Se apropie zilele de arșiță și, dacă vizitați Capitala Culturală Europeană 2023 (ar fi păcat să ratați momentul), sigur nu strică să știți câte ceva despre un watering hole cu tradiție al orașului de pe Bega. Faceți deci cunoștință cu îmbietoarea Bere Timișoreana, la ea acasă.
Suntem în anul 1718. Cetatea Timișoarei abia a fost smulsă din mâinile otomanilor și preluată de austrieci. Este reconstruită, modernizată, consolidată. Iar soldaților și ofițerilor le cade bine o halbă rece. În plus, fântânile disponibile sunt puține, iar gustul sălciu al apei nu e tocmai o încântare - asta dacă facem abstracție de faptul că, la începutul secolului al XVIII-lea, aceasta nici măcar nu era 100% potabilă. Administrația militară austriacă insistă deci asupra construirii unei fabrici locale de bere, iar pentru a asigura succesul acesteia, preia frâiele și o transformă într-un soi de monopol: se interzice importul de bere din alte regiuni, iar satelor din împrejurimi li se alocă cote de cumpărare.
Trebuie să mai treacă câțiva ani pentru ca armata să renunțe la control, iar ulterior fabrica de bere (care inițial funcționa și ca distilerie) își schimbă proprietarul de câteva ori, continuând să fie condusă fie de municipalitatea timișoreană, fie de anumiți locuitori înstăriți sau de bănci locale. În 1869, fabrica de bere este organizată ca societate pe acțiuni, iar ulterior reechipată și modernizată de mai multe ori. Drumul inexorabil spre faimă începe în anul 1883, când fabrica este achiziționată de "Ignaz & Sons". Spre sfârșitul secolului al XIX-lea se ajunge la o producție de 50.000 hectolitri/an, fabrica aprovizionând și numeroși clienți din Belgrad, Sofia, Trieste, Veneția, Bologna, Roma, Salonic sau Constantinopol. În 1920, ea devine furnizorul oficial al Casei Regale a României.
Fabrica de bere este situată în cartierul muncitoresc Fabric, unde s-a mutat în anii 1750 dintr-o zonă mai centrală. Cana supradimensionată de bere din față este un indiciu clar că ați ajuns la sursă; în curtea fabricii puteți vedea unele dintre rezervoarele originale de bere, iar restaurantul și terasa Curtea Berarilor La Fabrică oferă o varietate de beri gustoase, numai bune de potolit setea.
Și fiindcă tot veni vorba de Fabric, trebuie să știți că - dacă în fosta cetate se aflau instituțiile administrative, bisericile și hotelurile de lux, Iosefinul era un nod comercial cu gara și Bega pe post de artere principale, iar Elisabetinul un cartier rezidențial pentru cei înstăriți - atunci Fabricul (Fabrikstadt în germană sau Gyárváros în maghiară) era locul în care mulți dintre meșteșugarii și comercianții Timișoarei au ales să își amplaseze micile afaceri: ateliere, localuri și - evident - fabrici!
El a început să se dezvolte în jurul anilor 1740, la o anumită distanță de cetate, la fel ca și celelalte cartiere istorice, la început semănând cu un mic oraș satelit. Se putea lăuda cu un amestec de naționalități și cu o sumedenie de întreprinderi mici și mijlocii, inclusiv tăbăcării, țesătorii și mori, toate alimentate de numeroasele ramuri ale râului care traversau pe atunci cartierul. Lemnul era adus din amonte, iar plutele și bărcile transportau mărfuri. Aici s-au dezvoltat apoi fabrici mai mari, precum și unele dintre cele mai bune piețe agricole. În Piața Traian, de exemplu, se găseau cele mai bune sortimente de lapte, brânzeturi, legume și mezeluri care îți lăsau gura apă. Tot aici se comercializau fructe exotice, cereale și animale. Magazinele, care ofereau aproape orice, de la țesături la cafea și la produse coloniale, prosperau. Unii spun că zona ar fi fost, de asemenea, faimoasă pentru lăutarii săi și că era și o destinație predilectă pentru petreceri și nunți zgomotoase. Cartierul Fabric duduia de taverne, birturi și petrecăreți cu halbe de bere în mâini.
După 1990, majoritatea marilor fabrici din cartier (textile, încălțăminte, ciorapi) au fost închise sau transformate în proprietăți imobiliare. Aerul cosmopolit și efervescența cartierului s-au pierdut și au oarecare dificultăți în a se reafirma. Totuși, pentru a vă lăsa pradă farmecului său retro, traversați Podul Decebal și parcurgeți Bulevardul 3 August 1919. (3 August 1919, ziua în care armata română a intrat în Timișoara preluând de facto conducerea asupra orașului, este sărbătorită până astăzi drept "Ziua Timișoarei".) Podul Decebal este și el semnificativ: construit în 1908 în stil Secession, a fost premiat la Expoziția Internațională organizată la Paris în 1910. Având o lungime de peste 60 m, la vremea respectivă a fost considerat cel mai mare pod construit vreodată pe grinzi de beton, făcând astfel istorie.
Pe partea stângă a podului, conturul impunător al Palatului Neptun - sau Băile Neptun, așa cum este cunoscută clădirea printre localnici - nu se lasă ignorat. Palatul a fost construit în 1912 de celebrul arhitect local László Székely.
Urmărind șinele de tramvai, pe latura opusă parcului Regina Maria puteți admira o serie de clădiri elegante, datând de la începutul anilor 1900. Palatul Kunz (numit astfel în cinstea fostului său proprietar, un prosper producător de cărămidă), are minunate vitralii, precum și accesorii și ornamente metalice foarte frumoase. Palatul Anheuer mai este cunoscut și sub denumirea de Palatul fetelor cu lire - vă vom lăsa să descoperiți de ce. Palatul Miksa Steiner are pe unul dintre frontoane o barcă (ceea ce sugerează căi navigabile), iar sub un altul, capete severe de leu. (Proprietarul său inițial a deținut o fabrică de cărbune și chimicale și a construit fosta Bancă de Scont din Piața Unirii.) Apoi, către est, Sinagoga din Fabric, deși deteriorată, surprinde totuși prin frumusețe. A fost construită în 1899 și este din păcate închisă, așteptând să fie restaurată.
Aici drumul se îngustează temporar, dar el se va deschide din nou, cât ați clipi, într-o piațetă numită Piața Romanilor. Aici își avea stația terminus prima linie de tramvai cu cai din Timișoara, înființată în anul 1869. Opriți-vă o clipă ca să vă trageți respirația, pentru că aveți destule de văzut.
Impunătoarea Catedrală Catolică Millenium a fost construită la sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX în stil neo-roman cu influențe gotice, fiind - la acea vreme - cea mai înaltă din Banat. Turnurile sale au o înălțime de peste 65 m. Întreaga clădire acoperă o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați și poate găzdui până la 3.000 de persoane. Orga este - cum altfel? - un Wegenstein original. Liturghiile sunt oficiate în patru limbi diferite, inclusiv germană și italiană.
După ce admirați silueta maiestuoasă a bisericii, căutați Piața Romanilor nr. 8, unde veți găsi mai degrabă modesta Casă Zala cu prima și singura "piatră de poticnire" (Stolperstein) din Timișoara. Marcajul comemorativ a fost plasat acolo în onoarea lui Lorand Bloch, un localnic evreu deportat într-un lagăr de muncă de lângă Arad în 1941.
Imposibil de ratat datorită dimensiunilor sale este Palatul Ștefania - cunoscut și sub numele de Casa cu Maimuțe. De-a lungul anilor, această clădire, situată în Piața Romanilor nr. 1, a servit drept club social, liceu și restaurant, găzduind de asemenea o bancă, un atelier de modă și un magazin de încălțăminte. După cum probabil vă puteți imagina, își datorează porecla statuilor cu gorile de la etajul doi. Tot pe fațada sa se pot observa și urși.
Fotografiile aparțin Claudiei Tănăsescu - www.claudiatanasescu.com
Vă aflați acum la colțul Pieței Traian. Construită în 1740 după un plan asemănător cu cel al Pieței Unirii, a fost inima cartierului Fabric și se poate mândri cu o biserică ortodoxă sârbă datând din 1745, cu un obelisc cu doar trei decenii mai tânăr și cu Palatul Mercur, cunoscut pentru silueta de bun augur din vârf: Mercur, zeul protector al comercianților.
Ajunși atât de departe, puteți alege să urmați tramvaiul spre sud (se simte cumva în aer miros de bere?!) - sau să vă îndreptați spre nord și să vă afundați direct în agitația plină de farmec a pieței agroalimentare Badea Cârțan, renumită pentru legume, flori și... langoși! Când ați terminat cu tocmeala și cu degustatul, îmbarcați-vă pe un vaporaș la Turbine (Uzina de apă) sau porniți pe jos ori cu tramvaiul înapoi spre oraș.
Iar dacă doriți să aflați și mai multe secrete ale orașului sau ale Banatului, toate într-o limbă de circulație internațională, nu ezitați să vă procurați ghidul TIMISOARA 23: 23 Secrets... din librăria Am Dom situată în Piața Unirii sau direct de pe Amazon (în format fizic și digital), oriunde v-ați afla în lume. Distracție plăcută!
(va urma)