Au trecut mulţi ani de când românul a pierdut un vis. Cum poate fi vis ceva ce deja a devenit realitate? Au trecut mulţi ani de când unul din visurile românului era să-şi petreacă Crăciunul departe de casă. Un vis... realitate... departe... casa... oare ce este casa? Oare ce este realitatea? Oare ce este depărtarea?
Era în Seara de Ajun.
În casă, bradul de plastic era împodobit. Copila se agitase toată ziua. Era nerăbdătoare. Scrisese Moşului... aştepta. Toată casa aştepta.
Se lăsă seara. Paturile deja sunt făcute, toţi se grăbesc sa se culce... iepureşte bineînţeles... poate, poate, anul acesta Moşu' se va lăsa văzut.
Încet, încet, pleoapele se închid. Încet, încet, realitatea se schimbă.
Copila adoarme. Mama o înveleşte şi se lasă şi ea în braţele somnului. Zâmbeşte... ştie că Moşu' va veni şi în acest an. Ştie că bucuria copilei va fi aceeaşi. Ştie ca va zâmbi toată ziua de după. Adoarme... zâmbeşte...
Brusc se trezeşte... departe de casă. Părea a fi un loc familiar şi totuşi nu-şi amintea sş mai fi fost acolo. Era şi totuşi nu era. Era alb. Ningea cu steluţe strălucitoare. Un cerb s-a apropiat fără teamă. Zâmbea. Parca totul în jurul ei zâmbea. Poate se afla departe de casă... în Ţara Albă a zâmbetelor. Fulgii dansau în aer... iar aerul părea a zâmbi. Şi... se apropie de mama... în haine albe... era ca şi cum aerul se materializa. Zbura oare? Păşea? Era totul prea alb ca să-şi dea seama. Ochii-i erau mari şi negri. Mari, foarte mari. Părea că toată lumea putea fi cuprinsă în acei ochi. Şi în locul unde în mod normal trebuia să fie al treilea ochi, se vedea o steluţă verde. Părea că însăşi verdele pădurii de brazi fusese prins acolo. Părea un Soare... un Soare cu stea în frunte... părea un Înger.
Cerbul s-a îndepărtat de mama şi s-a frecat mlădios de haina albă. Şi locul pe care-l atingea, părea a se transforma într-o poartă... puteai vedea dincolo de ea... copii a doua zi... oh, câtă bucurie în inimioarele lor! Moşu'... această dragă fiinţă... venise.
Mama a înţeles. I-a întins mâna inimii. Albastrul din ochii ei vedea... înţelegea... simţea. Iar ceea ce ea percepu a fi Moşu' începu să grăiască:
"Moş Crăciun există. El nu apare şi nu se manifestă aşa cum întelegeţi voi că ar trebui s-o facă. Transformările materiale interdimensionale sunt complicate şi de multe ori inutile din punct de vedere universal. Totul se poate rezolva mult mai simplu.
În fiecare an, Moş Crăciun vine. El aranjează şi dirijează evenimentele astfel încât părinţii sunt capabili să ofere copiilor, exact ceea ce ei au nevoie în evoluţia lor, pentru acel moment.
Indiferent câte probleme sunt... financiare sau de altă natură, Moş Crăciun dirijează Energia astfel încât fiecare copil şi adult să primească ceea ce a cerut."
Mama îl întrebă pe Îngerul Crăciunului, "Dacă Moş Crăciun există, de ce este selectiv? De ce a ales doar anumite religii în care să se manifeste?"<br><
"
"
"
" Energia üţi multumeste ţie, că o ajuţi să experimenteze prin tine, aici şi acum, Iubirea în acest mod. Energia multumeşte fiecărei părti a Ei. Întregul este Întreg, indiferent ce alege Partea să experimenteze.", încheie Îngerul Crăciunului, simplificând problema neechivalenţei limbajelor, folosindu-l pe cel pe care eu îl înţeleg, în visul din somn, ca şi în viosul treaz.
Nimic nu era nou în ce auzise Mama. Era ca şi cum ştia. Odată mai mult, indiferent de limbaj. Era ca şi cum cuvintele stăteau dintotdeauna acolo, iar acum ieşiseră la suprafaţă. Era ca şi cum fusesera repetate de Iubirea din care Ea venise.
În jur aparură atâtea, cum le-aş putea spune mai bine decât spirite... deşi ştiu că nici cuvântul ăsta nu-i mai mult decât o etichetă. Brusc deveniră vizibile... toate... atâtea fiinţe ce trăiau... departe de casă. Departe...
...şi era Noaptea de Crăciun. Mama deschise ochii anatomici. Era acasă iar. Patul era acelaşi. Bradul de plastic aştepta şi mângâia cu crengile pachetele ce aparuseră sub el. Copilul respira încet... calm... zâmbea. Oare era şi el departe de casă? Oare unde este casa? Departe şi aici. Aici şi Acum. Şi... undeva... departe... Fiinţele de Lumină zimbesc... Deoarece păstrăm misterul şi nu le întrebăm dacă sunt simbolice sau... Aici şi Acolo... în Tara Albă a Zâmbetului.