23.06.2023
Andra Toropoc
El 60, ea 20, el casanova pervers, ea studenta ce i-a căzut în plasă, deși avea un iubit tânăr. S-au plăcut, s-au atras prin mesaje, iar la prima întâlnire deja leoaica aceea lirică îi ronțăia. Însă el, prozaic și mercantil, a făcut-o și vedeta comunității lui erotice. Azi, la facultate, butona telefonul cu iubiții, avea succes și bani dar și o stare de tristețe. Și-a scos guma de mestecat și a lipit-o sub bancă. Lemnul aspru i-a intrat în deget și, privind sângele șiroind, s-a întrebat al cui îi este oare copilul.

Vero Anttheia Teodoru
Se făcuse medic de gura părinților neavând încotro. În școală colegii îi spuneau Așchiuță fără- știți cu ce rimează. Acum pe ușa lui scria: Dr. Stravopulos Așchie - urolog. Suna bine, dar degeaba. Nu era în apele lui niciodată. Treptat dezamăgirea îl mușca mai abitir decât un cancer agresiv. Într-o zi cu un rucsac în spinare plecă să-și urmeze chemarea. După îndelungi căutări l-au declarat dispărut. Într-un templu al budismului tantric la poalele munților Himalaya cineva se vindeca de nefericire.

Florina Hegedüs
Sprijini toporul pe viața trunchiului și-l măsură din ochi, cu brațele n-ar fi putut să-l cuprindă atât era de fălos. Pădurea își ținu suflul când lovi cu sete și o așchie îi țâșni în ochi lăsându-i jumătate de verde privirii în timp ce așchia înotă spre creier și-l întrebă: doare? Apoi lunecă prin inima cu sânge rece spre picioare în jos. Crengile scuipară pe ea rășină și o lipiră pe trunchi, la loc. Omului îi crescură rădăcini din tălpi, din ochiul sângerând ramuri, frunze au acoperit toporul, cu legea codrului.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2023, grupul are 11.430 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus