Astăzi vreau să pun punct. Nu două puncte, pentru că nu am nevoie de nici o explicație. M-am săturat de desele tale puncte de suspensie care puneau pauză în gânduri și în viața ta. M-au obosit ghilimelele pe care le foloseai când îmi vorbeai, de parcă nu înțelegeam sensul celor spuse. Nu mai cred în semnele de exclamație de când voiai să-mi demonstrezi cât de mult însemn pentru tine. E prea târziu să afli că asta sunt eu: femeia, întotdeauna, cu un semn de întrebare în colțul palidului zâmbet. Nu-mi pasă, dar doare.
Vero Anttheia Teodoru
Nu-mi place tema pentru că prea mi-a păsat în viață de toate fleacurile. Aș vrea să învăț să termin cu atitudinea asta nepotrivită. Am auzit cum că ar exista o școală a Nepăsării cu N mare, dar cursurile nu-s pe înțelesul tuturor, profesorii lipsesc des, studenții mai dihai. De ce? Nu le pasă. Mi-a povestit cineva care acum e masterand că n-ai șanse să treci niciun examen dacă nu ești autentic mai ales la partea aplicativă. Ești mirosit imediat când joci teatru. Dacă treci de anul întâi e minune. Urați-mi baftă.
Ana Maria Vaida
Tusea îmi urcă din piept. De data asta nu reușesc să o stăpânesc. Aveți grijă cum tușiți, o venă poate ceda oricând. Mă ridic. Tremur, abia mă țin pe picioare. Mi-au instalat o budă mobilă lângă pat. Conversațiile încetează. Ceilalți își mută ochii în telefoane sau pe pereți. Știu că încăperea înaltă, îngustă se va umple de putoare. O văd pe fata celui din patul de lângă întorcând capul spre fereastră. Îi simt uluiala și jena. M-am așezat deja, nu mai poate ieși. Să-mi revin. Să mai rezist la o tură de citostatice.
