Mantra mea preferată. Nu-mi mi-a păsat niciodată de ce au crezut procurorul sau instanța, de șuvițele mele mov, de rucsacul și bocancii military, asortați rochiei fucsia, din mătase japoneză. Nu mi-a păsat că prieteniile mele colorate cu oameni săriți din așa se cade, ar putea ofensa mediile ostil-ipocrite, în care mă strofocasem să îmi construiesc un loc. Și ai apărut tu, toată fetișoara numai ochi și mirare. Și dintr-o dată, mi-a păsat de toate, cu dureroasă trezire la lumea adulților.
Costi Gălățanu
Îl vedea pentru prima oară în carne și oase și da, arăta mult mai bine decât pe marele ecran. Fără lumini, machiaj și alte artificii, arăta ca un zeu de-abia trezit din somn: nebărbierit, cu părul ciufulit, cu privirea pierdută Dumnezeu știe pe unde, cu tricoul cu Metallica și blugii rupți în genunchi, visul oricărei adolescente fugărite de hormoni, poezie și revoltă. N-a stat deloc pe gânduri. Nu i-a mai păsat de aparențe, de gura lumii, de reguli sau de copii. Nici măcar de el. Era noaptea ei.
Andra Toropoc
Mi-ai tot repetat că vrei să punem punct, încât mi-am arătat mirarea: n-ar fi mai bine puncte-puncte? Erai disperat să pleci și-ai sfredelit apăsat cu finalul în inima mea. Am supraviețuit și, după un timp în care ți-ai respectat semnul de punctuație, brusc ai reapărut cu o liniuță de dialog dintr-un joc în care unul este niznaiu perpetuu, iar altul idiot util consacrat. Gaura din inima mea se colmatase, dar cumva s-a transmis maladia spre membre. Nu, n-am făcut reumatism sentimental, pur și simplu mă doare în cot.
