David Esrig: Am fost interzis pe toate planurile

David Esrig, figură marcantă a regiei de teatru şi a pedagogiei teatrale europene, se află la Bucureşti pînă în 26 noiembrie pentru a "năşi" Teatrul Tineretului Metropolis (fostul Theatrum Mundi de pe strada Eminescu). El va susţine primul său workshop la Bucureşti, pe texte de Gellu Naum, Urmuz şi Tristan Tzara, şi va prezenta spectacolul Aşteptîndu-l pe Godot de Samuel Beckett, montare de la Athanor Theater din München, care va beneficia de două reprezentaţii integrale şi de trei interactive (Drumul spre personaj-alchimia secretă a scenei). Programul mai cuprinde colocvii-dezbateri despre Tristan Tzara şi David Esrig, găzduite de UNATC pe 24 noiembrie, de la ora 17. Deschiderea oficială a evenimentului organizat de noul teatru (condus de George Ivaşcu) împreună cu UNATC, în colaborare cu ArCuB şi Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru are loc pe 17 noiembrie, ora 18,30, la Teatrul Tineretului Metropolis. Evenimentul e şi o deschidere festivă pentru Metropolis, dar şi o reîntîlnire festivă a lui David Esrig cu foştii săi colegi şi prieteni, la care vor participa, printre alţii, Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Florin Zamfirescu, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Cătălina Buzoianu, Sanda Manu, Valeriu Moisescu, Lucian Pintilie, Vittorio Holtier, Dan Hăulică sau Radu Cosaşu. Pe 21 noiembrie, în cadrul unei ceremonii, David Esrig va deveni Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti. Pe lîngă workshop, David Esrig mai bifează o premieră. A susţinut prima sa conferinţă de presă din România după o pauză de 33 de ani. A fost mai degrabă o conferinţă, pentru că "presa" s-a amestecat cu directori de teatre, actori şi studenţi veniţi să-l vadă şi să-l asculte pe David Esrig. La sfîrşitul ei, David Esrig a avut generozitatea de a ne acorda un interviu.


Nu există un monopol asupra sacralităţii

Iulia Blaga: Aţi spus azi că e important ca temele esenţiale să fie aduse în discuţie. Cum se poate face asta nu numai în România, ci oriunde, fără ca oamenii să reacţioneze nepotrivit?
David Esrig: Temele acestea esenţiale sunt, de fapt, cele sacrale, dar temele sacrale nu sunt întotdeauna temele bisericeşti. Deosebirea este foarte importantă pentru ideea de sacralitate. Nu există un monopol asupra acestor idei. Aşa cum nu exista monopolul dreptăţii la partide care credeau că sunt dreptatea personificată, nu există nici monopolul sacralităţii la instituţia care se consideră personificînd sacralitatea. Sacralitatea este o dimensiune a vieţii umane pe care o uităm adesea în vîrtejul stupid al cotidianului şi de care ne amintim mai ades cînd suntem în nevoie şi cînd deodată ne întrebăm ce rost are totul. Ce am spus la această conferinţă de presă e ceea ce cred profund. Dacă se poate atrage atenţia şi dacă se poate crea o mişcare de oameni care nu sunt numai dedicaţi teatrului revuistic, ci şi unui teatru care pune probleme mai importante, care pune problemele esenţiale ale existenţei noastre, ale poeticului- m-aş bucura foarte mult să aduc chiar şi o contribuţie mică.

I.B.: Este o întîmplare că acum aţi venit la Bucureşti cu Aşteptîndu-l pe Godot, spectacol care v-a fost interzis la Bucureşti acum aproape 40 de ani?
D.E.: Mi-e teamă că, în sensul în care vorbeam cu Gellu Naum, nu e o întîmplare, chiar dacă ni se pare acum aşa.

I.B.: Dar spuneţi-ne şi ce vorbeaţi cu Gellu Naum. Prietenia domniilor voastre a început o dată cu spectacolul cu Nepotul lui Rameau, de la Teatrul Bulandra. Gellu Naum a semnat traducerea şi dramatizarea textului lui Diderot.
D.E.: Vorbeam de pildă despre faptul că de multe ori ni se par întîmplări lucruri care, mai devreme sau mai tîrziu sau pentru viaţa noastră niciodată se demonstrează a nu fi fost întîmplări. Ceea ce el îmi povestea că suprarealiştii numeau "hazard obiectiv". Cred că Gellu era unul dintre oamenii care aveau un simţ deosebit pentru acest aspect al întîmplătorului.

I.B.: V-aţi gîndit la Gellu Naum şi la cuvintele lui cînd aţi fost invitat de Teatrul Tineretului Metropolis cu acest spectacol?
D.E.: Nu imediat. Nu ştiu cu ce efect am spus ceea ce am spus la conferinţa de azi. E ceea ce încerc să fac şi, dacă cineva se bucură alături de mine că sunt asemenea încercări, mă bucur şi eu.


Am stat ore întregi de vorbă cu Beckett

I.B.: Cînd aţi montat spectacolul pe care îl vedem acum la Bucureşti?
D.E.: L-am montat cu întreruperi mari, pentru că am mai avut o operaţie de inimă, de aortă, care m-a blocat cîteva luni de zile. Acest spectacol a fost de fapt dorinţa unor absolvenţi. Au venit la mine după ce au făcut diverse experienţe în teatru, de fapt fiind pe jumătate începători.

I.B.: Au fost studenţii dumneavoastră...
D.E.: Da, da. Cîţiva au absolvit în 1999, alţii pînă în 2003, şi mai e un student în penultimul an. Eu am făcut cîteva scene "Godot" care i-au impresionat şi i-au interesat şi au avut dintr-o dată un contact cu lumea lui Beckett. Au vrut foarte tare să facă tot spectacolul. "Bine, copii. Încercăm! Şi pe mine mă interesează foarte mult. L-am şi întîlnit pe Beckett, şi ore întregi am stat cu el, şi a fost într-adevăr pasionant." Aşa s-a născut spectacolul. Dar el e încă în lucru. N-am făcut o metaforă cînd am spus despre el că e un şantier, ca şi Teatrul Metropolis. Încerc să-l definitivez pentru vara viitoare. Nu e întotdeauna uşor, de pildă Daniel Christensen, care-l joacă pe Pozzo, vine abia mîine (n. red. -15 noiembrie), pentru că seara asta joacă la Frankfurt. Şi pleacă din Bucureşti pe 22 noiembrie, la 6 dimineaţa, pentru că la 10 dimineaţa are spectacol la Frankfurt. Nici repetiţiile nu sunt întotdeauna simple şi aşa mai departe, dar sunt nişte băieţi interesanţi şi interesaţi, şi mă bucur să lucrez cu ei, că fac progrese.


"Despre orbi, pentru uzul celor ce văd"

I.B.: Există perspective clare să montaţi în viitorul apropiat în România?
D.E.: Nu ştiu încă, pentru că între timp e o academie acolo (n. red.- Academia Athanor) cu 40 de docenţi care depind şi de prezenţa mea aproape continuă, ca să zic aşa. Şi mai întîi am o datorie faţă de copiii ăştia care vin şi plătesc ca să înveţe la noi meserie. Sigur că m-ar interesa să montez aici. Sunt cîteva proiecte care m-ar interesa foarte tare, de pildă să fac un spectacol pe care l-am început la Essen. E un text senzaţional- eu sunt nebun după Diderot- Despre orbi, pentru uzul celor ce văd. Senzaţional text, doar cîteva pasaje au fost traduse în româneşte. Îl traduc eu acum în româneşte. Încet-încet, că n-am timp. L-am montat acum 20 de ani la Essen, l-am jucat de 15 ori în foaierul unui celebru muzeu de acolo, Folkwang. Acum aş vrea să-l refac cu Marinuş (n. red.- Marin Moraru) în rolul Diderot, pentru că el a făcut un lucru extraordinar în Nepotul lui Rameau. Şi el ar fi foarte interesat. Să vedem. Încercăm să planificăm. M-a bucurat foarte mult invitaţia lui George Ivaşcu, tocmai pentru că e un teatru tînăr şi un teatru cu spirit nou.


N-am devenit mai deştepţi de la Diderot

I.B.: Parcă reveniţi mai des în România. Aţi venit şi anul trecut, la anul aveţi un atelier la Sibiu.
D.E.: Crezi că e o întoarcere treptată... Nu ştiu. Crezi că putem să devansăm hotărîrile destinului, ale întîmplării, ale hazardului obiectiv? Nu ştiu, să-l lăsăm să lucreze.

I.B.: Chiar credeţi că putem vorbi despre ideea de generaţie? Se dezbate în ultima vreme acest lucru. Există generaţii?
D.E.: Există o anumită coloratură de generaţii. O esenţă de deosebiri de generaţii n-am observat. Poate că am fost neatent, dar n-am observat. Am observat o coloratură deosebită. De pildă, acum există o tendinţă teatrală spre "event", sau există nişte coloraturi care se schimbă, dar în esenţă lucrurile de valoare şi lucrurile profunde cred că rămîn. Eu citesc Gellu Naum şi n-am nici o senzaţie că era cu 20 de ani mai bătrîn decît mine. Şi atunci unde e deosebirea de generaţii? Şi îl citesc pe Diderot şi rămîn trăznit, şi din cauza asta l-am făcut în costume istorice pentru ca publicul să înţeleagă că n-am devenit mai deştepţi din 1750 încoace, că aceleaşi probleme ne mănîncă şi astăzi sufletul.

I.B.: Poate că nu le-am pus cum trebuia.
D.E.: Sau nu suntem în stare să le punem.

I.B.: Vă gîndiţi cîteodată cum ar fi fost dacă n-aţi fi părăsit România în 1973?
D.E.: Da, perspectiva era destul de neagră atunci. Adică ştiam că eram deja izolat complet. Mi se interzisese filmul, mi se interziseseră Godot-ul şi Furtuna, deşi obţinusem aprobarea de la Dumitru Popescu într-o şedinţă lungă de 6 ore. 6 ore m-a interogat şi mi-a dat aprobarea şi pe urmă la Naţional, Horea Popescu şi nu mai ştiu cine... Adică lichidările au venit din interiorul lumii teatrului şi nu mai era speranţă. Mai puteam să conving nişte activişti, dar nu mai puteam să conving colegi, adversari. Ei aveau puterea. Din ce motive, nu ştiu. Erau securişti, nu erau...Habar n-am, nu m-am interesat. Aşa că perspectiva de a fi rămas ar fi fost dură, dar aşa mi-am permis să fac nişte experienţe fundamentale în străinătate, pe care nu le regret. Aşa a fost.


"Godot" vine înainte de intrarea în UE

Sunt foarte legat de România. În aceasta magmă am devenit ceea ce sunt. N-am plecat de bunăvoie, ci pentru că am fost interzis pe toate planurile. Confruntarea cu "Godot" a început la Bucureşti, la sfîrşitul anilor '60, cu tratative, cu şantaje, mai cu ciocanul, mai cu negocieri. M-a urmărit foarte mult "Godot". Mă bucur că arăt acest spectacol de la Athanor Theater în România înainte de intrarea în UE. Comercializarea vieţii duce la magazine mai bune, dar nu neapărat la oameni mai buni. E timpul să devenim atenţi să nu devenim roţi dinţate perfecte într-un mecanism care te întrebi pentru ce funcţionează.

Temele sacre cer un nou examen de conştiinţă. E foarte important pentru tineri să abordăm aceste teme esenţiale cu caracter sacral.

Unde găsim pîrghiile transformării actului artistic într-unul existenţial? De pildă, cînd lucram la Nepotul lui Rameau şi ne petreceam timpul cu soţii Naum era vorba şi de sensul existenţial al artei. Ce m-a interesat la Gellu Naum era ceva ce nu-mi puteam explica, fiind şi tînăr. Avangarda e mai adevărată, ea încearcă să apuce lucruri mai adînci, mai greu de apucat cu logica noastră de precupeţi.


(Interviu preluat din România Liberă, noiembrie 2006)