Niciodată marea nu le păruse mai îndepărtată. Câmpurile de rapiță, iritant de galbene, făceau călătoria să pară o nesfârșită alunecare printr-un ținut vâscos, deasupra căruia pluteau nori în forma ceasurilor lichide ale lui Dali. Nu avea niciunul chef de vorbă. Atent la drum - el, cu ochii în telefon - ea, puteau fi lesne confundați cu două figurine de ceară. Mai e mult, rupse ea tăcerea, apoi porni radioul, din care țâșni un refren ce îi duse direct pe plaja fierbinte, topindu-le încet inimile.
George Dometi
Solarul era plin de legume, pământul reavăn vibra, micile frunzulițe dansau în adierea curajoasă a unui vânt peltic, sâsâia printr-un geam crăpat, ca apoi zumzetul de albine să se ia la horă cu acordurile unei melodii de samba. Auzise țața Zenobia că plantele cresc pe muzică simfonică, dar ea n-avea decât casetofonul cu beculețe-n difuzoare și o casetă de când era tânără și se hârjonea cu badea Chirpic. Așa că le-a pus-o castraveților care au crescut. Da' roșiile și bamele sunt cele mai melomane.
Monica Stoian
În bătătură, pe ciment, se pornise hora. Cămășile descheiate, rotocoale de transpirație și chiote lungi. Stați la un loc, strigă femeia uscată. Ajunge cât v-ați zbânțuit. Dacă-mi dărâmați mușcatele, dracii vă ia. S-a schimbat ritmul, hora s-a împărțit în perechi. Vărul Nae, rămas neîmperecheat, se unduia ca un boa lovit, din ce în ce mai aproape de ghivecele de teracotă. O secundă nefastă și Nae s-a prăvălit. Cioburi, pământ și spaimă. Tu-ți lambada, astăzi și mâine. V-a luat băutura mințile.
