În casa unde primisem un șnițel și un ștrudel, tânărul demonstra împreună cu soră-sa pași învățați la școala de dans, educație impusă în orașul balurilor. Număra concentrat, cu buzele strânse. Tu știi să dansezi, mă întreabă? Pași nu știu, zic. La radio cântă lambada, șoldurile încep să-mi învie. Îl iau de mână, îl învăluiesc cu fustele și cu coapsele, îl opresc din retragere cu palma fermă pe spate, ghidându-i mișcările. Nu trebuie să numeri, doar să simți, șoptesc. Pe chipu-i ca para văd că nu mai numără de mult.
Monica Bologa
Stau lipită de perete și mă uit la perechile de pe ring, la dansul lor senzual pe care nu îl cunosc. Un băiat cârlionțat mă invită la dans. Îl refuz, spunându-i că nu mă pricep la mișcările alea, că știu să dansez doar balet. Niște fete încep să râdă de mine; una zice: avem printre noi o lebădă. Fug afară. Băiatul cârlionțat iese după mine. M-a găsit ghemuită lângă un copac, plângând. Îmi arăți, te rog, o mișcare de balet? În difuzoare se auzea Dansando lambada-a-a, iar eu făceam sub stele piruete.
Iulia Biro
Stă pe marginea lată de ciment a falezei, cu picioarele atârnându-i în gol. Apa lucește la doi metri de tălpile lui și miroase a mâl și pește. Îl dor tălpile de atâta dans cu fata blondă. Îl doare și capul, de la cât a băut cu ea, mare mirare cât duce la băutură așa o pișpirică. Ea a rămas în bar. Când a plecat el, pleoștit de alcool și de frustrare, ea dansa Lambada cu moșu' ăla cu tupeu (avea vreo 40 ani), mâna lui pe burta ei dezgolită, fundul ei lipit de prohabul lui. Lambada se aude și acum, când răsare soarele.
