Erau dezbrăcați și așteptau să fie îmbăiați. Pe fețele lor se citea frica, știau că vor fi bruscați, opăriți sau lăsați să fie biciuiți de presiunea apei reci. Pielea lor a devenit sensibilă. Orice atingere le provocă dureri insuportabile. Luisa plângea după mama ei, iar infirmiera îi băga săpun în ochi, urlând la ea să-și spele dedesubturile putrezite. Să mori mai repede și să te întâlnești cu mă-ta, babă nebună. Carmen a ieșit din rând și a sărit pe fereastră. Acum când are minte și poate să decidă ea. Mâine e târziu.
Diana Cornea
A luat-o de-a lungul râului cu sandalele-ntr-o mână. Praful fin și bolovanii, fierbinți încă, o încântau. O încântare timidă. Tăcerea s-a adâncit deodată și, cu senzația că a surzit, și-a ridicat capul spre apusul nefiresc de roșu. O ciupercă uriașă își lăbărța gândul asasin spre Dumnezeu. Sări instinctiv în apă și se scufundă încleștându-și disperată degetele pe pietrele cioturi de stâncă. Numără cu ochii deschiși. Deasupra oglinzii tremură aerul bolnav și întunericul se așeză definitiv. Lumea a murit, se gândi.
Ana Călin
Bravo, mamă, sunt mândră de tine, dar n-are mama bani de așa ceva. Singură ți-ai cules maci, rapiță, păpădie și un soi urât mirositor de floarea miresii și ți-ai împletit-o cum ai putut. A doua zi coronița ta era pleoștită, premiul avea înăuntru cărți împrumutate, ți le-a luat înapoi bibliotecara după festivitate, dar tu oricum zâmbești în poza plătită de alt părinte. Bravo, mamă, îți comand cea mai frumoasă coroniță, cu orhidee și bujori albi, nu, doamna doctor, nu încurajăm competiția între copii.
