15.04.2023
Mie vizita Șoșoacăi la Moscova, mai ales acum, când Rusia lui Putin atacă porcește patria-soră, leagănul civilizației slave estice, Ucraina (mutul cu buzele împletite - Putin și gheneralii săi înfiretați, au un rol esențial în ochii occidentalilor, dar care se fac că plouă), îmi amintește de Ion Iliescu, care în decembrie '89 voia venirea unui important oficial de la Moscova, care să gireze "golul de putere". Dar, sigur, Ion Iliescu o făcea din convingere, madam Șoșoaca din interes mahalagesc. Sau poate și ea din convingere de țață, din țățism? M-ar deziluziona încă o dată. Și mă doare când Iașul a dat de-a lungul (de-a latul și de-a curmezișul) timpului politicieni asemeni legionarilor, de măsura comunistoidă a lui Ion Iliescu sau a Mariei Ghițulică (e suficient să-mi amintesc vorbele ei porcoase, ce trezeau satisfacția "canaliei de uliți" și mi-e destul) și acum a Șoșoacăi, senatoarea (mai degrabă sonata-rea) de Iași. Dar ea, har Domnului, e bucureșteancă.

În fine, au fost și dintre ceilalți - buni, dar noi să fim conștienți și să ne punem întrebarea: De ce Iașul scoate la iveală din când în când asemenea șoșoace, ghițulici și alte lighioane asemenea? De unde apare acest puroi? De ce Iașul este un adevărat Palermo al României? Cum se face că orașul acesta cu atâtea universități, cu o intelectualitate cu ștaif, cu adevărate somități culturale, scriitoricești, cu instituții culturale de primă mână, cu oameni blajini, a ajuns la cheremul unor politicieni tromboniști, al unor mărunței până la genunchiul broaștei, al unor chirici insignifianți, care nu se văd nici până la Coarnele Caprei sau Bogonos, nici până în Bularga, d-apoi în întreaga Românie? De unde această invazie a mahalalei în politica ieșeană?

Și nu dați vina pe București. Că tare ne mai buricăm noi, ieșenii, în fața bucureștenilor! Explicabilă chestiunea, fiindcă Iașul a fost Capitala României. Nu-i vorbă, și acum ne putem mândri că suntem altceva decât bașibuzucii de pe Dâmbovița. Dar noi și numai noi, iașioții, dăm la iveală și votăm piticaniile astea politice, matracucile astea șoșoiești, care ne fac de râs în fața României (nu că alții, de pe alte meleaguri, nu ar fi de râs). Noi - nimeni altcineva. Și nu de azi, de ieri. Am votat mereu de-a lungul istoriei comuniste pe alde Ion Niculi, pe Anghel Negulescu, pe Gheorghe Filip, pe Octav Iliescu și alte ficțiuni sovietizate, pe Ion Iliescu, care a rămas mereu ceea ce a fost de la început - un politrucel "dă omenie", și pe alți "-ești" fără notorietate, jâmbați și cu reputație proastă. Toți au fost o apă și-un pământ! Printre aceștia Leonard zis Leopardu era o somitate între somități. Iar unul ca Simirad a fost o mirabilă excepție, în care s-a îmbinat bunul simț moldovenesc, cu adevăratul politician orientat ferm spre Europa. Greu de înțeles pentru mulți ieșeni slugarnici, cu nasul îndreptat numai spre Bucale, dar așa a fost.

Așadar, s-o spunem pe-a dreaptă. Ascensiunea acestor șoșoace politice s-a făcut din cauza calității, mai bine zis, a precarității votantului local. A prostiei acestuia - să fie clar. Scuzați-mă că o spun prea franc, dar așa e. Căci, ne place, nu ne place, în democrație votul unui universitar din Copou este egal cu votul unui pulifrici din "Dallasul" ieșean. Dar Restaurantul Casei Universitarilor nu e același lucru cu Doi Băieți. Iar votanții șoșoacă "e mulți", dom'le! Căci avea dreptate Napoleon: "În politică prostia nu este un handicap". Analfabetismul politic este în floare la Iași, mai mult ca în alte părți. Se vede asta de la o poștă, parcurgând lista politicienilor ieșeni din ultimii 30 de ani. Când n-au fost niște șoșoace, mătăhăloase, gălăgioase ca niște gâște, coțcare și impostoare (când, de pildă, vorbește mulțimilor că cutremurul din Turcia a fost provocat de Occident, ce să mai vorbești!? Sau de vaccinul ucigaș sau de armele geologice și meteorologice, de asaltul Satanei și colonizarea României, de Zelenski criminal sau de oculta mondială) au fost niște iluștri necunoscuți, fără... cojones, dornici doar de îmbogățire ușoară, de care nimeni nu-și mai amintește - și-au ridicat "mălaiul" din Parlament și atât. Gâștele au salvat Capitoliul, ale noastre îngroapă urbea.

Cred că presa ar putea publica lista nulităților politice ieșene. Șoșoacă este vârful de lance, în această privință. Însă numele politicienilor ieșeni sau care reprezintă Iașul zero barat este... Legiune. În concluzie, să spun vorba mare: "Ori toți să murim, ori toți să scăpăm!"

0 comentarii

Publicitate

Sus