| Le Quartier Saint-Germain-des-Près est l'extrême pointe de la civilisation occidentale. (Robert Doisneau, fotograf) |
Eric Kaiser, boulanger. Pîine savant expusă în nişe iluminate discret în nuanţe galben-roşiatic. Clienţii beau ceai şi ciocolată caldă din ceşti de porţelan. Chez Paul, boulanger. Se stă ordonat la rînd pentru a cumpăra celebra "baghetă" pariziană sau "pain au levain", fabricată după reţete transmise cu grijă de-a lungul vremii. "Informăm amabila clientelă că animalele nu sînt admise în acest local" - stă scris pe un panou la intrare. Afară s-a format încă un rînd, cel al căţeilor trişti, alintaţi şi supraalimentaţi ce-şi aşteaptă, legaţi de inele speciale din zid, stăpînii. Ritualul baghetei dă reflexe pavloviene.
La cave Nicolas, magazin de vinuri. Vinurile selecţionate cu grijă, expuse printre paie de grîu ce sugerează agricultura biologică, noua pasiune a intelectualilor francezi. Un cerşetor bărbos, excitat de imaginea vinurilor din vitrină, s-a oprit să bea cu sete vin ieftin dintr-o sticlă de plastic, vîndută în supermarket la preţ de apă minerală.
Rue de la Comédie Ancienne, colţ cu Rue Saint André des Arts. O familie de englezi improvizează un jazz-band, direct pe trotuar. Trompetistul are 10-12 ani, blond, faţa roasă de acnee, şapcă de tweed dată pe ceafă. Cîntă frenetic în aplauzele sincere ale mulţimii. Mulţime care a început să debordeze pe carosabil, jenînd circulaţia, şi aşa foarte dificilă la acea oră. Şoferul liniei 70 (Direction Radio France stă scris pe autobuzul verde-jad) pare vizibil încurcat, dar ascultă cu aviditate prin geamul larg deschis parada de sunete.
Rue de Buci. În 1938, suprarealiştii, în frunte cu André Breton, şi-au ales aici cartierul general, plănuind chiar şi o "Expoziţie universală" a curentului. Celebra stradă - despre care Prévert spunea într-un poem din Paroles (1949): "Cette rue autrefois si heureuse et si fière d'être rue / comme une fille heureuse et fière d'être nue" - a adăpostit o vreme chiar şi o fabrică de obiecte suprarealiste, geniale în superba lor inutilitate. Nu ştiu cît de fericită mai este strada, dar cel puţin turiştii care o populează par în al nouălea cer. Ca aceşti japonezi ce stau ordonat la rînd în faţa unui mic magazin de "îngheţată artizanală" şi obligatoriu biologică. Unul dintre ei poartă mîndru o şapcă militară gen "amiral Isoruku Yamamoto", învingătorul din Pacific, muşcînd cu poftă din conul multicolor presărat cu alune sfărîmate.
Librăria Taschen. În vitrină tronează cele XII volume trase în ediţie de lux ale The Quintessential Works of Modernism, 1928-1999. Preţul: 500 de euro, cît un bilet de avion New York - Paris, dus-întors, aşa cum au plătit mulţi dintre americanii ce se găsesc acum în incinta librăriei. Urmaşii lui Henry Miller privesc concentraţi în direcţia unui ecran cu plasmă pe care este proiectat un film despre "Bauhaus-stil internaţional". Decorul general al librăriei este fin, epurat, pentru a pune în valoare bijuteriile de cărţi din raft. "Postmodernul" este completat de scaunele din interior, ce amintesc pe cele ţărăneşti, de pe la noi, din lemn negeluit, apropiat de esenţa materiei.
Café de Paris, una dintre nenumăratele cafenele din zonă. Lista de meniuri este extravagantă, clienţi aşezaţi pe canapele îmbrăcate în piele, rasaţi şi detaşaţi. Născuţi bogaţi, obişnuiţi cu mediul şi atmosfera. Cocktails: "Cosmopolitan: vodka, cointreau, airelles (afine), citron, 12 euro. Baron: Gin, Martini Dry, Martini Rouge, orange, 15 euro".
Cafeneaua Lipp, o adevărată instituţie, cea care a marcat însăşi noţiunea de "braserie". A existat o perioadă în care "lippotomia" desemna o artă particulară de a servi şi bea ceaiul într-un local. Editurile Gallimard şi Grasset au avut sediul în apropiere, înainte să devină "monştrii" de astăzi. Clientela privilegiată este condusă discret către mese de chelnerii cu personalitate, aşa cum numai chelnerii din Paris pot fi. Singura rugăminte a locului este ca oaspeţii să nu fumeze pipă, o cutumă rămasă din vremea în care marile premii literare franceze erau decise în acest local. Lungile dezbateri literare, învăluite în rugul nestins al pipelor, alungau uneori clienţii "obişnuiţi". Literatura, la fel ca şi arta culinară, nu conţine mereu doar idei geniale, după cum au francezii obiceiul să spună adesea.
Rue des Beaux Arts, papetărie de lux. O americancă ce respiră sănătate (financiară!) cumpără, fără a sta prea mult pe gînduri, un stilou de marcă, dar nu se poate decide cu nici un chip asupra ambalajului. Adevărul este că alegerea e dificilă între cele cîteva sute de modele de ambalaje-cadou ce sînt expuse în incintă. Două adolescente răsfoiesc curioase şi zgomotoase un calendar care a făcut mult zgomot în mass-media: Les dieux du stade, 2007 (Zeii stadioanelor). Corpurile tinere ce alcătuiesc echipa de rugby a Franţei pozează în ipostaze foarte, foarte speciale, prin vestiare, săli de fitness şi alte locuri în care sudoarea masculină este pusă în valoare. Totul este însă dedicat unei cauze umanitare: fondurile din vînzarea calendarului vor ajuta copii bolnavi de SIDA etc.-etc., toată lumea fiind astfel mulţumită. Deculpabilizată, mai ales. Superbul magazin de artizanat al mănăstirilor din Bethleem. Simplu, bun-gust: icoane, statui, cărţi religioase. Există mai multe şanse de a găsi în plin centrul Parisului o "adevărată" icoană ortodoxă decît în centrul Bucureştiului... ce ironie! Librăria PUF (Presses Universitaires de France). Ultimele două apariţii semnalate discret în vitrină: Olivier Soulet, Études de linguistique contrastive şi David Toller, Les Eglises et le Talmud - ce que les chrétiens savaient du judaïsme, XVI-XVIII-ème siècle.
Rue de l'Odéon, strada care este dedicată în mod tradiţional librăriilor şi anticariatelor. La numărul 9 se găseşte "Arts et autographes". Sub cristalul vitrinelor se găsesc expuse manuscrise şi cărţi purtînd semnături faimoase. Fiecare dintre ele este însoţită de o mică etichetă de genul "exemplar foarte rar", sau "introuvable". Librăria Monte-Cristo, specializată în cărţi de călătorie, expune în vitrină exemplare din ediţia Hertzel a lui Jules Verne, îmbrăcate în inconfundabila pînză roşie-aurie. În fine, la numărul 15, Librăria Rieffel, cu rafturile ei kilometrice de cărţi, bine cunoscută lui Emil Cioran, care locuia alături. Parchetul este uzat de vreme, amintind de cel din sălile de clasă ale unui liceu de provincie. Aşa cum îi place proprietarului să afirme, "în acest Babel al cărţii, nu-l întrebăm pe «client» ce volum îl interesează, ci îl felicităm pentru ceea ce găseşte..." O faună amestecată (studenţi, domni respectabili gen fumători de pipă, tineri "bătrîni" ce-şi cultivă cu grijă imaginea de intelectuali) oficiază în acest templu al culturii, răsfoind atent şi pasionat, în acelaşi timp, cărţile ce-i aşteaptă în rafturi. La nici 15 kilometri de acest punct nodal al civilizaţiei occidentale, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, patru autobuze erau incendiate de către neobarbari purtători de cagulă. Indivizi pe care presa franceză îi denumeşte pudic "les jeunes". Motivul: aniversarea unui an de la violenţele urbane din periferiile Parisului.
(Articol preluat din Dilema Veche, decembrie 2006)