23.04.2023
Fotografia de natură și căutarea sinelui, meditația, sunt două activități care au multe asemănări și care se completează reciproc.
Ambele se bazează pe momentul prezent, ambele necesită o concentrare completă și o minte detașată și liberă, lipsită de gânduri care distrag atenția.
Când sunt în natură, încerc să-mi golesc mintea de orice gând, pentru a trăi momentul - doar așa pot să fiu receptiv la ce mă înconjoară, conștient de prezent, permițându-mi libertatea de a-mi exprima sentimentele și de a-mi explora stările, gândurile, trăirile.
Procesul creativ este o experiență personală, intimă precum meditația - pentru mine fotografia este modul prin care îmi găsesc pacea interioară și îmi eliberez gândurile, trăind doar în prezent.
Fotografia de natură este o modalitate de a mă conecta cu lumea într-un mod mai profund.
Atunci când mă concentrez asupra măreției și frumuseții naturii, mă deschid către ea și simt că mă simt conectat cu toate ființele și lucrurile care mă înconjoară.
Această experiență îmi transmite o senzație profundă și unică de pace și împăcare, ajutându-mă să mă simt în armonie cu lumea naturală și cu mine însumi.
Încerc de fiecare dată să simplific fotografia, să păstrez cât mai puține elemente în cadru, să concentrez imaginea, deoarece spațiul într-o imagine îmi transmite un profund sentiment de liniște și de libertate.
Această senzație de calm și de pace interioară este cea pe care doresc să o comunic în primul rând privitorului: să-l duc într-o stare de uitare, de meditație, de comuniune cu natura profundă.
De fiecare dată când ies în natură, am acest gând: nu contează dacă nu realizez nici o fotografie bună, important este să fiu fericit, conectat la ce văd, să mă bucur de fiecare moment petrecut în sfânta natură.
"Când timpul ne asuprește, uneori este o secundă pentru a ne salva. Și miracolul momentului: a fi, a vedea sau a face o imagine. Fotografia este acolo, se adună ca o pietricică pe plajă... Azi știm că este momentul care ne salvează...", spunea marele fotograf Edouard Boubat.
Da.
Cred profund că fotografiile trebuie să reflecte sufletul fotografului - "o fotografie este un instrument de dragoste și revelație", spunea Ansel Adams.

dandragos.ro/



































0 comentarii

Publicitate

Sus