06.07.2023
Vero Anttheia Teodoru
Coiotul Ugly avea o microîntreprindere, dar puterile îi erau supradimensionate, declara el. Arăta cool când intra pe ușă țanțoș uitându-se de sus la cei doi iepurași și un arici, angajații lui. Până într-o zi când iepurașii au simțit cum îi mănâncă pielea din ce în ce mai tare din cauza nervilor. Jobul greu. N-au mai răbdat și au fugit fără preaviz. A rămas doar ariciul, cu toate că se oferise să-și scarpine colegii gratis, el neavând gânduri să plece, bazându-se că are ac de cojocul bossului la o adică.

Caterina Tudorache
Bă, tună directorul scărpinându-se pe burtă printre nasturii crăcănați și speriați de moarte. Bă, ce facem noi aici? Scărpinăm boi? Tundem muște? Proștilor. Cei 21 de ochi din sala de consiliu nu clipeau. Tu ce faci, de exemplu, Gicule. Toată ziua freci pielea. Și tu Ioane. Vasile o împroașcă puf puf. Bă, eu v-am adus aici să frecați bine mă. Să spârcâiți. Bă, să iasă mănușă. Să facă ca nevastă-mea când îi cer alea alea. Da bă. Să leșine. Toți bă. Le și ne. Ion tuși. Ce mă, pe tine nu te refuză?

Georgiana Gabriela Fodor
Un pahar de vin și două picături de sânge au fost de ajuns pentru a fi condamnat. Capul bandei a rămas anonim. Pâine și sânge scria pe ziarul cu care se învelise în parc atunci când poliția îl luase pe sus și îl închisese pentru vreo douăzeci de anișori. Primii ani au fost grozavi, pielea tatuată și prietenii de suferință, ore de nesomn, muncă silită, dar s-a comportat exemplar. După zece ani, a fost mutat într-o altă închisoare sub cerul liber. Insula speranței. Mirosul de libertate. Și de om.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2023, grupul are 11.540 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus