Ar fi trebuit de la început să apar mascată.
Să nu-ți arăt din mine decât unghiile.
Ți-ar fi fost mai ușor să te atingi de o necunoscută.
Să-mi bântui melancolia cum ai călca prima oară pe țărmul unei insule de care nu știe nimeni.
Ar fi trebuit să ne vedem incognito.
Să te las să vezi ce vrei în mine.
Să mă crezi sirenă sau piază rea.
Să te las să îmi dai tu un nume, o menire, o soartă.
Să faci din mine instrument de scris, mașină de tuns iarba prin grădini în paragină.
Ar fi trebuit să nu încerc cu atâta fervoare
Să te fac să mă vezi.
Puteai să fii orb.
Puteam să fiu o pasăre
Pe care o convingi să cânte înainte de a-i apăsa cu putere beregata.
Am vrut cu încăpățânare să mă atingi pe mine.
Dar tot într-o necunoscută te-ai rănit.
Tot cântecul unei sirene l-ai auzit.
Tot în nisipul unei insule de care nu știe nimeni ți-ai îngropat pașii.
Tot în trupul unei himere ți-ai ascuțit armele.
Tot într-un instrument de scris m-ai preschimbat.
Tot cu o stihie te-ai luptat
Când ți-ai înfipt măștile, rând pe rând
În singura mea inimă.