Mă uit, fascinat, la un documentar despre Auschwitz. Mut ochii de la ecran doar cât să-mi torn un gin cu apă tonică și să tai o felie de limetă pe care-o mestec cu lichidul din pahar. Sunt destul de cretin încât să-mi analizez emoțiile crescute din contrastul de situații. Grămezile de cadavre nu-mi modifică gustul. Poate că aș mânca, dar nu obișnuiesc seara. Dacă mi s-ar scula, în general, aș încerca să mă masturbez. Experimental. Rămân la băutură. O emoție teribilă mă fulgeră: nu mai am țigări.
Ioana Epure
De două săptămâni îți spun că nu mai taie niciun cuțit. De clanța de la ușa băii nu-ți mai spun, m-am plictisit. Becul ăla din hol și-a pierdut și menirea și dumnezeul de-acum un an. Tu, nimic. Daa, îmi pasă mie ce mașină și-a luat Adi și la ce școală-l duce pe fii-su. La fel cum îți pasă ție în ce vacanță a dus-o Adi pe nevasta-să, aia nu vezi, ha? Ce urși visezi, pe insulă exotică, nu i-a mâncat nimeni că i-am văzut eu ieri. Și ce dacă nu ești acasă? Știi că-mi place să vorbesc de una singură, e, asta-i.
Magdalena Daminescu
Deschid televizorul când mănânc ca să nu mănânc singură. Război. Mă prefac că nu-mi pasă și înghit cu noduri. Schimb canalul și dau de greva profesorilor. Nu-mi pasă, eu sunt pensionară, mă descurc și fără grevă, cine a mai văzut pensionar în grevă. Ies în curte să plivesc lângă gard. Trei dulăi ai vecinului latră. S-a dus liniștea mea, dar nu-mi pasă, înțeleg dragostea de animale. Vine factura de gaz, dar nu-mi pasă, scot pâinea din meniu, doar sunt prea grasă. Cui îi pasă, că mie nu-mi pasă de mine.
