Ce se dă aici? a-ntrebat femeia pe cei ce așteptau zgribuliți afară, lângă geamurile înghețate ale magazinului alimentar. Tră' să vie mașina cu pită, i-a răspuns un nene mic de statură, înfofolit până-n vârful urechilor. O doamnă ce avea-n cap o căciulă croșetată i-a zis să stea la coadă, că ea e acolo de la cinci dimineața. Când s-a auzit un claxonat și un duduit de motor, toți cei de acolo s-au împins unii într-alții ca să prindă rând. Doar un țânc de zece ani a rămas pe dinafară, plângând că va rămâne fără pâine.
Ramona Ungureanu
Mai demult, când puricele se potcovea și se oprea la țâță să se adape, florile aveau picioare și era de-a dreptul comic să vezi câmpuri întregi de margarete sau de maci, fugind cu poalele ridicate și câte un bărbat mai nebun sau mai sportiv alergând după ele, rugându-le disperat să se lase prinse că e ziua femeii lui. Și? Și. Doar noaptea dormeau o oră și atunci puteai să mai iei câte una dar se punea pe urlat și atunci celelalte îl biciuiau cu frunzele. Băiețelul asculta fascinat. Tati îți aduce flori. E nebun?
Alex Caragian
Într-un final am ajuns, dar locul era pustiu. Ulițe medievale. Ziduri înclinate, de o arhitectură arhaică. Vetust, timpul a uitat să-și mai facă treaba de veacuri pe acolo, deși părea a fi dezertat de curând. Mi-am murit vreo două vieți bântuind, iar când credeam că voi îmbătrâni în părăginire, un zăvor scârțâi ruginit și rândui cu zvârlet o rază de lumină pe caldarâm. O voce depăși găuritul firidei: Pe cine cauți? Pe mine. Aici nu se mai locuiește. De ce-l cauți pe cel plecat, între cei rămași?
