Pentru mine în top nu sunt filme, nu sunt spectacole de teatru, nu sunt cărțile citite. Pentru mine în top sunt eu. Sună egoist, dar fix asta m-a învățat 2022, cât de important e să te asculți să vezi de ce ai tu nevoie. O să-mi fac un plan cu ce e mai important pentru mine, înainte să-și facă alții, dar o să vă spun și vouă ce iau cu mine din 2022.
Sănătatea mea mintală. Anul 2022 a venit după un an greu, atunci am înțeles că nu pot să mă descurc singură. Anxietatea mea ajunsese la un nivel foarte ridicat, simțeam și eu și vedeau și cei din jur.
În ianuarie eram un ghem de frică, îmi țineam mereu pumnii încleștați, mi-era frică să cobor pe scări, îmi era teamă că o să alunec și o să pic în gol, simțeam mereu cum mi se strânge stomacul de neliniște și nu mă ajutau nici 3 pastile de calmante luate una după alta.
În februarie a venit războiul și atunci am simțit adevărata frică. O frică cum nu am mai trăit. Am copilărit în Chișinău, iar familia mea a rămas acolo. Ce o să mă fac fără ei? Cum o să trăiesc eu fără ei? Am luat autobuzul spre acasă să ne punem documentele în regulă. Când am coborât la 7 dimineața pe peronul din Chișinău simțeam cum totul se mișca ca printr-un vis. Copii, bagaje, mame care își sunau soții să le spună că a ajuns cu bine cu copiii. Nu știau unde merg, nu știau la cine. M-am făcut atât, atât de mică ca să pot să trec și prin februarie.
Încet, încet am început să văd schimbări. Am început să ridic capul când mergeam pe drum, am început să renunț la șepci purtate doar ca să mă ascund. Dacă eu nu îi văd, nu au cum să mă vadă nici ei, nu? "Și ce o să se întâmple dacă o să începi să te uiți la ei? Efectiv, ce?" Nimic, absolut nimic. Nu m-au mâncat, nu m-au scuipat. Nu s-a întâmplat nimic. Atunci am înțeles că psihologul nu m-a ajutat, m-a salvat de-a dreptul.
A venit vara și am plecat la mare. Atunci pe locul doi mi-am pus vacanța. Măcar o dată pe an trebuie să îți iei vacanță cel puțin 5 zile. Eu anul ăsta am aflat că pot să mă bronzez. Mă uitam la mine și nu-mi venea să cred, aveam pielea ciocolatie, dădeam bretelele de la costumul de baie în lături și urlam de fericire. Cu cât mai mare era diferența cu atât mai odihnită și fericită mă simțeam. Îmi iubeam toate semnele lăsate de soare pe piele. Mi-am luat 3 costume noi, frumoase, colorate, și țuști pe plajă. Eu până la 28 de ani nu am știut cum e să pleci o săptămână de acasă fără treabă. Eu nu am știut cât de importantă e odihna. Mă gândeam că mai economisesc bani, că nu e corect să mă duc în concediu când uite câte se întâmplă? Dar alea 5 zile m-au ridicat pe picioare. Ca să nu mai spun că bronzul îl iei cu tine acasă, unde te întreabă până în toamnă toți de el.
Îmi venea să le arăt tuturor bronzul meu, era mândria mea că mi-e bine. Că uite, sunt deja în rând cu lumea. Am serviciu bun, am prieteni buni, am început să înțeleg ce e cu mine, am început să-mi permit o vacanță, sunt bine. Eu țin frâiele, eu, nu viața. M-am dus la magazin și mi-am luat o bluză cu un umăr gol și pe-o bretea subțire. De acum înainte mă îmbrac cum vreau și nu mai ascult niciun comentariu "Wow, dar ce gătită ești azi, te vezi cu cineva?" Nu. Nu mă duc la întâlnire, nu am interviu cu altă companie, nu m-am gătit pentru altcineva. M-am gătit pentru mine. Atât. Atunci mi-am pus în plan să nu mai țin hainele bune în dulap pentru vreo ocazie specială, hainele bune sunt de purtat. Am scos paltonul, cizmele pe toc și eșarfa de mătase, m-am machiat și am ieșit pe ușă. Poate o să mă vadă cineva și o să-și fure puțin din încrederea asta a mea uneori prefăcută.
Topul meu sunt eu. O să văd și filme, și teatre, și de toate dacă eu sunt bine să mă ridic să mă duc să le văd.
*