Apoi al singurătății și înstrăinării, deși nu am fost singură,
al umilinței de a cere, al bogăției de a dărui,
Al Chirei, pisicuța cea cu blănița în două feluri,
Al imaginii fără proptele,
Al trecerii la cele veșnice a mamei unui om
și al fricii de uitare ca pierdere,
Al inimii privite în oglindă,
Al bujorului de la marginea lacului.
Al simțirii că nu suntem singuri pe lume.
Al trecutului care a revenit deseori neinvitat, cu disciplina unui luptător mult prea călit care nu și-a primit toată solda.
Al instabilității ca regulă, al aproape-certitudinii ca obișnuință.
al întrebărilor și explicațiilor, al evadării și întortocherii.
Al divorțului în lipsă.
Al vieții care și-a tăiat ca de obicei vad cu repeziciunea-i imensă,
pufnind de bucurie pe drumul steluței de Crăciun.
*