I-a cercetat fiece mădular apoi a ridicat neputincios din umeri. Nu știa ce are. Doctore, gâfâi Mașa, îți spun că de la scârba aia mi se trage. Frecam scena și n-am luat în seamă, acas-am văzut că mi se umflase deștiu da n-am putut-o scoate nicicum și-al meu a zis culcă-te dracu odată. Atunci a-nceput. I-am zis Torvalde, m-am săturat să fiu soția-păpușă, plec. Ieri a fost mai rău, eram gropar și vorbeam cu tigva lu unu Yorick. Dă-mi ceva că de mâine-ncep ăștia repetițiile la nuș ce cuib de cuci.
Claudia Ene
Am crescut printre betoane undeva în Drumul Taberei. Am făcut picnic cu frunze în grădina blocului, cu fetele. Una a și murit între timp. Am crescut vrând să mă mut la curte. Te-am întâlnit pe tine și m-ai învățat să tai buruieni și crengi. În prima zi mi-a intrat o așchie în deget. Tu ai scos-o și m-ai privit. O secundă în care m-am simțit ca Eva cu Adam în Grădina Raiului. De atunci, mă tot înțep intenționat, și tu te tot uiți cu drag. Primul nostru copac crește la mine în palmă. Din el mănânc cele mai bune mere.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Plouă. Stau lângă geam cu cana de cafea în mână. El, la masă, soarbe din lichidul fierbinte și evită să mă vadă. Deschid fereastra și las picurii grei și întunericul să mă destrame în necuvinte. Mă așez în fața lui. Tristețea mi-a sechestrat privirea din ochiul drept. Îl văd câș. Nu, nu am nici o așchie în ochi. Eu sunt așchia sub unghie. Așa mi-a spus. Nu pun întrebări, nu caut răspunsuri. De ce îmi complici, mereu, existența, mi-o scuipă direct în față. Tăcerea sapă urlet. Mă ridic și merg să caut o pensetă.
