A văzut ea într-un film că dacă vrei să repari ceva ce n-a mers cum trebuie, o vorbă, o faptă sau un gest, e simplu: intri într-un dulap, te concentrezi un pic, strîngi din pumni, și gata. Te întorci înainte de punctul zero și o iei de la capăt de atîtea ori pînă iese strună. Și-a zdrelit de cîteva ori cu unghiile podul palmei de cît a strîns pumnii, dar tot n-a reușit să imite personajul. Ba i s-a mai și rupt o balama de la ușa dulapului. Acum mănîncă o madlenă și întoarce în direcție inversă acele ceasornicului.
Ruxandra Donose
Stau la stop, în mână plasa cu ingrediente pentru cina ce o voi găti pentru familie. Îmi spun că mă bucur, dar obosită, tare aș vrea o baie caldă și o pizza. Verde, pășesc, aproape mă lovește un cabriolet roșu. La volan, bărbatul mi se pare vag cunoscut. Ray-Bans, cămașa fluturând pe pieptu-i dezgolit, lângă el o blonda râzând tare cu dinți prea strălucitori. Prea tânără și zgomotoasă pentru părul lui grizonat. Recunosc acel păr. E soțul meu. Pare că își caută tinerețea. Scap plasa, și timpul se pierde. Irevocabil.
Arthur Ianosi
Nu mă supărați, știți cumva dacă mi-a stat ceasul? Nu te supăr tinere, sunt eu destul de supărat ca să mai supăr și pe alții. Văd că la-ncheietură n-ai nimic, pesemne că-l ascunzi prin buzunare. Ah, nu, eu nu m-ascund, sunt transparent, că-mi bate inima la fix. Ați putea să v-aplecați pe stânga să m-ascultați puțin? Cu dragă inimă, zise străinu', n-am mai ascultat un ticăit demult. Își lipi urechea de cardiganul meu ponosit, oftând a neputință. Încă merge, îmi zise. Nici nu știți cât mă bucur. Of.
