O explorare a universului teatral al perioadei comuniste ar merita măcar un studiu practic în interiorul universităților de teatru

Gelu Badea, regizor de teatru; are la activ peste șapte zeci de spectacole realizate pe scenele din România, pentru mai mult de cincisprezece realizând și scenografia. Producțiile sale s-au jucat în Teatrul Național "Lucian Blaga" Cluj-Napoca, Teatrul de Nord Satu Mare, Teatrul Municipal Baia Mare, Teatrul Național "Aureliu Manea", Turda, Teatrul Dramatic "I.D. Sârbu", Petroșani, Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu", Târgu Jiu, Teatrul Național Târgu Mureș, Teatrul "Bacovia", Bacău, Teatrul "Mihai Eminescu", Botoșani, Teatrul de Artă Deva, Teatrul Municipal "Tony Bulandra", Târgoviște ș.a. Producțiile acestor teatre, purtând semnătura lui Gelu Badea, s-au jucat în România, Germania, Ungaria, Italia, Bulgaria, Grecia, China și Republica Moldova, iar actorii și scenografii cu care a lucrat au fost distinși cu premii de interpretare sau pentru realizările profesionale. Este elevul regizoarei și profesoarei Mona Chirilă (Marian) și adeptul teoriilor lui Radu Penciulescu. Din 1998, cadru didactic la Facultatea de Teatru și Film din Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Doctor în teatru (2012), sub coordonarea profesorului și regizorului Mihai Măniuțiu. Este autor al mai multor articole care vizează arta și pedagogia teatrală, dar și al volumelor Prințul minor (Editura Eikon, Cluj-Napoca) și Solilocviu (Editura Eikon/Școala Ardeleană). Este căsătorit cu actrița Dana Moisuc.

Liviu Malița: Dramaturgia românească din perioada comunistă este, după 1989, puțin prezentă în repertoriile teatrelor. Care credeți că sunt explicațiile?
Gelu Badea: Dintre textele scrise și publicate în comunism, preocuparea mea se îndreaptă spre opera lui Marin Sorescu: A treia țeapă și Răceala. De fapt, am propus unor teatre textele acestea, dar niciun manager nu a fost în măsură să dea un răspuns: nici măcar unul negativ. (Cred că totul este legat de bani. Experiența mi-a arătat că, în cazul lui Kirițescu, de exemplu, deținătorii drepturilor de autor doresc să obțină venituri care să-i îndestuleze pe toți.) Dorința mea este trezită de o formulă de poezie teatrală neîntâlnită des în literatura noastră dramatică. Aceasta este dublată de umorul de factură cu totul deosebită pe care îl propune Sorescu, așa cum o demonstrează și poezia sa. O altă piesă de teatru pe care aș monta-o este una scrisă de Marin Preda. Cred că a fost montată doar o singură dată, la Teatrul Național București. Este vorba de Martin Bormann.

Liviu Malița: Ați fi interesat să montați o piesă aparținând acestei dramaturgii? Care ar fi aceea? De ce?
Gelu Badea: Piesele de teatru din perioada comunistă nu se mai montează din două motive: (a) regizorii care s-au pregătit în acea perioadă, regizori care au fost forțați să realizeze spectacole cu aceste texte, s-au îndepărtat de un moment dificil din viața și creația lor - amintesc aici declarația lui Mihai Măniuțiu, care spunea că 1990 a fost un an zero pentru el; (b) tinerii regizori nu înțeleg și nici nu doresc să pătrundă în spațiul comunist. Cred, însă, că o explorare a acelui univers teatral ar merita măcar un studiu practic în interiorul universităților de teatru: acesta poate fi un proiect de cercetare viabil.

Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/produs/sa-nu-privesti-inapoi/.