Domnul Popescu se îmbolnăvise din pricina așchiei ce-i intrase în deget. Boala, misterioasă și nemaiîntâlnită, era mai rea decât pojarul: domnul Popescu înțepenise lângă pervaz și manifesta o entropie ciudată care-l împingea către lumina solară. Blazată, doamna Popescu l-a șters un timp de praf, minunându-se de textura lemnoasă a tegumentului domnului Popescu. A chemat doctorul doar când soțul ei a făcut o floare fix în mijlocul creștetului. Puțin confuz, doctorul a recomandat udare zilnică și văruire până la brâu.
Ruxandra Comșa
N-am mâncat de alaltăieri, aseară m-am reapucat de fumat, aștept weekendul ca să beau. O să intru în casă vineri și-am să ies luni. Dacă o să-mi fie foame, o să mănânc tâmpenii. Chipsuri, alune, ciocolată. O să văd seriale pe bandă și mai mult ca sigur n-o să citesc nimic. N-am dispoziție. Cu ochii lipiți de tavan am să mă mint, reinventând povestea. Dar în sufletul meu știu unde m-am pierdut. Pe banca din parc, în noaptea celui mai bun sex. Banca era veche și plină de așchii. Dintre noi doi, eu am fost cea rănită.
Ruxandra Donose
Avea ochii negri de tăciune, era musculos și campion la lupte greco-romane. Băiat frumos, aprig. Și alcoolic. Pledoariile, ultimatumurile, nu au dus la nimic. Ochii îi sclipeau când fugea de toate și se ascundea în sticlă, ca într-o vrajă neagră. Își ținea tandru fiul în brațe, refugiul lui, lumina ochilor, iar copilul îi simțea brațele puternice ca pe un căuș protector de oțel cald. După ce s-a stins, fiul lui a crescut ca bradul, frumos, vânjos, ochii de tăciune. Drept. Până a căzut răpus de aceeași vrajă neagră.
