Aki și Ika, papagalii de la Zoo, au fost în schimb de experiență: cât li s-a mărit cușca, au stat cu canarii, lângă țarcul oilor. Oi nu mai sunt acolo, dar au rămas doi câini foarte lătrători, două fiare. Aki și Ika au învățat să latre, să urle și să schelălăie, mare distracție pe ei. Și-au schimbat chiar și numele, Aki e Boss, Ika e Piele. S-ar și tatua, dar nu vor să se jumulească. Acum se distrează lătrând aprig la oricine trece pe lângă cușca lor și așteaptă să meargă în vizită la cinteze, care stau lângă lei.
George Dometi
Tolănit, de parcă ar dormi, neschițând vreun gest, într-o atmosferă glacială, trupul inert emana în jur esențe de fructe cu prospețimea ca de cuișoare și scorțișoară în compania acordurilor de mahon și mosc. Ineditul accent de lemn de pin forma baza puternică a compoziției de picant-lemnos a parfumului Hugo ce înconjura musculatura bine definită a hoitului. Bisturiul secționa învelișul epitelial pentru a scoate la iveală urmele unui neoplasm malign care devora din interior acest ambalaj perfect.
Silvia Ștefan
De când mă știu, mi-au plăcut pletoșii îmbrăcați în piele. Aveau ceva aparte. Nu oricare, ci ăia mai îndrăzneți. Liderii. În liceu intrasem într-un grup de puști creativi, iubitori de aventuri pe munte și concerte rock. Nu-mi lipseau bocancii, unghiile negre, cheful de viață și metalele grele din căști. Într-o zi, am dat de dracu. Bine, de cel mai mișto din viața mea de adolescentă. Blond, ochi albaștri, parpalac negru. Crăpau fetele după el. A crăpat și prietenia mea cu Bia, colega de bancă. Pe el l-am păstrat.
