Unde comunismul se trăieşte şi se vinde la bucată

Soldaţii moldoveni de la graniţă ne-au făcut semn să trecem, aproape fără să se uite la noi. Pentru ei, de partea cealaltă se întindea, de fapt, tot Moldova, chiar dacă ceilalţi au insistat să-i spună Pridnestrovskaia Moldavskaia Respublica. Asta este Transnistria. Aici, tot ce ţine de "republică", "guvern", "vamă", "ruble transnistrene" se pune între ghilimele, pentru că nu sînt recunoscute decît de Rusia. După cîteva ore de stat în această ţară, un englez pe care l-am însoţit i-a spus unui prieten la telefon: "Te anunţ că Trecutul este sănătos, se simte bine şi locuieşte în Transnistria".

Impresia ne-a însoţit tot drumul şi nu ne-a părăsit nici măcar la vederea magazinelor de electrocasnice placate cu reclame la produse Panasonic, JVC sau Samsung - astea erau de-abia în centrul Tiraspolului.

Pînă acolo, ne-au întîmpinat un steag în roşu-verde-roşu, secera şi ciocanul, şi nişte soldaţi ruşi, puşi de gardă pe podul de peste Nistru, pentru a-l apăra de forţele imperialiste moldoveneşti. Cu doar cîteva săptămîni în urmă, transnistrenii votaseră pentru independenţă şi "implicit" unirea cu Rusia, fără a avea posibilitatea să spună "Da" unei singure jumătăţi de propoziţie. Nu că ar fi cineva împotrivă. Cineva ne lămureşte rapid - Rusia trimite acolo 10 milioane de dolari pentru salarii şi pensii, în fiecare lună. Cum să nu-i spui "patria mamă", în timp ce-ţi ştergi obrazul de o lacrimă patriotă? Doar străinii observă că podul de peste Nistru este păzit de tancuri şi soldaţi ruşi, şi nu de armata transnistreană.


Monument pentru orice

La fiecare intersecţie din drumul spre Tiraspol, un monument. Multe sînt tancuri, al căror rol îl bănuiesc mai degrabă a fi acela de a aminti tuturor că transnistrenilor nu le este frică să le scoată în stradă. Pentru armata a 37-a a Ucrainei. Pentru aviatori. Pentru victoria patriei mamă. Lenin (cu mantie fluturînd în vînt, în faţa Guvernului). Pentru înfiinţarea primului post energetic din Transnistria. Pentru eroii din Afganistan.

Le plac mult monumentele, plus că fiecare dintre ele reprezintă o ocazie minunată de a mai planta unul-două sloganuri. "Libertate, egalitate, fraternitate." "Puterea noastră stă în solidaritatea noastră." "Transnistria, 16 ani înfloritori." Unde nu este loc de slogan, se ridică o coloană cu trei steme sovietice sau doar o sculptură roş-verde-roş (de unde se deduce că ideea de brand de ţară a ajuns şi pînă acolo).

Aproape singurul cuvînt pe care îl vezi scris în litere latine este Sheriff, un lanţ enorm, care cuprinde tot ce face bani în Transnistria. Un stadion, casinouri, pompe de benzină, magazine alimentare. Omul de afaceri, patron al lanţului, are, bineînţeles, mulţi prieteni, şi toate numele se spun doar în şoaptă.

Cu cele 50 de ruble transnistrene, probabil cea mai neconvertibilă monedă din lume, pe care am plătit o sumă ridicol de mare, am reuşit să-mi cumpăr un pachet de cărţi poştale din Tiraspol, 50% monumente. Vederile poştale a trebuit să le trimit tot din Chişinău, pentru că Tiraspolul n-avea timbre.

La ieşirea din Transnistria, am petrecut o bucată bună de timp la "graniţă", unde şoferiţa noastră vorbitoare de rusă s-a dovedit foarte convingătoare cînd ne-a prezentat drept "prieteni de familie". La cea de-a doua vamă, cea moldovenească, soldaţii mîncau seminţe şi nici nu ne-au privit. Deja mă simţeam mai acasă. Cel mai mare regret a fost că n-am primit nici o ştampilă pe paşaport - dacă ar trebui să demonstrez vreodată cuiva, n-aş avea nici o dovadă că am fost în ţara care nu există.


12 mirese contra soldatului sovietic

În Chişinău am descoperit un altfel de comunism - unul care îşi vinde decoraţiile, medaliile şi broşele la bucată în bazarul improvizat al micilor artişti. Într-un magazin de suveniruri, astfel de medalii erau prinse de obiecte-cadou: o brichetă / tirbuşon / unghieră cu o stemă sovietică sub care scrie "multifunctional lighter". Un mausoleu sovietic impresionant, renovat recent, s-a transformat şi el în caricatură.

Cînd am păşit în Complexul Memorial Eternitate, primul lucru pe care l-am văzut au fost miresele, vreo douăsprezece la număr. Îşi făceau casetele şi fotografiile de nuntă chiar lîngă soldaţii păzind neclitiţi un foc etern aprins de Vladimir Voronin.

În parcul proaspăt renovat te întîmpină două lumi desprinse din poveşti diferite care s-au amestecat parcă din greşeală: una a basmelor populate de prinţi şi prinţese, gătite de nuntă, şi una a unui film trecut, cu poliţişti şi soldaţi păzind un monument sovietic.

În mijlocul parcului - o pajişte pe care vreo şase mirese ascultă cu un zîmbet imobil indicaţiile regizorilor, absolut identice. "Acum prindeţi-vă de mîini şi învîrtiţi-vă." "Acum, rog domnişoarele de onoare să arunce frunze peste miri. Nu-i bine, încă o dată, aşteptaţi semnalul meu." Mai încolo, e un cimitir fără cruci unde alte cupluri se pozează cu foc.

De pe margine, le privesc patrulele parcului (poliţişti, jandarmi şi soldaţi). Eroii sovietici au rămas fără replică, încrustaţi în frescele cărămizii.

Complexul Memorial Eternitatea a fost reinaugurat vara aceasta, pe 24 august, pentru a sărbători 62 de ani de la "eliberarea Chişinăului şi Moldovei de sub ocupaţia fascistă". Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a dispus cheltuirea a peste 2 milioane de dolari pentru renovarea monumentului.

Pe coloanele mausoleului, inscripţiile sînt şi în limba română şi în limba rusă: "Eroi! Dormiţi în pace! Zorii la căpătîi aprind mereu bujorii".

(Articol preluat din Suplimentul de cultură, noiembrie 2006)