08.07.2023
Ana Maria Dobre-Nir
Zi, șefa, te fac avatar? Facem un site de-ăsta, știi matale, only fans, dar creat de inteligența aia, cum îi zice, artificială. Matale ne dai pozele și poveștile, noi te facem celebră. Nu e cu sex, cu de'astea. E pentru oameni serioși. De-ăia de mai vor și conversații. Veți fi o doamnă de companie virtuală, deci falsă. Nu în carne și oase. Dar, rămâi șefa peste tot. Ne-am emancipat și noi. Nu mai suntem pești. L-am întrebat pe ChatGTP care ne e viitorul și ne-a lămurit. N-am înțeles ce-a spus, dar, na. Asta e.

Mihaela Suciu
Nu înțeleg, chiar nu te înțeleg. De ce te chinui să cureți, ca apoi să toci pârlita aia de ceapă și plângi de parcă ai boci toți adormiții neamului. Fiindcă nu cunoști beneficiile ei. Ai internet? Caută. Fiindcă un boț de mămăligă și ea strivită aducea zâmbetul copiilor în vreme de foamete. Fiindcă pentru o ceapă degerată, comuniștii te închideau. Fiindcă după atâția ani munciți cu sudoare, te uiți azi la pensie și preț. Fiindcă pe atâtea lacrimi amare, tu n-ai pielea-n băț și ești boss. D'aia.

Denisse Oana Rădoi
Rulouri de piele îi îmbrăcau ceafa bronzată. Se mișca anevoios din cauza burții din ciorba înfulecată la micul dejun. Râgâi ușor, fapt ce îl binedispuse instantaneu. Ochii îi sclipiră a sens tocmai descifrat. Chelner, ce ai la felul doi, mâncați-aș? Acesta se-mpletici și îi recomandă timid o tochitură sau o porție de sarmale. Adu' repede niște mici, că de-aia te-ai angajat ca virgulă ospătar. Tânărul luă comanda, intră la vestiar și își puse un șorț. În loc de mici, îi servi replica. Boss, ești de pri virgulă sos.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2023, grupul are 11.540 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus