Ilinca Neacșu este nominalizată la premiul Tânără speranță la premiile Gopo 2023 pentru filmul Crai Nou.
Monica Stoica: Viki este rebela în Crai Nou. Ea pleacă, nu se va mai întoarce, în timp ce, în cadrul de final, Irina pare că se va întoarce. Ce este diferit la Viki, în comparație cu Irina?
Ilinca Neacșu: Felul în care se raportează la autoritate, cred. Viki nu dă doi bani pe reguli, întâietatea familiei nucleu, responsabilitatea față de veri sau părinți. Face ce vrea dar fără să îi supere pe Liviu și Sergiu. Irina nu e așa. Ea vrea să se lupte cu autoritatea. Deși pare că Viki răsturnând mese sau înjurând e cea rebelă, Irina e cea care îl confruntă pe Sergiu, Irina îl sfidează pe Liviu. Viki nu face scene în afara familiei.
M.S.: Viki izbucnește extrem de vădit. Dărâmă totul, se ceartă, e foarte in yer face. Cum ai jonglat cu aceste reacții foarte brute la captivitatea în care o țin cei din familie?
I.N.: Viki nu își reneagă familia extinsă. Își reneagă tatăl, lucru pe care îl fac și ceilalți membrii ai familiei. Ea este de partea opresorilor când vine vorba de tată. Având acest element comun, îi sunt acceptate momentele de răzvrătire. Când vine tatăl fetelor și Viki se poartă nepotrivit, Liviu nu o ceartă, Sergiu nu se enervează. Ei sunt de acord cu emoțiile ei. Problemele apar când Liviu încalcă niște limite.
M.S.: În film nu vedem momente foarte apropiate între surori. Care-i relația dintre surori?
I.N.: Au nevoie una de cealaltă pentru echilibru. Tot ce gândește Irina dar nu poate să spună, țipă Viki. Tot ce ar face Viki dar e prea impulsivă să plănuiască, face Irina. Amândouă suferă din cauza absenței tatălui și din cauza noii orânduiri a familiei, iar în lipsa unui protector (mama e doar o umbră) încearcă să aibă grijă una de cealaltă. Dar momentele tandre nu au cum să existe pentru că nu au avut de la cine să le învețe.
M.S.: Dar relația cu tatăl plecat și cu mama, care-i aproape absentă?
I.N.: Tatăl absent o împinge pe Viki să caute model masculin în Liviu și Sergiu. Chiar dacă plecarea tatălui este motivul tuturor schimbărilor, Viki nu este copleșită de ele. Rămâne doar cu o rană de abandon. Ea își alege repede tabăra în care să fie. Adoptă valorile noii familii și își ia locul în ea: îl ajută pe Sergiu, nu-l face pe Liviu să se simtă inferior, ba chiar dezvoltă cu acesta o relație puternică. Trădarea lui Liviu este evenimentul peste care nu poate să treacă și îi abandonează pe toți. Cât despre mamă, o ignoră așa cum face restul familiei. Mama nu s-a putut adapta la noua viață și nu are cum să le ajute pe fete.
M.S.: Ce a fost greu de obținut pe set, momentele de cumpănă, cum le-ați lucrat cu Alina Grigore?
I.N.: Am lucrat mult înainte de filmare. Alina are multă încredere în actori și îi lasă să descopere singuri dimensiunile corecte ale relațiilor. Pune mult preț pe o istorie comună a personajelor pe care să o cunoască actorii, așa cum funcționează o familie adevărată. Cel mai greu a fost să coregrafieze momentele de grup, dar atmosfera era atât de relaxată și plină de încredere încât nu cred că au fost momente de cumpănă cu adevărat.
M.S.: Spune-ne câteva exemple de filme străine sau românești care-ți plac. Ce cauți într-un film, ca spectator, ca actriță?
I.N.: Nu sunt un spectator deloc mofturos. Mă uit cu plăcere la orice gen de film. Am crescut cu Toate pânzele sus și cu Pistruiatul pentru că tatăl meu este nebun după ele. Dar mă uitam și la orice era la TV seara cu familia. Făceam din asta un prilej de a sta cu părinții mei, așa că mă uitam la toate filmele alea întrerupte de câte 10 minute de publicitate. Vedeam și SF-uri și comedii romantice și seriale coreene siropoase și telenovele cu bunica și filme de artă. Nu aveam nici un criteriu de a alege filme. Pentru mine era mai important cu cine le vedeam și ce comentarii amuzante făceam cu ei. De asta îmi place acum să mă uit singură la filmele lui Wong Kar-wai sau Akira Kurosawa sau Andrei Tarkovsky. Îmi place să opresc, să revăd doar o secvență, să sar peste ce nu mă interesează atunci, să caut o traducere mai bună a unui cuvânt pe net. Când mă uit singură am libertatea de a-mi imagina ce aș vrea să joc, cum aș juca eu, cum de joacă actorul respectiv mai bine. Dar filmele, cred, trebuie împărtășite cu ceilalți, ele sunt o experiență mai valoroasă dacă suntem împreună.