Când mă gândesc
la cum curge viața prin trupurile noastre chinuite,
la cum se zbat în lumina zilei
invizibile
cum trece în vâltoare pe deasupra trupurilor noastre părăsite,
anesteziate
Când mă gândesc
la bieții dictatori posedați
la oropsiții care ucid pentru o doză de nu se știe ce
la disperații de cărturari și la viețile lor risipite cu scrisul
la violatorii care nu se pot opri din violat
la poeții care nu se pot opri din visat
la cum ne întâlnim și vorbim despre planuri profesionale și despre criza mondială
și apoi ne ducem acasă să ne dregem competențele cu ceva tare
Când mă gândesc
la neajutorații care nu se pot opri din implorat
la fetele bătrâne care se duc la piață fardate violent
la copiii crescuți în minciună
care apoi predică despre idealuri legați de aparate, deveniți una cu ele
la sărmanii politruci care cred sincer că luminează norodul
la cei care înghit pastile albastre și habar n-au dacă se vor trezi vreodată
la nimfele care sucesc mințile pensionarilor pentru un apartament confort trei
la femeile care își doreau să fie mame și cântă cântece de leagăn pisicilor
la puștanii care cară moloz la zece ani și se visează golgheteri
la antidepresivele din canalizări care au infestat pânza freatică din împrejurimile marilor orașe
Când mă gândesc
la durerea cu care mi-a spus: ce vrei tu nu se poate, eu nu sunt bărbat
nu știu nici măcar cum e să fii în viață
n-am iubit pe nimeni
și eu plângeam pe stradă și nu știam pe cine să urăsc pentru asta
M-apucă, așa, o milă groaznică, de noi toți.