E anotimpul parcurilor în Timișoara! Cireși japonezi, magnolii, sălcii plângătoare. În curând lalele, mai târziu trandafiri. Unele inflorescențe s-au scuturat deja, efemere ca ploile de vară, altele vă așteaptă pentru o plimbare la pas. Și o puteți face în tihnă pe faleza Begăi, căci mai cu seamă pe malul nordic, parcurile se înlănțuie ca o centură verde, punând la dispoziție trotuare, bănci și piste pentru bicicliști.
Vă puteți deci bucura de o plimbare minunată din Piața Victoriei (Piața Operei) până în cartierul istoric Fabric printr-o succesiune de parcuri, evitând aproape complet traficul motorizat! Din Parcul Central puteți trece în Parcul Catedralei, apoi în cel al Justiției, de acolo în Parcul Rozelor, Parcul Copiilor și, în fine, în Parcul Regina Maria!
Până și în manualele de geografie din perioada comunistă, Timișoara era prezentată drept un oraș al florilor. Așa a rămas în conștiința localnicilor și poate că, în anotimpul potrivit, veți înțelege și astăzi de ce.
Primele parcuri publice au fost înființate la mijlocul secolului al XIX-lea. Încă din 1770, conducătorii Imperiului Austro-Ungar erau preocupați de calitatea îndoielnică a apei și aerului din cetatea care, la vremea aceea, era situată în mijlocul unor mlaștini nesfârșite. Malaria pare să fi fost o problemă recurentă până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Un prim răspuns la această problemă l-a reprezentat canalizarea râului Bega pentru a evita inundațiile. Administrația austriacă a angajat un inginer belgian pe nume Maximilian Emmanuel de Fremaut pentru a se ocupa de acest proiect. Un altul a fost crearea de grădini și parcuri publice - o activitate care s-a intensificat după ce zidurile vechii cetăți au început să fie demolate (despre aceasta, într-un episod următor!).
Este, de pildă, cazul Parcului Central. Rebotezat în Parcul Anton Scudier în memoria fondatorului său, acesta este situat chiar în inima orașului, în apropierea Catedralei Mitropolitane. Acum câteva secole, aici se afla un cimitir. El a fost apoi transformat într-o grădină publică, iar acum este un parc în stil vienez, unde amatorii de șah adastă adesea pentru câteva partide. Se distinge prin Statuia Ostașului Român, aflată în mijlocul său și executată din marmură albă, prin fântânile ornamentale și prin statuile de bronz de pe Aleea Personalităților - oameni de seamă care, de-a lungul secolelor, au avut legătură cu Timișoara sau au ajutat la propășirea ei.
Peste drum, chiar în spatele Catedralei, păsări gălăgioase își fac veacul în ulmii înalți, în arțarii și stejarii robuști, însă adevărata atracție o reprezintă magnoliile și cireșii japonezi de pe faleză: în timpul primăverii, florile lor evanescente arată ca vata de zahăr roz.
Parcul Justiției, situat în apropierea Filarmonicii și a actualei clădiri a Primăriei, este un puzzle încântător de soiuri de lalele. Primăvara, s-ar putea să vă întâlniți cu el în rețelele sociale, dar... parcă-i totuși mai frumos pe viu!
Delicatul și romanticul Parc al Rozelor merită o atenție aparte. Considerat bijuteria coroanei dintre toate parcurile Timișoarei, Parcul Rozelor are o istorie lungă și oarecum tulbure, care în multe privințe o reflectă pe cea a înfloririi, a ofilirii pe timp de război și apoi a regenerării post-criză a orașului. Istoria sa începe în vara anului 1891, când Timișoara - propulsată deja printre orașele importante ale monarhiei Austro-Ungare - a găzduit câteva dintre evenimentele Expoziției Universale pentru Industrie și Agricultură din acel an.
Pentru acest târg internațional, municipalitatea vremii a rezervat o suprafață circa 9 hectare de ambele părți ale actualului Bulevard Michelangelo, pe malul nordic al râului Bega. Renumiții horticultori și arhitecți peisagiști locali Wilhelm Mühle, Franz Niemetz și Benedek Agátsy au adus la viață exponate florale uimitoare, admirate de însuși împăratul Franz Joseph. De fapt, parcul a fost botezat inițial în onoarea Maiestății Sale și a inclus atât Parcul Rozelor actual, cât și Parcul Copiilor de dincolo de bulevard; cele două erau inițial contigue. Actualmente, Parcul Rozelor acoperă o suprafață de aproximativ 37.000 de metri pătrați și include un teatru în aer liber unde au loc cele mai diverse festivaluri - de la folclor la operetă.
Străzile din jur au găzduit festivaluri culinare stradale, iar sălciile plângătoare de lângă râu au înfrumusețat apusurile de soare ale nenumăraților fotografi aspiranți. Magnoliile îi dau și ele o notă aparte, alături de carpeni și alte specii de arbori. Tot aici se mai găsesc și duzi (Timișoara creștea pe vremuri viermi de mătase!), molid albastru și tisă.
Pe malul nordic al Begăi, Parcul Rozelor este urmat de Parcul Copiilor, cu leagănele, atelierele și activitățile sale pentru cei mici, și de Parcul Regina Maria, una dintre porțile către cartierul istoric Fabric. Parcul Regina Maria fost inaugurat încă din 1859, fiind cel mai vechi din Timișoara. Pe atunci se numea Parcul Coronini, după fondatorul său. Acesta s-a inspirat din conceptul austriac de Volksgarten. Parcul are arbori seculari și porți impunătoare în stil Secession, cu turnuri și sculpturi în formă de vultur. Pe ele veți vedea două plăci: una comemorând primii martiri ai Revoluției din 1989 care au fost împușcați aici; cealaltă vă informează că doi mari scriitori români ai secolului XIX, Eminescu și Slavici, s-au bucurat și ei de o plimbare în acest parc atunci când au vizitat Timișoara. De ce nu le-ați urma exemplul?
Pe malul sudic al Begăi, vis-a-vis de Parcul Catedralei, se află Parcul Alpinet, întemeiat în urmă cu aproximativ un secol. Acesta acoperă două hectare. Stilul său peisagistic este spontan și lejer, cu colțișoare romantice și o lungă faleză deschisă. Și aici magnoliile sunt adevăratele staruri. Tot de aici, vă puteți îmbarca pe un vaporaș.
Dacă rămâneți pe uscat, faleza vă va purta spre Universitate și Complexul studențesc, ispitindu-vă cu o serie de cluburi în aer liber, terenuri de tenis și piscine, spre deliciul numeroșilor studenți care aleg să frecventeze facultățile timișorene.
Ați obosit? Plimbările pe jos nu sunt singura opțiune. Benzile de biciclete se întind și ele de-a lungul leneșului râu Bega, de la punctul său de intrare în oraș, adică de la așa-numitele "Turbine" (Uzina de apă) din est, până în vest, la granița cu Serbia.
Fotografii realizate de Claudia Tănăsescu (www.claudiatanasescu.com)
Ciclismul de-a lungul canalului Bega reprezintă și o oportunitate de a face cunoștință cu podurile orașului. Timișoara are 14 poduri, de diferite vârste și dimensiuni. Podurile Decebal, Traian, Andrei Șaguna și Michelangelo sunt cele mai cunoscute. Dar Timișoara își are ciudățeniile ei. De pildă, recent redenumitul pod Andrei Șaguna nu are nimic de a face cu strada cu același nume! Și nici podul Mihai Viteazul nu vă va conecta cu bulevardul omonim, ci - ați ghicit - tocmai cu strada Andrei Șaguna! Dacă vreți să nu vă rătăciți și, mai ales, dacă vreți să le faceți un pustiu de bine turiștilor străini care vă însoțesc, îndrumați-i spre ghidul nostru în limba engleză, TIMISOARA 23: 23 Secrets You'll Love About the City and the Romanian Banat, disponibil în toată lumea, pe Amazon!
(va urma)