La început n-a fost cuvântul. Arhitectura lui Radu Mihăilescu

Arhitectul Radu Mihăilescu nu are atelier. Şi totuşi are o arhitectură consistentă. Nu lucrează pe calculator. Deloc. Şi totuşi arhitectura sa e modernă. Lucrările lui pot fi cel mai bine caracterizate ca discrete. Dar în detaliu sunt foarte provocatoare. Nu dă interviuri. Nu se explică. Evită vizibilitatea. Şi totuşi este autorul celei mai "vizibile", mediatizate şi explicate case din România ultimului deceniu. Dispreţuieşte comercialul. Dar s-a lăsat angajat de cea mai prolifică firmă de mall-uri din România. E evident indiferent la succes; şi are succes.

Radu Mihăilescu aparţine unei generaţii amânate cu zece ani. Deşi a obţinut diploma de arhitect în 1980, opera lui e în întregime post-1989. Intrat concret în profesiune la o relativă maturitate, toate temele lui par esenţiale. Arhitectura e o artă simbolică, arhitectura e o artă care serveşte viaţa; şi în cele din urmă arhitectura e o artă a fericirii cu orice preţ. Lucrările lui se pot grupa relativ uşor în aceste trei categorii, după program şi chiar după cronologie.

Prima categorie e a lucrărilor simbolice. A doua este a spaţiilor de trăit. A treia este susţinută în întregime de mall. Sacrul, viaţa şi risipa: arhitectura se desfăşoară pe trei coordonate ale artei de-a dreptul fundamentale.

1. Spaţiile de viaţă

Arhitectura vieţii de zi cu zi este categoria cu care trebuie începută orice incursiune în arhitectura lui Radu Mihăilescu. Îl reprezintă cel mai bine. Deloc evidente, casele sale sunt în acelaşi timp simple şi complicate, generoase şi egocentrice, libere şi dictatoriale.

a. arta
Casa Herczeg din Timişoara este cu adevărat celebră [1]. Este una din cele doar două lucrări de arhitectură românească apărute în revista "L'Architecture d'aujourd'hui" după 1989 [2]. A beneficiat de exegeze de la cele mai importante nume ale teoriei de arhitectură din România [3].

Ea permite într-adevăr interpretări. Comparaţia cu Carlo Scarpa, făcută deja, este cea mai convingătoare. Întâlnirea senzuală şi brutală a metalului frust şi a betonului brut, plus zigzagarea şi complicarea unghiurilor, "mecanismele" reale sau simulate de metal care folosesc paradoxal ca elemente mobile plăci grele de beton, iată tot ce poate fi mai Scarpa.

În casa Herczeg, coşul de metal patinat al şemineului întâlneşte planşeul în zigzag de beton cu urme de flader al supantei din living. Uşa de la "birou" (adică vinoteca-adăpost din subsol), mare şi grea, pivotează în jurul unui ax. Portalul de beton brut de lângă şemineu se decupează cu supra-articularea colţurilor. Scările sunt descompuse în elemente variate ca geometrie şi material. Chiar şi rampa, care a avut iniţial motivul (sau pretextul) dificultăţii de deplasare a proprietarului [4], îşi trădează independenţa de orice raţiune practică, printr-o descompunere succesivă; curgerea ei e ruptă de nu mai puţin de cinci ori. [...]

b. intimitatea
Înşirând casele lui Radu Mihăilescu, constaţi cât de diferite sunt. Casa Herczeg e o operă de artă, casa Opriţa este un rai de intimitate, casa de vacanţă (Herczeg 2) de la Gărîna este o insulă sănătoasă de confort, casa Ciolacu din Dumbrăviţa e refuzul dizolvării în anonimatul suburbiei, casa personală a arhitectului e un autoportret. Nimic în proiecte nu se repetă, totul se reia mereu şi mereu de la capăt. [...]

c. confortul
Diferenţa cea mai neaşteptată apare între cele două case Herczeg. În timp ce casa urbană e precis determinată, în sensul în care arta e precis determinată, casa de vacanţă e de-a dreptul generică. O cutie albă conţine camerele, iar peste ea pluteşte detaşat acoperişul de lemn. Pe cutie şi sub acoperiş, spaţiul deschis şi peisajul decupat de jur împrejur definesc un living - loc de observaţie deasupra unei naturi spectaculare. Detaliile sunt atât de simple şi neutre, încât nu ai spune că e vorba de acelaşi arhitect şi acelaşi proprietar ca la casa operă-de-artă din Timişoara. Dacă există şi aici bogăţie, ea stă doar în faptul că, fie şi aşa departe de lumea civilizaţiei urbane, nu s-a făcut nici un rabat de la confort (încălzirea e electrică, apa e captată în ciuda terenului stâncos etc.) - nu în lux sau exces. Totul e pur logic şi economic, fără nici un fel de artificii: poate doar o treaptă diferită înainte de păşirea în living trimite la o posibilă semnătură de stil. Arta devine aici corectitudine de arhitectură: spaţiul poate fi colonizat de locuitorul însuşi după nevoia locuirii personalizate. E o casă-conţinător în care se poate petrece orice. E cu adevărat un spaţiu deschis. Nu în ultimul rând, casa e gândită şi pur şi simplu pragmatic, ca o investiţie. Cele patru camere de la parter, fiecare cu grup sanitar, îi dau structura de pensiune. Poate fi oricând transformată din casă personală de vacanţă în mini-hotel. [...]

d. "fin, dar ustură"
Din cu totul alt punct de vedere, tema periferiei este şi ceea ce explică gestul unic al casei Ciolacu din Dumbrăviţa. Într-un sat de la marginea Timişoarei, o vastă arie se parcelează acum febril, ca o suburbie tipică. Timişoara e un oraş în care acest gen de operaţiuni a atins scara de fenomen. Fenomenul era de altfel previzibil, consecinţa urbană a apariţiei "clasei de mijloc". Această glorioasă intrare în rândul lumii moderne civilizate ar putea fi însă şi o capcană a nulităţii arhitecturale. Şi, în general, acest gen de operaţiuni chiar asta şi este. (Nu e în mod tradiţional mediul mic-burghez cel mai mare duşman al artei avangardei?) E o capcană din care trebuia să se iasă cu orice preţ. Casa e aşadar un răspuns patetic şi violent - tipic avangardist - la spaima de anulare în mediocritatea periferiei. [...]

e. "La casa come me"
La marginea unei alei, ascunsă după un colţ, apare o cutie de cărămidă complet blindată spre exterior, întoarsă spre curtea luminată circular pe sus - însăşi definiţia introvertirii. E un auto-portret: retras, discret, tăcut, poate vulnerabil. [...]


2. Construcţiile simbolice

Din punct de vedere cronologic, spaţiile sacre şi monumentale sunt primele pentru Radu Mihăilescu. Ele au fost un răspuns imediat dat setei de sacru a mediului nostru construit după momentul 1989. Tot ele i-au adus primele succese şi vizibilitate: biserica din Vucova a fost premiată de Arhitext deja în 1993, iar Memorialul din Sighet în 1997. Ele sunt şi cele mai deschise lizibilităţii publice: construcţiile sale simbolice sunt pe atât de limpezi, pe cât de ne-evidente sunt spaţiile de locuit. Bisericile din Vucova şi Timişoara, Memorialul din Sighet sau mica fântână din Timişoara - toate au în comun mesajul codificat simbolic şi desenul iconic. Sunt clar încifrate, deci relativ uşor de descifrat.

a. sacrul
La biserica franciscană din Vucova [5] încifrarea e un pur joc de artificiu arhitectural. Cum să faci ca să obţii, în condiţiile unei lucrări mici, o faţadă proporţionată monumental pe verticală şi un spate mai degrabă scund şi orizontal, ca să dai efectul de monumentalitate altarului? Simplu şi clar, ca într-o lecţie de geometrie descriptivă: coama rămâne constant orizontală, iar streşinile devin oblice, şi în plan şi în elevaţie. La formula matematică de iluzie optică demnă de arhitectura clasică se mai adaugă spectaculozitatea structurii acoperişului de lemn, cu intradosul vizibil în interior. Biserica din Vucova e o mică capodoperă de manipulare vizuală. [...]

b. memoria
Uneori descifrarea e aşa de precisă, încât devine aproape tăcere. Memorialul de la Sighet a fost prezentat la vremea lui în trei reviste de arhitectură; ele reiau toate, cu mici variaţii, acelaşi text [6]. Rampele de acces refac perimetrul curţii pătrate de plimbare a deţinuţilor. În centru, cella îngropată are un oculus deschis spre cer printr-o pâlnie în şapte trepte. Sunt doisprezece meri plantaţi pe tumulus-ul care o acoperă. Uşile cellei sunt decupate la colţuri aşa încât să formeze o cruce. Pe zidul lateral al rampelor sunt înscrise numele victimelor represiunii comuniste. Radu Mihăilescu are dreptate să nu se încreadă în cuvinte. Mai ales când explică tot, mai degrabă închid. [...]

d. locul cultural
Pe feţele de bronz ale "Fântânii numelor" sunt inscripţionate o mulţime de prenume, diverse, alese din toate grupurile etnice ale Timişoarei, extrase aleatoriu din cartea de telefon [7]. Este o referinţă simbolică la tradiţia multiculturală a oraşului. Precum micile fântâni din vechile burguri medievale, acest monument este o invocare a unei coeziuni comunitare citadine. [...]


3. Locul şi timpul risipei

Saltul de la scara detaliilor şi arhitecturii relativ mici la adevăratul fragment de oraş pe care îl reprezintă mall-ul e într-adevăr cam abrupt. Dar după ce ai servit nevoi individuale şi comunitare, de ce ar fi inferior să serveşti pur şi simplu mulţimea, masa? De ce nu ar merita şi masa să capete puţină arhitectură? Şi apoi aşa, în general, de ce n-am recunoaşte că suntem nu departe de felul cum ne defineşte sloganul mall-ului din Timişoara ("născuţi pentru cumpărături") [8], născuţi pentru risipă? De ce am renega atracţia noastră faţă de fericirea uşoară, faţă de ficţiune, faţă de auto-minţire?

"De ce nu?" s-a întrebat Radu Mihăilescu în faţa alternativei mall-ului. Celor care îl critică sau sunt nedumeriţi de implicarea sa în această lume frivolă li s-ar putea răspunde cu un alibi serios şi poetic din Blaga: "Risipei se dedă florarul"... Din irosire, din surplus, din superfluu, din ne-necesar se poate naşte ceva necesar.

Radu Mihăilescu nu aşteaptă nimic de la cuvinte, nici ca justificări nici măcar ca poetizări. Nu teoretizează şi nu poetizează. Radu Mihăilescu construieşte.


Note:

[1]: Premiată la Bienala de arhitectură de la Bucureşti în 2000, a fost prezentată şi la Bienala de la Veneţia din acelaşi an. În ziarul "Cotidianul" din 9 mai 2006, care investiga opiniile arhitecţilor despre cele mai reuşite construcţii din România din toate timpurile, Casa Herczeg a fost menţionată pe primul loc în arhitectura românească contemporană. (înapoi)
[2]: În "L'Architecture d'aujourd'hui" nr. 357/2005, p.68-69 (cealaltă lucrare este ansamblul de locuinţe "La Mesteceni" din Bucureşti de arh. Alexandru Beldiman, în nr. 334/2001). (înapoi)
[3]: Ana Maria Zahariade, Casa Herczeg, în "Arhitectura" nr. 1/2001, p.10-15; Augustin Ioan, Casa Herczeg, în "Octogon" nr. 6/2001, p.8-18 (înapoi)
[4]: Domnul Herczeg avea, la momentul construirii casei, dificultăţi de deplasare în urma unui accident; prezenţa rampei a fost justificată şi prin acest fapt. (înapoi)
[5]: Construită de 4-5 meşteri locali, repede şi ieftin, pentru o comunitate slovacă de religie catolică; vezi "Arhitectura" nr. 1-2/1999, p.18-19 (înapoi)
[6]: În "Arhitectura" nr. 1-2/1999, p.16-17, "Arhitext Design" nr. 4/2001, p.16, "Octogon" nr. 6/2001, p.31 (înapoi)
[7]: Vezi "Arhitext Design" nr. 12/1999, p.13 (înapoi)
[8]: Am dezvoltat mai pe larg subiectul mall-ului din Timişoara în "Arhitext Design" nr. 7/2006. (înapoi)

Citeşte un dialog cu Radu Mihăilescu în Atelierul LiterNet.
Vezi imagini din Farmecul discret al arhitecturii de Radu Mihăileanu în Galeria foto.