KAIROS (1)

1
Ningea...
Dar nervii!
Ah, nervii cântăreau
greutatea nimicitoare
a fiecărui fulg de zăpadă...
Timpul!

2
Clipe, voi clipe
Îngerii timpului,
Bateți mai rar din aripi!
Nu-mi scurtați nopțile
Cu graba voastră

3
Lampa arde pe birou
Zi și noapte
Căci pe-ntuneric mă tem
Ca nu cumva, subit,
Lumea să dispară
Când ațipesc, din întâmplare.

4
Să fii alături, nu și împreună
Și să te simți mereu în depărtări.

5
Abisul cheamă abisul
Și dacă te uiți în el
Începe și el să se uite în tine,
Iar prin adânc vezi moartea trecând...

6
Privirea plătește lumea
Și nimeni n-o răsplătește...

7
Când este trecutul nu sunt eu
Dar când sunt eu nu mai este trecutul.
Cât voi fi eu nu va fi trecutul.

8
Întrebat cum a conceput uriașa statuie a lui Zeus,
Fidias a răspuns:
-Citind pe Homer!
Da, la Început este poetul; apoi vin zarafii de vorbe. Dar fundamentarea lumii este un vis poetic.

9
Creatorul i-a dat procură Poetului să întrețină Creația,
dar nu l-a investit cu dimensiunea eternității. De aceea,
Poezia este o eternitate care moare.

10
Hristos a dat suprema definiție a angajării: "Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea". - Știa pesemne El ceva, acest Hristos, și, mai ales, cunoștea bine la ce se poate aștepta din partea omului.