Primarul adusese asiatici în sat, la lucrat pământul. Lumea fierbea. Azi era adunare la Căminul Cultural, să rezolve situația care stătea să dea în foc. Sala se zguduia de fluierături și tropăit. Liniște, zise primarul. V-am zis că dacă nu ieșiți la muncă aduc oameni să muncească. Nu v-a dat hărnicia afară din casă, nu? Sunt neromâni care ne strică pământul și limba strămoșească, pe care noi luptarăm să le păstrăm, strigă viceprimărița. Apoi, spre fiice: Lambadă, Izaură, haideți, fă, acasă, că ăsta ne făcu leneșe.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Înghițeam pe nemestecate cenușiul zilelor. Sacoșe de pânză goale, sarafan cuviincios, foame și frig. Ne-am trezit apoi într-o lume țipătoare, flamboaiantă: blugi și bikini, ambalaje sclipitoare, prezervative, televizor color. Între ieri și azi - o pată de sânge lățită pe zăpada-sugativă. Ia uite ce scrie aici, îi zice tatei mătușa. Nu i-au împușcat, au fugit de fapt în Brazilia. Hmm, Brazilia, visez eu. De-acolo vine melodia aia pe care dansează toți acum. Pata de sânge se face din ce în ce mai mică, apoi dispare.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Am un pitic. Sunt ei mai mulți, dar ăsta-i cel mai zălud. Vorbește singur prin casă. Râde în hohote când e supărat și plânge când e fericit. Noaptea e mai bine. Îmi sărută zborul visului ca să nu îl uit. Știe că vine de demult și merge spre oriunde, dar nu găsește popasul pentru azi. De două zile e supărat. Dansează. Singur. Și urlă că vrea partener. Uite, se dă huța pe zâmbetul meu. Știe că mă gâdilă și nu pot să-i rezist. Chiar, nu aveți un pitic, cu împrumut, să danseze cu al meu? Specific, vrea să încerce lambada.
