia îi poți fi recunoscător. Acum, primăvara este întruchiparea unei singure flori, speranța. O poți vedea printre ruine sau într-un strat de cenușă, în toiul celei mai aprige bătălii.
Veștile care vin spre noi din diferite colțuri ale lumii sau ale țării sunt tot mai îngrijorătoare. Oare, ne mai putem bucura de flori, de o întrevedere, de succesul literar al unui coleg? Iată, scriitoarea Tincuța Horonceanu Bernevic a scris o piesă de teatru, care a fost premiată la Concursul de creație dramatică, "Mihail Sorbul" (Botoșani, 2020). Am vizionat spectacolul-lectură, în interpretarea actriței Alina Neagu, în Sala de festivități a Complexului Muzeal "Iulian Antonescu" din Bacău. Femeile lumii, ediția a VI-a, eveniment dedicat zilei de 8 Martie. Câteva fotografii, o prăjitură, o ceașcă de cafea ne-au făcut să credem că trăim vremuri tihnite, în pace și liniște. Momente firești de socializare. Încă mai avem idei de proiecte culturale. Războiul pare a fi un coșmar, un vis urât și îndepărtat. Pentru scurt timp, savurăm oaza de senin.
25 martie 2022, Sărbătoarea Bunei Vestiri. Primăvara și-a intrat în drepturi depline. Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" Bacău și Asociația Muzeului Jucăriilor din București au organizat o expoziție: Păpuși în costume populare. Exponatele provin din diverse zone etnografice ale țării. Din majoritatea țărilor europene sau din continente mai îndepărtate. Colecția aparține fraților Cristian și Mihail Dumitru. Coordonatorul acestui inedit proiect este poeta Mihaela Băbușanu, muzeograf, care ne-a prezentat mesajul subtil și tonic al expoziției. Dacă ne gândim la contextul pandemic, militar și geopolitic al realității de fiecare zi, expoziția amintită vine și ne arată cum ceea ce are autentic fiecare neam ar trebui să ne apropie. Pentru a ne cunoaște mai bine, pentru a ne înțelege. Într-o lume, unde se manifestă binele, frumosul și adevărul, oamenii creează împreună. Arta detensionează conflictele. Frica, răul, confuzia se risipesc.
Prezența copiilor, însoțiți de educatorii lor, a însuflețit spațiul muzeal. Profesorul Anton Coșa, doctor în istorie, vorbește cu multă căldură despre costumul popular românesc. Fiecare generație păstrează simbolurile strămoșilor, adăugând și îmbogățind zestrea moștenită. Mai mult, îi îndeamnă pe elevi să citească povești istorice, surse pentru aflarea unor episoade vii din trecutul neamului. "Muzeul este spațiul magic care păstrează, prin patrimoniul său, viața mai multor generații".
În duminica de Florii, 17 aprilie 2022, aprind lumânări. Primesc câteva rămurele sfințite de salcie. Să împodobesc icoana casei. Ascult glasul părintelui Ioan, rostind cu evlavie predica. În parcul mare al orașului, natura parcă ar fi incendiată. Flăcări roșii izbucnesc cu putere, din loc în loc. Frigul pătrunzător se domolește. Nu știi unde să privești mai întâi. Admiri aleea principală străjuită de copaci ornamentali. În câteva zile vor fi în plină splendoare. Privești în direcția mălinului încovoiat. A început să înflorească. Vântul leagănă ușor ramurile, răspândind miresme delicate. Punctul culminant al călătoriei, mărul roșu. Aflat în mijlocul grădinii, lângă fântâna arteziană, înflorește o dată la doi ani. Îmi fac o fotografie, având copacul înflorit pe fundal. Chipul ofilit, în contrast cu prospețimea florilor de măr. Dar ce văd? Încep și ele să se scuture. Petale roșii, răzlețe, prin iarbă. Un gând fugar îmi trece prin minte. Oare peste doi ani voi mai fi? Darurile, bucuriile, toate sunt trecătoare. La fel, încercarea, durerea. Bucură-te, îmi spune vocea interioară! Nu te mai gândi. Observă, ascultă în tăcere și aliniază-te fluxului. Coroana unui măr, o flacără vie. Un foc, care te învăluie. O vâlvătaie a iubirii, a iertării, a întregii tale ființe. Recunoscătoare că ești. Aici și acum. O mantie verde presărată cu pomi înfloriți acoperă pământul, prefigurând Învierea. De Florii, purtător al ramurilor de finic, omul se bucură, iar Iisus plânge. El știe. Peste câteva zile, extazul va deveni îndemn la răstignire. Poarta Ierusalimului, însuși sufletul omului, este aproape mereu închisă. Cheia ce i se potrivește poartă un nume, smerenia, floare atât de rară.
În prima săptămâna a lunii iunie 2022, în calitate de voluntar într-o asociație a pacienților cu boli grave, particip la conferința federației, organizată anual la Poiana Brașov. "Ziua supraviețuitorului". Din Bacău, spre destinația propusă, parcurgem un drum sinuos, cu trei rânduri de serpentine: Măgura, Brețcu, Poiana Brașov. Urcuș continuu. Unde mergem? Spre ce ne îndreptăm? Vedem un indicator. Primim răspuns la întrebări: "DUPĂ LINIȘTE". Liniștea poate să apară în urma unui dialog. Afli o soluție. Sau îți spui povestea. Cineva ne vorbește despre inițiative legislative pentru pacienți, dar și pentru aparținători, cum sunt numiți soțul, soția, fratele, sora, vecina celui aflat în impas. Altcineva ne amintește despre rolul consilierii psihologice în vindecarea sau ameliorarea bolii. Beneficiază de gratuități pacienții care beau din "licoarea chimioterapiei", dar și însoțitorii lor, în lungul periplu al căutării de sine. Se spun lucruri noi despre acordarea concediului medical pentru membrii familiei, care stau de veghe, uneori, zi și noapte. Cândva, ai fost și tu într-o situație asemănătoare. Te-ai întrebat, cum altfel, decât toți ceilalți: "De ce eu, de ce mi s-a întâmplat tocmai mie?". Ai căzut și te-ai ridicat, nu ți-ai pierdut speranța. Psihicul ți-a devenit cel mai bun prieten. La finalul perioadei de întâlnire între asociațiile de pacienți oncologici, un tânăr din orașul Suceava mulțumește, spunând simplu: vă iubesc! Apoi, cartea mea de poezii Imaginează-ți o grădină, un dar din partea Asociației Sofi Roz din Bacău, ajunge în mâinile acestor oameni căliți în lupta cu suferința. Seara, au răsfoit volumul, poate, chiar au citit două-trei poeme. A doua zi, câteva doamne m-au felicitat. Am simțit cum scrisul creează punți către celălalt. Bucurie mai mare nu este. Pentru ca astfel de evenimente să se întâmple, există oameni cu vocație, ei înșiși supraviețuitori sau învingători. Prin efort personal susținut, ei te ascultă, îți dau sfaturi și te informează asupra celor mai noi tehnici medicale, de investigație și tratament. Le mulțumim. Ar mai fi liniștea muntelui, culorile pădurii, răsăritul soarelui de dincolo de culmea domoală. O altă liniște care se adaugă celeilalte.
21 iunie 2022, solstițiul de vară sau "Ziua Soarelui". Lumina niciodată nu se va mai așeza astfel peste lume. Nicicând pământul nu va respira mai bine ca acum. Prin păduri, lanuri de grâu și floarea soarelui. Prin apele sale clare. Simt zgomotul valurilor mării, lovind intermitent stabilopozii. Percep ropotul ploii de vară. Îmi spală chipul de anxietăți, înviorându-l. Simt cum aleargă pixul creionând cuvintele. Simt mirosul pruncului nou născut, dar și zbuciumul unui tânăr închis în propria-i carapace. Simt agresivitatea ascunsă sub priviri tăioase, indiferente. Fiorul că nu voi fi în stare să-mi păstrez echilibrul îmi străbate trupul. Oare, ceea ce văd în exterior există și în mine însămi? A simți e un verb, care te conectează cu cel care răspunde sau nu tremurului tău interior. Aș vrea să ignor destrămarea, să ating doar ceea ce mă bucură. Accept, iert. Creez loc pentru ceilalți. Pentru mediu și pasiuni. Trec de marele Eu. Lumina mă înfășoară în faldurile amplei ei rochii, cu flori de câmp.
1 octombrie 2022, "Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului de Sân". Sub aripa generoasă a Asociației Sofi Roz, ne-am propus să aprindem lumina roz în inimi, prin flacăra poeziei. Acest crâmpei de frumos, intitulat Poezie cu eșarfă roz s-a înfiripat prin participarea poetelor: Mihaela Băbușanu, Silvia Gabriela Miler, Daniela Maria Huțu și a subsemnatei, Rodica Dascălu. Conceptul grafic al afișului aparține artistului Mihnea Baran. Mulțumim Asociației Sofi Roz, pentru atmosfera luminoasă, prietenoasă, pe care ne-o oferă, de fiecare dată. În aceste zile, se împlinesc 17 ani de la înființare, 17 ani de activitate continuă, cu împliniri și proiecte în slujba binelui. Admirație și recunoștință pentru președinta asociației, Mioara Spiridon. Pentru toate doamnele care au pus temelie acestui grup de sprijin, îndrumare și ajutor.
Asociația Sofi Roz prețuiește în mod deosebit cartea. De proză, jurnal sau poezie. De ce Poezie cu eșarfă roz? Pentru că poezia este hrană pentru suflet. Precum rugăciunea. Ea te salvează și te însoțește chiar când cobori în abisul deznădejdii. De la suflet încep toate: liniștea și pacea, forța interioară de a rezista intemperiilor. Curajul de a te măsura cu obstacolul. Noblețea acceptării, dar și solidaritatea. În poezie ne odihnim. Încetinim ritmul și chiar ne oprim din alergarea spre nicăieri. Descifrăm rostul încercării. Poezia trezește conștiințe. Alină durerea și propagă binele. Oare, cine suntem, fără stări de reflecție, fără vise, fără iluzii, dar mai ales fără speranța că la capăt de drum mereu ceva bun urmează să se întâmple.
Am trăit și continuăm să trăim într-un adevărat turbion. Pandemie. Războiul cu noi înșine, cu ceilalți. Războiul aproape de noi, la graniță. Inflație galopantă. Criză energetică, dar și o criză morală mai accentuată decât toate celelalte.
În acest context, am ales să citesc un grupaj de poeme din volumul de versuri Apa limpede a libertății, publicat la Art Book, în decembrie 2021. Memoria și conștientizarea faptului că suntem liberi, în măsura în care suntem responsabili, au fost principalele teme. Sau faptul că ne aflăm într-o conexiune permanentă, iar intențiile și acțiunile noastre creează lumea. Avem în interior un spațiu, al cărui garant este Dumnezeu. Configurându-l, devenim la rândul nostru creatori, prin valorificarea talentului, pasiunilor, harului.
În prima zi a Reuniunilor Culturale "Alecsandriada", a VI-a ediție (Bacău, 15-16 decembrie 2022) a fost prezentat filmul documentar: Bucuriile și tristețile tânărului Yuguo, regia Ilinca Călugăreanu, producție Netflix. Vizionarea filmului a avut loc în prezența criticului de film Irina Margareta Nistor și a Ilincăi Călugăreanu.
Aula Universității "Vasile Alecsandri" a vibrat la intensitate maximă. În rezonanță cu emoția transmisă de povestea de viața a studentului chinez, îndrăgostit de Eminescu, de România. Al cărui zbor a fost curmat în mod absurd, nu înainte însă de a ne recita poemul lui Mihai Eminescu: Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, cu ocazia Zilei Naționale a României.
16 decembrie 2022, o zi în care percep împletitura delicată de emoții specifice zilelor premergătoare Nașterii Domnului. Drumul spre Biblioteca Județeană "Costache Sturdza" Bacău trece prin parcul trist, lipsit acum de culori, triluri și ninsori. Intru în incinta bibliotecii. Admir pomul de Crăciun construit cu ingeniozitate din cărți, cam de aceeași mărime și culoare. Are și instalație electrică. De jur-împrejur, o expoziție de pictură naivă. În Sala multimedia ne întâmpină Marieta Rădoi, autoarea volumului Pacientul Zero (Editura Corgal Press) și doamna Crina Gabriela Ifrim, din partea bibliotecii. Este prezent scriitorul Cornel Galben Simion, organizatorul evenimentului. Pe fundal, armonii delicate, simple exerciții deocamdată. Ceea ce urma să audiem în continuare avea să ne încânte sufletul. Marieta Rădoi, membră a Uniunii Scriitorilor din România, s-a bucurat de prezentarea activității sale literare, din partea scriitorilor prezenți la eveniment, membri ai Filialei Bacău a U.S.R.. La final, autoarea cărții a povestit modul inedit în care a scris volumul. Cum a reușit să transforme momentele de cumpănă, trăite în perioada pandemiei, în poeme ancorate în cotidian. Aș putea spune că astăzi la Biblioteca Județeană Bacău și-au dat întâlnire artele: poezia, muzica și pictura. Am vizionat și expoziția de pictură, Îngerii vorbesc, creație a Lilianei Răcătău, care, cu o zi înainte, a avut lansare de carte. Repertoriul muzical a fost ales și interpretat de muzicienii: Anastasia Vacaru și Andreas Mihăiță.
Și câte alte trăiri, etape, ar mai fi fost de amintit. Reluarea Festivalului Național "George Bacovia" (BAC - Fest) după o întrerupere de 2 ani, un eveniment deosebit de complex, organizat de Biblioteca Județeană "Costache Sturdza" Bacău. S-au împlinit 51 de ani de la prima ediție. Amploarea și intensitatea festivalului, desfășurat în perioada 15-18 septembrie 2022, au pus în valoare moștenirea poetică bacoviană. Au creat un dialog autentic al artelor, al personalităților din lumea literară. Sub bagheta magică a managerului de proiect, Adrian Jicu, scriitor, critic literar, profesor.
Retrăiesc în liniște parcursul anului 2022. Un joc imprevizibil al destinului propriu, dar mereu în relație cu lumea cea mare, cu realitatea obiectivă. Întâmplările se așază precum notele muzicale pe portativul ce leagă văzutul cu nevăzutul. Sunetul născut cântă la corzile sufletului, făcându-l să trăiască emoția. Câteva clipe de adevăr, asta a fost tot. Uneori, sunt singurele într-un an, într-o viață.
*
Începând din 15 decembrie 2023 așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2024. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. (Redacția LiterNet)