Mătura sistemului

David Foster Wallace (1962-2008) s-a născut în Ithaca, New York. A studiat engleza și filozofia la Amherst College, după care a absolvit un masterat în creative writing la University of Arizona. A debutat în 1987 cu Mătura sistemului și a atras atenția criticilor prin stilul dens și elaborat și prin complexitatea narațiunii. Nouă ani mai târziu, a scris Infinite Jest, care i-a adus o popularitate extraordinară, fiind inclus în 2005 de revista Time în topul celor mai bune o sută de romane de limbă engleză apărute din 1923. În ciuda scrierilor ample care l-au consacrat, Wallace a rămas deopotrivă un maestru al genului scurt, publicând volume de povestiri, eseuri și articole.

Adrian Buz este scriitor și traducător, filolog cu specializare în engleză și italiană. Printre autorii traduși de el se numără Hunter Thompson, Hubert Selby Jr., Augusten Burroughs, Dave Eggers, Bret Easton Ellis și alții. În 2014, a primit premiul "Cel mai bun roman" la Gala "Bun de tipar", pentru romanul 1989.
Lenore Beadsman nu știe prea bine cine este. E captivă într-un sistem de relații și discursuri care o construiesc și, totodată, subiectul îndoctrinării străbunicii Lenore - fostă studentă și discipol al lui Wittgenstein -, al ședințelor dubioase de psihoterapie ale nevroticului doctor Jay, al avansurilor lui Norman Bombardini - gigantul ingineriei genetice, hotărât să ingurgiteze întreaga lume -, al geloziei și poveștilor macabre narate de șeful și iubitul ei, Rick Vigorous, editor cu mari ambiții literare și cu complexe pe măsură, și al atenției lui Andy Lang, o fantomă a trecutului.

Dispariția străbunicii din căminul de bătrâni, împreună cu alți rezidenți decrepiți, și transformarea papagalului său, Vlad Țepeș - care începe din senin să rostească, în combinații hilare, cuvinte vulgare, versuri de Auden și versete din Biblie -, în vedetă TV la un post creștin îi accentuează anxietățile, iar căutarea unei alte Lenore devine o aventură în care miza este propria identitate.

"În mod clar, Wallace posedă o mulțime de talente." (The New York Times)

"O carte minunată, o experiență cathartică, plină de faze amuzante și de semnificații." (The Washington Post)

"Wallace, la fel ca Nabokov, autorul cu care seamănă cel mai mult, pare să aibă o tolbă inepuizabilă de trucuri literare." (Chicago Tribune)

"Un vizionar, un artist, un comedian, Wallace e într-o altă dimensiune spațiu-timp decât noi, ceilalți. Este al naibii de unic!" (Zadie Smith)

"Acum îl vedem ca pe un scriitor curajos, care a luptat cu forța care îl împingea să scape de sine. Tinerețe și pierdere! Asta este vocea lui Dave." (Don DeLillo)

"Wallace are o ureche bine adaptată pentru idiomurile contemporane; un stil de povestitor de modă veche (dovedit, în special, de poveștile în ramă conținute în acest roman); o capacitate aparent nesfârșită de a inventa și un refuz categoric de a face compromisuri." (The New York Times)


Majoritatea fetelor drăguțe au labele picioarelor urâțele, și la fel le are și Mindy Metalman, observă, deodată, Lenore. Sunt lungi și subțiri și cu degete rășchirate, cu bumbi galbeni de calus pe degetele mici și cu un strat gros pe călcâi, și câteva fire lungi și negre se cârlionțează pe dosul labelor picioarelor, iar oja roșie e crăpată și se cojește în fâșii și e neîngrijită și vărgată ca dropsurile. Dar Lenore nu ar fi observat toate acestea dacă Mindy nu s-ar fi ghemuit în scaunul ei de lângă frigider ca să-și cojească oja de pe degetele mari; halatul de baie i s-a lăsat puțin, așa că i se vede un pic din decolteu și așa mai departe, un decolteu mult mai generos decât al lui Lenore, iar prosopul alb și gros înfășurat în jurul capului ud și spălat al lui Mindy se desface și o șuviță lucioasă de păr negru se desprinde și se cârlionțează coborând de-a lungul feței, până sub bărbie. În cameră miroase a șampon Flex și, totodată, a iarbă, de vreme ce Clarice și Sue Shaw fumează o papiroasă babană, pe care Lenore o are de la Ed Creamer, de pe vremea când era încă la Shaker School, și pe care a adus-o la școală aici, împreună cu alte lucruri pentru Clarice.

Ideea e că Lenore Beadsman, care are cincisprezece ani, a bătut tot drumul de acasă, din Shaker Heights, Ohio, până aproape de Cleveland ca să-și viziteze sora mai mare, pe Clarice Beadsman, care e boboc la acest colegiu de fete numit Mount Holyoke; iar Lenore s-a cazat cu sacul ei de dormit în această cameră de la etajul doi, pe care Clarice o împarte cu colegele ei de cameră, Mindy Metalman și Sue Shaw. Lenore a venit și să vadă colegiul un pic. Asta pentru că, deși are doar cincisprezece ani, se presupune că e foarte inteligentă și, prin urmare, precoce și deja e boboc la Shaker School și, prin urmare, se gândește la colegiu, la cererea de înscriere de anul viitor. Așa că e în vizită. Acum e o vineri seară de martie.

Sue Shaw, care nu e nici pe departe la fel de drăguță ca Mindy sau Clarice, a adus papiroasa la Mindy și Lenore, iar Mindy o ia și își lasă în pace pentru o clipă degetul mare de la picior și trage cu sete din țigară, care începe să strălucească incandescent, și o sămânță pocnește zgomotos, și bucăți de scrum de hârtie zboară și plutesc în aer, ceea ce lui Clarice și lui Sue li se pare superamuzant și încep să râdă foarte tare, hohotind și ținându-se una de alta, iar Mindy trage adânc în piept și ține fumul și îi dă țigara lui Lenore, dar Lenore spune "nu, mulțumesc".
- Nu, mulțumesc, spune Lenore.
- Dă-i bătaie, tu ai adus-o, de ce să nu... cârâie Mindy Metalman, vorbind așa cum vorbesc oamenii când nu respiră, ținând fumul.
- Știu, dar la școală a început sezonul de atletism și sunt în echipă și nu fumez în timpul sezonului, nu pot, mă termină, spune Lenore.

Așa că Mindy dă din umeri și, în cele din urmă, expiră un nor de fum palid, obosit, și tușește scurt și adânc și se ridică cu țigară cu tot și-o dă mai departe în partea cealaltă a camerei lui Clarice și Sue Shaw, care stau lângă o boxă mare de lemn ascultând un cântec de Cat Stevens iar și iar, pentru a zecea oară, sau cam așa ceva, în noaptea asta. Halatul lui Mindy e desfăcut mai mult sau mai puțin acum, iar Lenore poate să vadă niște chestii ca lumea, dar Mindy traversează camera fără să se oprească. Lenore poate fără probleme să împartă în acest moment toate fetele pe care le cunoaște în fete care cred în sinea lor că sunt drăguțe și fete care cred că nu sunt. Fetelor care se cred drăguțe nu le pasă prea mult de halatele care se desfac și sunt bune la machiaj și le place să defileze când oamenii se uită la ele și se poartă altfel când sunt băieți prin preajmă; și fetele ca Lenore, care nu se cred drăguțe, au tendința să nu se machieze și fac atletism și poartă bascheți negri Converse și își țin halatul bine legat tot timpul. Mindy chiar e drăguță, mai puțin labele picioarelor.

Melodia lui Cat Stevens s-a terminat iar și acul se ridică singur și, evident, niciuna dintre cele trei nu are chef să se ducă până acolo să pună piesa din nou, așa că se lasă pe spate în scaunele lor de lemn, Mindy în halat roz, cu un picior fin și lucios dezgolit, care îi iese de sub halat; Clarice, cu ghete Desert și blugi albaștri-închis, pe care Lenore îi numește blugii ei de agățat, și cămașa albă de cowboy pe care o purta la târg atunci când i s-a furat poșeta, și părul blond care i se revarsă peste cămașă și ochii foarte albaștri acum; Sue Shaw, cu părul ei roșu și un cardigan verde și o fustă ecosez verde și picioare albe și grase, cu un coș roșu aprins deasupra unui genunchi, picior peste picior, de unul atârnând unul dintre pantofii ei marinărești, cu tălpi albe și scârboase - lui Lenore nu-i place deloc acest gen de pantofi.

Clarice, după o tăcere scurtă, scoate un oftat și spune, șoptind:
- Cat... e... Dumnezeu, chicotește ea scurt la sfârșit.

Celelalte două chicotesc și ele.
- Dumnezeu? Cum poate să fie Cat Dumnezeu? Cat există.

Mindy are ochii roșii.
- Asta e o ofensă și o ditamai blafemia, spune Sue Shaw, cu ochii căscați, pufnind indignată.
- Blafemie? întreabă Clarice, privind-o pe Lenore. Blasfemie, zice ea.

Privirea ei nu e deloc răutăcioasă, ci neobișnuit de prietenoasă, de parcă ar ști o glumă pe care nu vrea s-o spună.
- Blasfeerie, spune Mindy.
- Blasfemeie.
- Blasfemiere.
- Blasfurie.
- Blasferonerie.
- Balanserărie.
- Balanserăriendudă.
- Bucifal.
- Barney Rubble.
- Baba Iaga.
- Bolșevic.
- Blafemie!

Crapă, se rup în două de râs, și Lenore râde cu acel râs ciudat și empatic cu care râzi când toată lumea râde atât de tare, încât te face și pe tine să râzi. Zgomotul de la petrecerea monstruoasă de jos trece prin podea și vibrează în bascheții negri ai lui Lenore și în brațele scaunului. Acum Mindy alunecă din scaunul ei și se ridică șchiopătând și se prăvălește peste sacul de dormit al lui Lenore, lângă covorașul imitație de persan al lui Clarice de la Mooradian's din Cleveland, și Mindy își acoperă neconvingător crăpătura cu un colț de halat, iar Lenore nu se poate abține să nu remarce cum îi saltă sânii plini și buni sub halatul roz și uzat de prosop, chiar și atunci când stă întinsă pe jos. Lenore își privește o clipă inconștient sânii pe sub bluză.
- Foame, spune Sue Shaw după un minut. Grozavă, imensă, incontrolabilă, arzătoare, incontrolabilă, foame.
- Cam așa, spune Mindy.
- Mai stăm, Clarice se uită la ceasul de la mână, o oră, fix o oră, până să mâncăm ceva, orice.
- Nu, de fapt, de fapt, nu putem face asta.
- Ba bine că nu. Așa cum am vorbit mai acum o săptămână, când ne-am pus de acord foarte clar că nu o să ne îndopăm când suntem moarte de foame, ca să nu ajungem grase și dezgustătoare, ca Mindy de colo, biata piticanie.
- Pârțâito, spune Mindy absentă, ea nu e grasă și știe asta, Lenore o știe, toată lumea o știe.
- O doamnă în orice împrejurare, Metalman asta, spune Clarice.

Apoi, după un minut:
- Dacă tot a venit vorba, ori faci ceva cu halatul ăla, ori te îmbraci, ori te ridici din troacele lui Lenore, încă nu-s chiar pregătită să-ți fac un examen ginecologic, și cam asta ne obligi să facem, o, Lesbia a Tebei.
- Vorbești ca să n-adormi, spune Mindy, sau, mai bine zis, "vorbiești ca să n-adormi".

Și se ridică împleticindu-se și întinzându-se după un reazem, se duce spre ușa care dă în dormitorul ei single, lângă baie. A fost prima, în septembrie, și a și pus mâna pe el, povestise Clarice despre ea într-o scrisoare, bunăciunea asta de prințesă din Scarsdale, iar acum își scoate ce-a mai rămas din halatul înfrânt, lăsându-l ud în poala lui Lenore, care stă pe scaunul de lângă ușă, și iese din cameră cu picioarele ei lungi, pășind încet. Trântește ușa.

Clarice se uită după ea și, după ce dispare, clatină un pic din cap și se uită la Lenore și zâmbește. De jos se aud râsete și sunete de cireadă și o grămadă de oameni dansând. Lenore adoră să danseze.

Sue Shaw bea apă zgomotos dintr-un pahar mare de plastic cu Familia Jetson la biroul ei de lângă ușa de la intrare.
- Că tot veni vorba, n-ai văzut-o pe Splittstoesser în dimineața asta, nu? întreabă ea.
- Naaa, spune Clarice.
- Era cu Proctor.
- Și?
- La șapte dimineața? Amândoi în pijama, adormiți și cârpiți, ieșind din camera ei, împreună? Ținându-se de mână?
- Hmmm.
- Dacă mi-ar fi zis vreodată cineva că Splittstoesser...
- Credeam că e logodită cu un tip.
- E.

Râd amândouă ca apucatele.
- Auuu.
- Cine e Splittstoesser? întreabă Lenore.
- Nancy Splittstoesser, de la cină? Tipa în bluză roșie cu anchior, cu cerceii ăia de mureai?
- Oh. Și ce-i cu ea?

Clarice și Sue schimbă priviri și încep iar să râdă. Mindy Metalman se întoarce, într-un șort de gimnastică și cu un tricou cu mânecile tăiate, pus pe dos. Lenore se uită la ea și zâmbește în barbă.
- Ce e?

Mindy simte imediat că e ceva.
- Splittstoesser și Proctor, o dă Sue.
- Am vrut să te întreb.

Mindy cască ochii.

Erau la baie azi-dimineață? La același duș?
- Ooo, nu!

Sue o să crape de râs, Mindy începe să râdă și ea, acel râs empatic, uitându-se la ele.
- Acum sunt, hmmm, împreună? Credeam că Nancy e logodită.
- Păi... e.

Clarice o face să râdă și pe Lenore.
- Iisuse care ești tu mare.

Se potolesc după o vreme. Sue fredonează în surdină tema din Zona crepusculară.
- Cine-o să fie... următorul pe care îl trăsnește...?
- Nici măcar nu sunt foarte sigură că înțeleg care-i treaba... zice Lenore, privind în jur.

Și Clarice îi spune lui Lenore toată povestea asta despre ce taur comunal e Pat Proctor și ce-i cu taurii comunali și câte fete se lasă ușor în acest colegiu de fete.
- Glumești.
- Nu.
- E incredibil de scârbos.

Și asta le stârnește iar pe Mindy și pe Sue. Lenore se uită la ele.
- Păi, și genul ăsta de chestii nu vă fac un pic părul măciucă?

Adică...
- Păi, așa e viața, ce vor oamenii să facă e mai mult sau mai puțin treaba lor...

Clarice pune iar acul în dreptul piesei lui Cat Stevens. Pentru vreo jumătate de melodie se lasă tăcerea. Mindy se apucă din nou de degetele de la picioare, în patul suprapus.
- Problema e că, nu știu dacă ar trebui s-o spunem, zice Sue Shaw privind-o pe Clarice, dar Nancy Splittstoesser a cam fost agresată chiar înainte de Ziua Recunoștinței, pe aleea de la Widget House, și cred că...
- Agresată? spune Lenore.
- De fapt, violată, cred, în realitate.
- Înțeleg.

Lenore se uită în sus undeva în spatele lui Sue, la posterul de deasupra biroului lui Clarice cu un tip musculos, văzut din spate, cu torsul gol, încordându-și toți mușchii spatelui, un spate lucios și plin de umflături. Posterul e vechi și are marginile sfâșiate din cauza benzii adezive; fusese în camera lui Clarice, acasă, dar tatăl lor nu fusese prea încântat; lumina din tavan se reflectă strălucitor pe ceafa bărbatului și o ascunde sub o pată albă.
- Cred că a cam distrus-o chestia asta, spune Sue.
- Nu e greu de înțeles de ce, spune Lenore încet. Violată. Și acum nu-i mai plac bărbații din cauza asta, sau...?
- Păi, cred că e greu de spus, Lenore, spune Clarice cu ochii închiși, jucându-se cu un nasture de la buzunarul cămășii.

Stă în fața gurii de ventilație, cu scaunul lăsat pe spate, părul i s-a răvășit, o boare blondă peste obraji.
- Probabil că e mai bine să spunem că e temporar confuză și distrusă, nu-i așa?
- Normal... cred.
- Ești virgină, Lenore?

Mindy e în patul de jos, în patul lui Sue, cu picioarele ei râcâite și ciudate și cu degetele de la picioare agățate de arcurile de sub salteaua patului lui Clarice.
- Zdreanțo, îi spune Clarice lui Mindy.
- Am întrebat și eu, spune Mindy. Nu cred că lui Lenore îi pasă prea tare de...
- Da, sunt virgină. Adică n-am avut niciodată, cum ar veni, contact sexual cu cineva, spune Lenore zâmbindu-i lui Clarice ca să-i arate că nu e deloc deranjată. Tu ești virgină, Mindy?

Mindy râde.
- O, foarte.

Sue Shaw pufnește în timp ce bea o gură de apă.
- Mindy se păstrează pentru când i-o veni batalionul potrivit de pușcași marini.

Clarice și Lenore râd.
- Futu-te-n ureche, spune Mindy Metalman calmă, e foarte relaxată, aproape adormită.

Picioarele ei sunt arcuite și un pic musculoase și pielea e atât de netedă, încât lucește pentru că se "făcuse cu ceară" de curând acasă, îi spusese ea lui Lenore, indiferent ce însemna asta.