Am învârtit roata până când s-a-nțepenit de-a binelea
în nepotriviri de tot felul,
în nimicuri fără picioare și ochi între ele,
fără nimeni între ele.
Și cerul îi sufocă pe toți în aburii mistici
în care monștri apocaliptici atârnă în scripturi
asemenea ardeilor roșii puși la afumat.
Apele seacă și timpul seacă,
Se retrag pe un petec deșert
Unde prezentul seacă și el.
Căile au fost tăiate și firele de mătase s-au făcut ghem.
Am învârtit roata până când s-a-nțepenit de-a binelea
în zimții unei zile senine,
când moartea era pe-aproape
și noi departe eram.
(în perioada 1 iulie 2023 - 30 septembrie 2023, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Isus din copilărie, Vasile VoiculescuLaudă pietrei, François Cheng, traducere de Ioana IeronimSă uităm înseamnă să nu mai scriem, Ioan T. MorarAutoportret, Linda Pastan, traducere de Ioana IeronimBocca di leone, Marin SorescuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate