Mi-ar plăcea să fiu prietenă cu toți oamenii pe care i-am cunoscut vreodată în tren. Cu domnul chelios și volubil de la care am învățat cuvântul cubilou, cu băiatul cu trăsături tătare și căutătură căpruie ce mi-a povestit întreaga sa viață în limbajul semnelor, cu fata ce cânta la mandolină și își aduna în cutia instrumentului bănuții și speranțele dar mai ales cu tânărul care m-a întrebat politicos dacă am 5 lei. I-am răspuns că nu și atunci mi-a cerut voie să mă pupe pe obraz. I-am întins dublu.
Marina Borzescu
Fericit de captură, nici nu am băgat de seamă că sunt urmărit. Când am simțit pistolul lipit de tâmplă, un curent rece îmi săgetă corpul din cap până în picioare. Vocea spartă, groasă îmi șfichiui urechea, ai? Ce să am? Cum ce, idiotule, scoate tot ce ai, nu fă pe nebunul, te împușc pe loc. Am scos cheile și cele două cutii. Sunt pentru copiii mei. Ochii îi sticliră animalic, luă cutiile de vaccin și se pierdu în noapte. Trebuia să caut alt depozit, sunetul de ferestre sparte mă îndemna să o iau în acea direcție.
Arthur Ianoși
Mă pregătisem intens pentru examenul ăsta, uneori refuzându-mi somnul, alteori sărind peste pauza de masă la muncă și ascunzându-mă în camera de depozitare ca să repet. Toți își duceau lucrările, eu încă scriam, cu coatele pe banca asta pe care o tocisem în cei 4 ani. Am rămas singură cu el. Eu încă în bancă, el picior peste picior aprinzându-și o țigară. Am terminat, zic. Ești o terminată, zice el. Câți bani ai la tine? Mă fac mică, încep să tremur. Nu am. Ne vedem în toamnă sau treci în două ore la cabinet. Schimbă-te.
