13.07.2023
Siranuș Hakobian
Știu, am greșit când am acceptat o relație deschisă, dar n-am crezut că o să ajungem aici, cu nemțoaica între noi. L-am văzut cum o privește cu adorație și cum o atinge ca din întâmplare. A îmbrăcat-o după gustul lui în piele adevărată și îi vorbește fără noimă, tulburat de emoție. Ea îi răspunde ca o pisică în călduri și trepidează sub atingerea lui. Am auzit că o clăbucește pe spate, în timp ce ea îi murmură ceva în limba lui Goethe. I-am spus că-l părăsesc. Nu-mi pasă, mi-a zis, că eu la bemveu nu renunț.

Gabriela Marinescu
Nu săpa pământul, nu spăla rufe, nu călca haine, nu spăla geamuri, nu turna ciment, nu repara acoperișul. De ce? În calendar este cruce roșie. Muncesc 10-12 ore pe zi pentru un venit supraimpozitat. Dar azi am timp să plantez un copac. Să schimb bateria la chiuvetă. E păcat se spune. Dar să mă spetesc trăind după cum dictează alții n-o fi păcat? Să mă prefac că-s fericită? Să zâmbesc am voie când văd un iris înflorit? Și asta e păcat? Îi pasă lumii de durerea mea? Nu. Nici mie de ipocrizia lor.

Marina Borzescu
Săream fericită în rochița nouă, pe careurile șotronului. De după colțul străzii alaiul voios apăru. Soarele era legănat de vălătuci de nori pufoși ca vata de zahăr. Un puști ridică zmeul zâmbitor, vântul îl înalță în cercuri jucăușe sus de tot, în cerul galben-albăstrui ce deveni o pânză secerată de fulgere. Ploaia atingea asfaltul aburind și așteptam ascunși să plece. Pe marginea străzii se ivise un pârâiaș numai bun bărcuțelor din hârtie. Ne jucam, pământul și apa ne răcoreau picioarele desculțe și nu ne păsa.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2023, grupul are 11.540 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus