E un copil rău. Te învață doar la prostii. Nu îmi pasă, mamă. Îți strică educația. Bine, nu îl mai chem la ziua mea. Nu înveți destul. Nu îmi pasă, mamă. Eu vreau să fiu pictor. N-o să faci nimic cu viața ta. Bine, mamă. Dacă porți cercelul ăla, de la mine nu mai vezi niciun ban. Mamă, s-a astupat gaura. Poate că a venit timpul să te însori. Da, dar. Ai vrea să rămâi singur toată viața? Ea e Monica. Mă bucur. E drăguță, dar. De azi sunt independent. Am fugit din fața altarului, dar mamă, a fost decizia mea.
Fabiola Stoi
De ce ai venit?, îl întrebă sec continuând să curețe grădina. El stătea lângă gard și o privea cum nu o mai făcuse de-o viață. Viața fără el. Ani lungi, copii mari acum. Am venit acasă, zise și coborî privirea spre buruienile și uscăturile strânse. Așa fusese și inima ei când plecase fără un cuvânt: uscată, bolnavă și împrăștiată în patru zări, urlând surd în casa plină de plânsete și râsete de copii și în patul gol. Lui nu-i păsase atunci, nici ei acum. Dar spuse: Ană, pregătește-i lui taică-tu odaia de oaspeți.
Ruxandra Coman
Bună ziua, părinți. Eh, cum e? It never fucking ends, a? Știu, drăguților. Săptămâna trecută am vorbit despre răbdare, azi vom învăța despre cum să ne băgăm picioarele. Te dau cu capul de toți pereții, știe toată lumea vorba asta, da? Închideți ochii. Vizualizați. Ăla Micu urlă și tu ai aplicat deja tot ce am discutat în cursurile de până acum și nimic nu funcționează. Jbang, peretele cu baia, jbang, peretele cu bucătăria. Priviți-vă mâinile. Acum îmbrățișați-vă Umbra și iertați-vă. Sunteți bine.
