În Hanga Roa, viața începe și se desfășoară în natură. Oamenii, caii sălbatici și zeii de piatră ai insulei - ce-o protejează de pe țărmurile ei filigranate - sunt ancorați și integrați în ritmurile ei naturale. Cobori scările avionului și mergi către hangarul deschis al aeroportului să-ți culegi bagajele. La ieșire, un ansamblu local ce se exprimă vocal și cu instrumente tradiționale te întâmpină triumfal. De-o parte și de alta a intrării, gazdele ceremonioase poartă atârnate de gât coroane împletite din splendidele flori ale insulei. Își identifică cu precizie clienții - nu e clar prin ce procedeu tehnologic! - și le agață oficios câte-o coroană de gât. Te simți ca un alergător de cursă lungă (zborul din Santiago de Chile durează vreo 5 ore) salutat și premiat pe linia de sosire. Gazdele mai vrednice împart câte 4-5 coroane de flori pe zbor și își înghesuie oaspeții în dubele lor generoase. Dacă nu ai cine știe ce bagaje, te poți plimba pe jos de la aeroport către ospitaliera ta locuință.
Hanga Roa e plină cu vile luxoase, mici moteluri artistice, căsuțe mai modeste și campinguri plasate în grădini împrejmuite și înțesate cu obiecte de artă și statui, printre care îți poți amenaja propriul cort. Campingul e dotat cu mici cabane cochete cu băi private sau comune.
Rapa Nui este tărâmul florilor exotice ce te copleșesc din aeroport, până în cele mai îndepărtate colțuri ale insulei. Din orice curte îți zâmbesc arbuști intens colorați, de o varietate uluitoare: Orhidee gigantice, hibiscus, crini. În curtea compozită a campingului Tipanie, cabanele cu zidurile pictate în iconografia insulei sunt învăluite într-o sinestezie de mirosuri și culori ce trec prin urechea ciulită a ursului - o plantă violacee, mitologică, cu virtuți resuscitatoare, de întoarcere din moarte.
O bisericuță (Crucea Sfântă) de rit catolic, albă și cochetă e grefată în negru cu simbolurile și motivele ancestrale ale insulei.
Muzeul de antropologie Sebastian Englert din Hanga Roa (dedicat misionarului german care a trăit 30 de ani pe insulă, timp în care a făcut elaborate studii de limbă și cultură Rapa Nui) - o clădire scundă de piatră, plasată într-o grădină plină de plante exotice, sculpturi și pietre, cu iz japonez - cuprinde pe lângă elemente de istorie culturală Rapa Nui, documentate cu acribie, pornind cu anul 2000 î.e.n până în prezent, și o expoziție de artă locală, aparținând artistului Juan Tepano (1874), ce a sculptat în spiritul tradiției Rapa Nui statuete reprezentând miturile și legendele insulei, în propria sa viziune. La ieșire te așteaptă un moai iar o sculptură modernă din sârmă ce reprezintă o caracatiță multicoloră te urmărește monstruos cu ochii ei de sticlă.
Muzeul semnalează vegetația și fauna fabuloasă a insulei (176 de specii de pește, dintre care o treime sunt endemice). Insula a fost vizitată misterios de animale ce în timp au devenit sacre și rezervate aristocrației regale: țestoasele nordice și foca felină. Pescuitul - ocupația principală pentru procurarea hranei - era o activitate controlată de tapu, prohibită pe perioada iernii, cu excepția expedițiilor speciale destinate procurării peștelui pentru Ariki Mau, căpeteniile războinice sau preoții clanului. Pescuitul e activitatea cea mai comună reprezentată pe petroglife în linii stilizate și elegante ce sugerează suplele canoe sau instrumente de pescuit.
Rapa Nui este o lume muzicală. Muzica instrumentală ce însoțește dansul, cântecul sau recitalul liric este o activitate socială, de grup ce însoțește celelalte activități din viața de zi cu zi. Muzica este o stare intrinsecă de manifestare a acestui popor, un mod de-a fi. Talentul improvizator în muzică și poezie reprezenta un mod spontan de-a transmite o știre, a anunța un eveniment sau de-a manifesta o stare de revoltă, cu texte înjositoare adresate adversarilor. Există cântece de ritual, ceremoniale, de mort, de nuntă (ha-ipo-ipo), istorice (riu), de competiție, de iubire (uté). Instrumentele tradiționale au menirea de-a reproduce sunete naturale: tobe de piatră (keho), flaut din trestie (hio), maxilar de cal (kaua'e).
Un spectacol tradițional de dans și muzică cu ansamblul Kari Kari se înscrie compensatoriu în spațiul cultural al activităților de peste zi. Inedita sală de teatru e plasată modest într-o curte obișnuită, în dezordine, cu magazii, o casă părăsită, fără geamuri, un camion cu materiale de construcție, și un pom ademenitor plin cu guave. Un chioșc artistic te întâmpină la intrare cu sculpturi și medalioane cu emblemele insulei. Artistul în plin șantier de creație își vinde singur și fără insistență producțiile. Chiar în fața zidurilor derelicte stă pe jos o placă de lemn pe care stă scris - liniștitor, ca n-ai greșit curtea! - "Kari Kari". Teatrul e format dintr-o sală de așteptare unde se distribuie bilete, un bufet unde se vând băuturi chiar și în timpul spectacolului și o scenă pictată cu moai și alte simboluri tradiționale.
Orchestra formată din instrumente tradiționale - o bogată varietate de percuție și de coarde - ocupă o platformă ridicată în spatele scenei. Dansatorii sunt penați - ca și muzicanții de altfel - din cap până la glezne. Bărbații poartă coame înalte de păsăroi și pinteni la picioare. Aproape goi, doar sexul este acoperit de un penaj consistent, gata în orice clipă să-și ia zborul. Un strat de pene se configurează și sub-genunchi și un altul la fel de consistent în jurul gleznei. Atletici, înalți, tatuați, unii cu fețele vopsite în alb, poartă salbe în forme de incisivi de balene sau pești mari. Femeile în costume de baie au penajul lor la fel de sofisticat, dar ceva mai delicat, poartă la gât mărgele din scoici și, în primele dansuri își umflă prin tangajul șarjat al șoldurilor faldurile de pene ce le atârnă ca o fustă peste mijloc.
Tangata Manu răzbate de peste tot - dansatorii se agită cu vigoare și entuziasm, emanând o mana hipnotizantă în sărituri cabaline - veritabili călușari - sau năprasnice cavalcade, deveniți adevărați hopu după ce-au pescuit oul sacru de pe Motu Nui. Dansurile mimează muncile la câmp și alte activități ritualice, lupte, ceremonii sau recitaluri în rapa nui. Doi amfitrioni - și deopotrivă vajnici dansatori - preiau pe rând controlul spectacolului întreținând dialogul cu audiența în diverse limbi occidentale sau invitând personaje din primele rânduri la dans. O aparență de haos și improvizație conferă spectacolului o autenticitate specială. Fiecare dansator cântă în cor sau ca solist. Unul dintre ei susține o scurtă scenă de teatru în rapa nui - probabil deapănă o legendă ce în final se materializează într-un solo feminin de muzică și dans. Urmează un duet spectaculos cu o amazoană cu sânii camuflați în nuci de cocos și partenerul ei - unul dintre soliștii amfitrioni, înveșmântat cu toată vegetația din tablourile pictorului Arcimboldo la un loc - ce pare conectat la o priză electrică de înaltă tensiune. Un spectator - probabil localnic - s-a integrat fără prea multe invitații magistral în vria spectacolului, demonstrând propensiunea și talentul acestui popor pentru muzică și dans. Doi parteneri din audiență în luna de miere sunt invitați pe scenă unde sunt celebrați cu un ritual de nuntă specific de către întregul ansamblu.
Precum muzica, arta plastică în special de factură religioasă stă în centrul preocupărilor populației Rapa Nui. Pasionați cioplitori în piatră și lemn împodobesc casele, curțile, cimitirele și spațiile publice cu sculpturi, statuete, obiecte textile în reprezentări tradiționale sau religioase. Materialele folosite sunt obsidianul, un cristal vulcanic, foarte dur (folosit pentru unelte, arme), toromiro - un lemn roșiatic, foarte rar - sau oase, dinți de rechin, folosite în alcătuirea figurinelor, a statuetelor. Arta textilă a ideogramelor (kaikai) e însoțită de poeme (patautau) într-o limbă arhaică, cu înțeles criptic, o modalitate de prezervare a tradiției orale compuse din cântece și legende.
Rapa Nui este și țara cailor sălbatici (vreo 3.000 la număr). Răspândiți pe întregul teritoriu al insulei, aleargă liber în herghelii pe malul mării și pe pajiștile deluroase. Unii sunt domesticiți și antamați în businessul turismului, transportând turiștii mai temerari în punctele inaccesibile cu mașina ale insulei. Îi poți urmări în curțile vilelor, păscând la liber sau grupați în jurul unui totem, așteptându-și nerăbdători clienții. Bine hrăniți și alergați, caii - mai mult bălani - din Rapa Nui sunt înalți, supli, cu picioare lungi și nepurtători de șa, când sunt călăriți de jocheii insulei. Aduși pe insulă de misionarii catolici, caii nu par deloc intimidați de tapu. Bântuie prin perimetrele sacre și sunt adesea surprinși scărpinându-și pielea de trupurile rugoase ale moai-lor, în îndepărtatele părți ale insulei.
Drumul de coastă ce urcă din Hanga Roa către nord-vestul insulei este croșetat cu rocă vulcanică neagră, cu formațiuni stâncoase dantelate ce fac imposibilă o baie în marea agitată.
Există un spațiu monumental pe coasta de sud-est, în împrejurimile lui Hanga Roa, unde accesul e liber. Atâta vreme cât păstrezi distanța cuvenită și nu transgresezi perimetrul sacru al statuilor - de altfel, în permanență controlat de un localnic vigilent, mai mult sau mai puțin, la vedere - poți admira nestingherit dantelatul peisaj terestru și marin, populat cu ancestralii giganți ai insulei. În rest, toate platformele ceremoniale sau siturile arheologice ale insulei se pot vizita doar în grup organizat sau cu o călăuză particulară.
Accesul la monumentele insulei necesită un permis general de rezervație valabil două săptămâni. Pătrunderea în zona sanctuarelor este prohibită de tapu ce poate exercita acțiuni nefaste sau chiar moartea intrusului. De aceea e necesar un gardian localnic - cu "buletin" de Rapa Nui - care să vegheze asupra ta. Prin urmare, vizitarea zonelor încărcate cu mana ale insulei pot fi accedate doar în excursii organizate cu ghid, care pe lângă protejarea turiștilor de tapu, se mai ocupă cu birocrația formelor de intrare la monumente și oferă și explicații desprinse din legendele etiologice ale locului. Cum timpul e limitat și excursia e orientată către punctele cu precădere turistice, ai opțiunea să închiriezi o mașină și un indigen care să te reprezinte la ghișeele de control. Dacă ai o gazdă amabilă - și probabil că toate sunt!- se va ocupa de toate formalitățile. A doua zi te trezești cu mașina în curte și cu omul rapanui ce te va însoți cu solicitudine toata ziua pe unde vrei tu. El te așteaptă fără grabă, cu răbdare, în curtea plină de flori. Dacă e nevoie stă după program, iar dacă te împrietenești cu el, face și pe ghidul pe alocuri, oferind soluții de optimizare a excursiei și explicații interesante. Un pământ tânăr a zămislit oameni cu spiritul tânăr, entuziast și generos, pe deplin pătrunși de strălucirea și sacralitatea acestui colț de lume ce în limba lor reprezintă un veritabil centru (omphalos) al lumii. Edenul terestru este acolo unde zeii coboară pe pământ, și cândva, moai-i lor au realizat același lucru.
Vecinii noștri sunt Kinga și tatăl său, doi polonezi, interesați în a descoperi și colțurile nepopulare ale insulei. Cu rucsacul în spinare au ajuns până în nordul insulei, acolo unde Hotu Matu a debarcat odinioară, zonă inaccesibilă cu mașina. Cu un nume ciudat, neobișnuit (chiar și la ea acasă), dar care o îmbrăca foarte bine, Kinga avea ceva din profilul intelectual al Krystynei Janda, actrița din filmele regizorului Andrzej Wajda. Animați de amintiri adolescentine și discuții despre capodoperele cinematografice din lagărul comunist, ne-am apropiat de acești oameni deosebiți, trăitori sau moștenitori ai acelor vremuri triste cu sechelele lor societale împinse până în prezent. Ne-au însoțit cu un entuziasm contaminant în periplul "privat" pe patru roți, cu călăuză, organizat de gazdă.
Din Hanga Roa, dacă ții țărmul, ajungi într-un mic sat pescăresc, numit Hanga Piko (golful ascuns), dominat de un moai singuratic, așezat pe Ahu Riata, chiar la malul mării. Un altul doarme culcat, departe de țărm, probabil transportat din alte părți ale insulei, sau dărâmat de cutremure.
În vechiul și pitorescul port din Hanga Roa, ai posibilitatea să te apropii de o mare platformă ahu, fără bilete și fără însoțitor. Un localnic vigilent păzește moai-ul emblematic cocoțat pe un piedestal din Plaza Hot Umatua și are grijă să nu transgresezi perimetrul ce înconjură sanctuarul de moai rânduiți cu spatele la mare. Portul cuprinde câteva restaurante și magazine cochete, peste tot reclame de excursii și oficii de închiriat bărci. Un indicator te anunță să fii atent la broaștele țestoase - ce se pare că s-au întors, chiar și după dispariția regilor. Din păcate, țestoasele sunt foarte scumpe la vedere, sau mitul se adeverește doar pentru purtătorii de mana. La bordul apei, pe deasupra bărcilor atârnă frânghii ca niște liane, pe care se balansează copii localnici.
Un moai cu un profil proeminent și o mână foarte bine conturată - un strămoș ce a aparținut cu siguranță clanului cu urechi lungi - stă în mod surprinzător cu fața orientată spre apă.
În proximitatea portului, țărmul e decorat cu sculpturi moderne în piatră sau lemn, în aer liber, reprezentând animalele sacre ale insulei sau structuri antropomorfe compozite.
Drumul de coastă trece pe lângă cimitirul Hanga Roa. Îngrădit de un zid scund și elegant de piatră, cimitirul este așezat chiar la marginea mării, nu departe de platforma de moai, câțiva zeci de metri mai la nord. Cimitirul în sine e o operă de artă - un amestec de cruci, pietre funerare și sculpturi antropomorfe, zoomorfe sau abstracte. Textele stufoase, bilingve, inscripționate pe pietrele funerare, amintește de Cimitirul Vesel de la Săpânța. Splendidele culori de flori și arbuști, albul predominant al monumentelor sau al inscripțiilor în piatră nu au nimic funest. Cimitirul pare o lume vie și strălucitoare a morții ce coexistă la un loc cu gardienii moai sau cu Tangata Manu ce veghează totemic pe morminte. În proximitatea cimitirului se află un circ funerar format din pietre de mormânt, gravate cu desene abstracte sau forme animale, străjuite de statui sculptate în piatră și lemn. În centrul cercului, pe o piatră e gravat un pergament manifest pentru iubire, cu îndemnuri pacifiste.
Tot în apropierea cimitirului, o bisericuță alcătuită din bolovani negri de lavă, proiectată pe cer și mare cu geamurile ei de sticlă prin care se disting obiectele de cult, pare o pictură naivă în două dimensiuni sau o căsuță de poveste.
Dacă urmezi drumul de coastă către nord-vestul insulei, un perimetru uriaș format din trei ahu constituie un veritabil site arheologic, obiectul unui mare proiect de restaurare (în 1974) al unui antropolog american (William Mulloy). O platformă pe care odinioară au locuit opt moai, despărțită de o alta mai mică printr-un vad stâncos de ape, oferă la crepuscul un spectacol hieratic. Cu spatele la mare, au rămas în picioare doar cinci statui, ciuntite de vânturi și valuri. Un al treilea ahu, Ahu Ko Te Riku, cuprinde un singur moai, restaurat cu tot cu pukao și ochii translucizi de coral alb. Între platformele ahu, o echipă de dansatoare tăvălite în pene își repetă rolurile coordonate de un maestru coregraf.
La marginea peisajului cu monumente, un restaurant cu terasă privește apusul printre siluetele fulgurate ale moai-lor.
Continui drumul de coastă către Ahu Hanga Kio'e (Golful șoarecelui), o platformă cu un singur moai plasată chiar pe malul mării, deasupra unei grote. Ahu-ul este numit după o ciudată legendă, conform căreia aici a fost înmormântat soțul unei femei care îl jelea pe mort intrând în peșteră cu un șoarece în gură. Tot în aceeași zonă, un alt ahu, fără nume, cu un singur moai, e înconjurat de o herghelie de cai. Te poți apropia cât vrei - dacă nu ți-e frică de tapu.
Pe același drum de coastă te întâlnești cu așa zisele plaje din Hanga Roa - piscine naturale de rocă vulcanică. Un ochi de apă e înconjurat din toate părțile de stânci ce amortizează valurile intempestive și curenții. Lespezi negre, neregulate de rocă vulcanică sub formă de trepte te ajută să intri în apă. Statui de piatră create de artiști anonimi nu lipsesc nici aici. Intimitatea piscinei și asistența statuilor de pe margini, te face să te simți ca într-o baie romană. Cum la orele înaintate ale amiezii piscina e aproape goală, un câine, incitat de volbura jucăușă a apei - care se umflă și se dezumflă ca și cum ai zdruncina o căldare - se avântă vânătorește (fără îndoială un retriever în căutare de rațe) către tine și cu o lovitură precisă de labă, te bagă la fund. Apoi înoată pe lângă tine, pentru a culege aplauze pentru ispravă. Câine turistic sau nu, pare cunoscător al geografiei locului. Când e fluierat de stăpân, țâșnește afară din ochiul tenebros de apă, propulsându-se pe lespezile cele mai prietenoase ale circului vulcanic.
Lângă piscina mai mare de pe terasa circulară acoperită cu stuf, poți scruta zarea animată de giganții aliniați cu spatele la mare. Un moai scund cu pukao și cu fața stropită cu guana de pasăre se arată ca un specimen sincretic al "urechilor lungi". Pe spate are desenate ideograme și desene rupestre aparținând culturii târzii a omului-pasăre.
Plajele adevărate ale insulei sunt doar două, situate în nord, Anakena și Ovahe cu nisipuri de coral și rocă vulcanică.
Plaja ceremonială din Anakena
Anakena cuprinde trei platforme ceremoniale, dintre care Ahu Nau Nau e cel mai bine prezervată, înconjurată de un perimetru nisipos ce a protejat moai-i cândva doborâți, în urma conflictelor dintre clanurile insulei. Așa cum se prezintă astăzi, platforma este rezultatul unui elaborat proces de restaurare (1978), condus de arheologul indigen Sergio Rapu. Patru dintre moai sunt purtători de diverse forme de pukao, unele cu moț rectangular. Anakena prezintă un deosebit interes istoric și religios, fiind plaja pe care se spune că ar fi debarcat Hotu Mata, eroul - rege civilizator al insulei. Prezența ornamentelor pukao pe capul statuilor corespunde tradițiilor orale ce atestă rangul înalt ale ancestralelor căpetenii ale clanului Miru, reprezentate pe acest ahu. Zidul dinspre mare al platformei e ornat cu petroglife, reprezentând figuri antropomorfe (omul-șopârlă), iar spatele moai-lor este ornamentat cu tatuaje în forme geometrice, posibil alte elemente ce dau cont de ierarhia figurilor întruchipate. Între legendă și istorie, Anakena demonstrează existența unei civilizații rapa nui, înainte de epoca moai-lor, iar diferențele în formele și prezervarea moai-lor din acest sanctuar corespund celor trei faze de construcție ale ahu-lui, la sute de ani distanță între ele. În perimetrul sacru din jurul lui Ahu Nau Nau se află un moai căzut cu fața în sus - nefinisat - cu trăsăturile vag distincte și un cap de moai rotunjit de ape și vânturi, pietre, cu găvanele ochilor proeminent, ce șade pe o vatră de pietre.
Un alt moai - Ahu Ature Huki - fără pălărie, ocupă un ahu personal, plasat într-un plan mai înalt, dar mai aproape de mare. A fost primul moai ridicat în modernitate, cu ajutorul buștenilor și frânghiilor de un grup de localnici, pentru a proba teoriile emise de antropologi în elucidarea misterelor insulei (cercetătorul norvegian Thor Heyerdahl a teoretizat că moai-i au putut fi transportați cu ajutorul trunchiurilor de copaci).
Moai-i de pe această platformă au trăsăturile pronunțate și par a reprezenta aristocrația urechilor lungi. Moai-ul fără pălărie are fața stropită de guana de pasăre și etalează mâini aristocrate, expresive, sculptate cu măiestrie, cu degetele fine și lungi.
Deasupra plajei, un complex de terase acoperite cu stuf, înconjurate de vegetația exotică a insulei, deservește vizitantes cu mâncare și băutură. Din orice punct din Anakena se deschide o priveliște magică - o fabuloasă compoziție cromatică în care cenușiul ars sau roșiatic al moai-lor, irizat de lumina incandescentă, se modifică cu momentele zilei.
Parcul arheologic din sudul insulei
Platformele ahu înconjură insula, rânduite de-a lungul coastei. Cele mai multe sunt ridicate deasupra grotelor formate în țărmul sudic, filigranat al insulei.
Ahu Vinapu e situat în apropierea aeroportului, un uriaș centru ceremonial cu cel mai masiv ahu din Rapa Nui. Un perimetru straniu bântuit de vânturi, diferit de restul siturilor arheologice răspândite pe insulă, Vinapu iese în evidență printr-o arhitectură megalitică proeminentă. Blocuri uriașe de piatră sunt tăiate temeinic în suprafețe geometrice și alipite fără fisură (și fără mortar), formând platformele înalte a două din cele trei ahu ale locului. Se spune că moai-i ce cândva le-au locuit au fost doborâți în luptele dintre clanuri prin secolul al XVIII-lea. Importanța locului rezidă în tehnicile uimitoare de tăiere a pietrelor de bazalt, asemănătoare celor folosite de culturile Inca din Peru (Machu Pichu sau chullpas - structuri funerare - lângă lacul Titicaca). Acest sit ar putea lega originile populației din Insula Paștelui, nu numai cu oceanul polinezian, ci și cu universul Americii de sud (ipoteză susținută și de Thor Heyerdahl). Ȋn jurul ahu-lui Tahira din acest complex, zac șase moai căzuți cu fața în jos. Un altul pare îngropat până la gât în pământ. În dreapta lui, un câmp de pukao dintre care unul monumental, cu gaura în sus, ce a servit ulterior colectării apei de ploaie. Un alt ahu e înconjurat de o pajiște de moai doborâți.
Tot aici, o coloană mai scundă, construită din același material de rocă poroasă și roșiatică folosit în construcția pukao (hani-hani), reprezintă un moai-femeie (poate o preoteasă!), apariție foarte rară, similară celei găsite din bucăți la Anakena, dar prezervată sculptural mult mai bine - aflată în prezent la muzeul de antropologie.
Vaihu e situat pe un țărm stâncos, cu valuri uriașe și cu un golf spectaculos - Hanga Te'e - în apropiere de cariera de piatră Rano Raraku. Chiar la marginea apei, o largă platformă ceremonială cuprinde opt moai căzuți cu fața în jos și fragmentați. În jurul ahu-lui din care au rămas blocuri de piatră așezate în dezordine, stau răspândite printre bolovanii vulcanici pălăriile moai-lor - pukao. Îngrădiri circulare de pietre sau piloni de lemn definesc câteva perimetre ceremoniale (paina). Doar un singur moai, erodat de vânturi, cu ochii adânciți în orbite, stă în poziție erectă în afara platformei, - un bătrân gardian al sitului. Un cerc de pietre înconjură un cap culcat de moai. În fața platformei Vaihu, este restaurat un sat ceremonial cu ziduri și locuințe de piatră acoperite cu paie.
În drum spre Rano Raraku, Ahu Akahanga se desfășoară aproape de țărmul mării, pe o platformă aproape distrusă, lungă de 18 m. Pe ea stau 13 moai doborâți cu fața în jos sau în sus cu pukao răspândite în jurul platformei. Un moai în miniatură, de numai doi metri - se crede că aparține primelor generații sculptate în Rano Raraku - îngrădit de un cerc de pietre. Un moai mare, în condiție mai bună zace cu fața în jos, probabil n-a avut destulă mana să ajungă la destinație. În apropierea golfului se găsesc ruinele unui sat pescăresc cu case în formă de canoe (hare paenga) și cuptoare exterioare de piatră (umu pae) identificabile prin numărul exact de pietre ce le alcătuiesc, pae - desemnând numărul 5. Se crede că movila de pietre de pe ahu adăpostește mormântul lui Hotu Matu, datorită geografiei centrale a acestui loc, exact în centrul coastei de sud a insulei. Mana atotcuprinzătoare degajată de acest ahu avea astfel să fie uniform distribuită către întreaga insulă.
Ahu Hanga Te'e este situat la sud-est de Hanga Roa, pe plaja Vaihu. Nici aici, statuile nu au fost îndreptate. Opt moai stau întinși cu fața în jos, înconjurați de pukao.
Ahu Akivi
Ahu Akivi, una dintre cele mai mari platforme sacre de pe insulă, se află la doi kilometri de coasta vestică. Platforma, prelungită de două aripi laterale, are o lungime de 80 de metri.
Ahu Akivi aduce o notă specială prin faptul că e situat în interiorul insulei, servind în secolul al XV-lea ca observator astronomic. Dispoziția moai-lor pe platformă marchează punctul de crepuscul (văzuți din față), în timpul echinocțiului de primăvara și de toamnă (văzuți din spate). Cei șapte moai nu prezintă trăsături individualizate și stau atipic orientați cu fața spre mare sau poate spre un sat arhaic, din care a rămas un morman de ruine. Ahu Akivi găzduiește o formă arhetipală de moai cu înălțimi și greutate obișnuite (4 m și 5 tone). A fost restaurat în 1960 de arheologul american William Mulloy, folosind aceleași mijloace primitive cu trunchiuri de copaci, rampe de piatră și sfori, întreprinse la ridicarea primului moai din Anakena. Statuile au găvanele ochilor proeminente și albe - pictate cu guana de păsăre. Precum moai-i din Anakena au mâinile stilizate și fine, însemne aristocrate.
Conform unei legende a lui Hotu Matu, cei șapte moai de pe Ahu Akivi corespund visului șamanului Haumaka, în care șapte mesageri au fost trimiși să exploreze insula, înainte de instalarea lui Hotu Matu în Rapa Nui, în fapt, o legendă anacronică în raport cu data târzie de construcție a acestui ahu.
***
Tradiția e menținută și perpetuată cu entuziasm și reverență prin festivalurile emblematice ce-și propun revitalizarea culturii și a limbii. Cel mai popular este Festivalul Primăverii (Tapati Rapanui) care durează timp de două săptămâni și cuprinde variate manifestări artistice și competiții sportive, precum recitalurile de texte vechi (legende) în Rapa Nui, tatuajul sau pictarea trupului în forme arhetipale, simboluri și culori tradiționale. În timpul Festivalului Tapati, țărmul plin de grohotișuri și accidentat din Vaipu servește ca hipodrom pentru o competiție de jochei fără șei. Mai există un Festival al cântecului (Ka Tangi Te Ako) și o zi comemorativă dedicată limbii Rapa Nui (Mahana O Te Re'o).
O civilizație deschisă modernității, tehnologiei și artelor, Rapa Nui rămâne ancorată în tradițiile sale ancestrale. Muzeul arheologic al moai-lor, răspândit în relieful insulei, este unic cu exponatele sale încărcate de mana și protejate de tapu.