Cel mai neplăcut moment e când îmi scap ochelarii între noptieră și pat. Singurul care mă consolează e câinele nostru, Pongo, pe care l-am găsit într-o seară scurmând prin gunoaie. Câteodată, își bagă lăbuța și țup, dibace mi-i scoate la lumină. Altă dată nu reușește și-mi spune. Lasă, că încercăm mâine. Și eu cu ce citesc la televizor? Îți citesc eu. Ai uitat că sunt în clasa a patra? Da, măi, Pongo, și chior și fără minte. Ne urcăm în pat. Începe filmul. Își pune ochelarii și începe să turuie.
Gheorghiță Mircea
Ies din gardă. Băieții de la bulău, la căldură, jucau poker pe țambalul coborât și eu îmi târăsc bocancii din dotare către dormitor. Îmi e somn de mor, dar goarna anunță o alarmă, fuga la remize, scoatem obuzierele și stăm în zăpadă până la genunchi de-a-n pulea. Mi se închid ochii, mă gândesc că trebuie să intru la bulău măcar 5 zile. Cum? În pauză urc la 6 m pe bara de care atârnă frânghiile și într-un picior, cu brațul ridicat cu un deget mijlociu în vânt. Întrebat, de ce, spun că sunt giruetă. Tot nu primesc arest.
Florina Hegedüs
Ca-ntr-o renaștere a tragicomediei sunt pusă în fața teracotei cu jar flămând. Lemnul se smiorcăie, zice să nu-l pun pe foc că-i cea mai fibră, prețios. Nu-s surprinsă, ieri cântând la chitară Do-ul mi-a zis că el e mai presus decât notele de jos. Hidrogenul geamăn tocmai se cățărase pe buza paharului dând cu piciorul în Oxigen. A-ul a radiat pe lfa și Zero s-a proclamat Univers. Asta ar mai fi culmea, să fie doar o poveste fără niscai cititori, hai să fim serioși. Așa că arunc pe Banda lui Möbius lemnul în foc.
